Articole filtrate după dată: Octombrie 2017
31 Octombrie 2017 In Noutati si evenimente

                 Sâmbătă, 21 octombrie 2017, am descoperit frumusețea care ne înconjoară și am exclamat împreună cu psalmistul: Într-devăr, mari lucruri a făcut Domnul pentru noi; inima ne este plină de bucurie! (Ps.125,3).

                Împreună cu beneficiarele Centrului de Plasament „Sf. Iosif”, cu surorile din Congregatio Jesu, cu coordonatorul social, Andrei Ioniță și cu Directorul Centrului Diecezan Caritas Iași, Pr. Egidiu Condac, am fost într-o excursie de o zi, în care au vizitat mai multe obiective turistice.

31 Octombrie 2017 In Noutati si evenimente

Proiect finanțat de Consiliul Județean Iași

„SPRIJIN INTEGRAT PENTRU VÂRSTNICI”

 

Prin proiectul „Sprijin integrat pentru vârstnici”, Centrul Diecezan Caritas Iași a dezvoltat și diversificat serviciile destinate persoanelor vârstnice. Personalul implicat în acest proiect a desfășurat activități cu un impact puternic asupra grupului țintă direct și asupra comunității. Organizația și-a consolidat rolul de actor implicat în acțiuni de intervenție la nivel local pentru diminuarea efectelor sărăciei și îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice.

Scopul principal a fost atins. Prin dezvoltarea serviciilor destinate persoanelor vârstnice din județul Iași, în vederea îmbunătățirii calității vieții, am combătut excluziunea socială și am crescut accesul la servicile socio-medicale.

La nivel regional, serviciile oferite persoanelor vârstnice și numărul de colaboratori implicați în rezolvarea problemelor comunității, au crescut, devenind astfel mult mai vizibili.

S-a creat o rețea a asociațiilor care au ca activitate specifică îngrijirea vârstnicilor. Scopul acestei rețele este de colaborarea și susținere reciprocă a  activităților socio-caritative desfășurate la nivel regional pentru persoanele vârstnice prin organizarea de cursuri, evenimente caritabile, sesiuni de informare, etc.

S-a îmbunătățit colaborarea cu actorii sociali importanți din județul Iasi care desfășoară activități în sprijinul persoanelor vârstnice și creșterea  gradului de informare a populației  privind drepturile persoanelor vârstnice și serviciile ce pot fi accesate în cadrul comunității.

Este final de proiect dar un început de drum. Un drum mai bun, mai vizibil și mai implicat în acțiuni de intervenție la nivel local pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice.

 

23 Octombrie 2017 In Noutati si evenimente

Proiect finanțat de Consiliul Județean Iași

„SPRIJIN INTEGRAT PENTRU VÂRSTNICI

Vineri, 20 octombrie 2017, începând cu ora 15:00, la sediul Centrului Diecezan Caritas Iași am invitat aparținătorii persoanelor vârstnice și persoanele interesate de subiect la un antrenant seminar de informare privind îngrijirea la domiciliu a persoanelor imobilizate la pat sau la domiciliu, seminar derulat în cadrul proiectului finanțat de Consiliul Județean Iași„Sprijin integrat pentru vârstnici”.

15 Octombrie 2017 In Meditatii duminicale

„Mergeţi, aşadar, la intersecţiile drumurilor şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă!” ( Mt.22,9 ).

Ne aflăm în plină toamnă, anotimp preferat de mulţi pentru cununii şi nunţi, evenimente foarte împortante în viaţa oamenilor, ocazii de bucurie,  de exprimare şi consolidare a solidarităţii umane.

Textul evanghelic al liturghiei cuvântului din duminica a 28-a de peste  an, seria A, (Mt.22,1-14), ne oferă ocazia de a reflecta asupra atitudinii ce poate surveni în asemenea situaţii. Este vorba de o parabolă spusă de Isus, înainte de toate arhiereilor şi fariseilor poporului israelit, fiind inclusă şi „bătaia lungă” a ei.

