A doua masă rotundă din cadrul proiectului POSDRU/173/6.1/S/148730 “IDEAS - Incluziune prin Dezvoltare Economică și Antreprenoriat Social”

23 Iulie 2015

Centrul Diecezan CARITAS Iași a organizat miercuri, 22 iulie 2015, ora 11:00 la sediul său, a doua masă rotundă din cadrul proiectului POSDRU/173/6.1/S/148730 “IDEAS - Incluziune prin Dezvoltare Economică și Antreprenoriat Social”.

La eveniment au fost prezente persoane din mediul business dar și din domeniul social, precum și din cadrul ONG-urilor