În activitatea sa evanghelizatoare, Isus s-a confruntat cu lipsa de receptivitate a majorităţii autorităţilor iudaice, cu feluritele capcane întinse de ele pentru „a-l prinde în vorbă, ca să-l poată acuza şi condamna”, cum s-a şi îtâmplat în final. Ei, cărturarii şi fariseii sunt cei vizaţi în parabola „invitaţilor la nuntă”de către „regele (Tatăl ceresc( care face nuntă Fiului său (Isus)”. La o primă invitaţie, cei chemaţi desconsideră invitaţia. Nu se prezintă. La o a doua, făcută prin alţi servitori ai regelui, majoritatea invitaţilor şi-au văzut de treburi, ducându-se „care la ogorul său, care la negustoria lui”, şi, culmea culmelor, „alţii i-au prins pe servitori, i-au batjocorât şi i-au ucis” (v.5-6). Ne putem imagina atenţia cu care ascultătorii lui Isus, oricât de cărturari şi farisei ar fi fost, urmăreau spusele Învăţătorului care, într-adevăr,  „vorbea ca nimeni altul!”. Cu sufletul la gură, aşteptau deznodământul, care vine prompt: „Regele a fost cuprins de mânie, şi trimiţând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o”(v.7). Orice om de omenie ar fi exclamat: „Bine le-a făcut!”. Însă, în perversitatea lor, cei vizaţi, „simţindu-se cu musca pe căciulă, au devenit mai înverşunaţi împotriva lui Isus, hotărâţi să-l suprime.

În partea a doua a poarabolei, orizontul se lărgeşte. Deziluzia regelui cu privire la invitaţii amintiţi, impunea o compensare, având în vedere belşugul bucatelor pregătite. Sunt trimişi servitori pe la toate răspântiile pentru a-i chema la nuntă pe toţi pe care îi vor întâlni. Zis şi făcut. „I-au adunat pe toţi pe care i-au găsit, răi şi buni, si sala de nuntă s-a umplut”(v.10). Însă oricine ştie că participarea la o nuntă impune şi o vestimentaţie adecvată. Regele, trecând în revistă pe cei adunaţi, observă pe unul care nu avea haina de nuntă. Îi spune: „Prietene, cum ai intrat aici neavând haina de nuntă?”(v.12). Împricinatul nu are răspuns. Decizia regelui este foarte aspră, poruncind servitorilor: „Legaţi-i picioarele şi mâinile şi aruncaţi-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset şi scrâşnirea d8inţilor” (v.13). Ultimele cuvinte ale episodului merită să fie reţinute şi aprofundate cât se poate de serios: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”(v.14).

Oricine ascultă sau citeşte aceste cuvinte îşi poate da sema că dincolo de forma figurativă, metaforică a parabolei, se află realitatea fundamentală a chemării tuturor la bucuria ospăţului ceresc,  a mântuirii, oferite de Fiul lui Dumnezeu, întrupat, prin suferinţa, moartea şi învierea sa, care merită să ne preocupe mereu.

Gânduri şi simţeminte asemănătoare ne oferă marele profet şi poet al Vechiului Testament, Isaia, în cartea sa, (25, 6-10a), fragment plasat în prima lectură a acestei duminici: „Domnul Sabaot va face un ospăţ pentru toate popoarele […]. Acesta este Dumnezeul nostru în care am sperat că ne va mântui […]. Să ne veselim de mântuirea lui” (v.6a.9b şi c).

 Încurajare deosebită pentru viaţa de credinţă şi statornicie în chemarea creştină sunt cuvintele sfântului apostol Paul din scrisoarea către filipeni (4, 12-14.19-20), lectura a doua a duminicii: „Toate le pot în acela care mă întăreşte”(v.13).

„Te rugăm, Doamne, ca harul tău să ne întâmpine şi să ne însoţească mereu, ca să nu încetăm niciodată de a face binele, Prin Cristos, Domnul nostru.Amin”.

                                                                                P.A.Despinescu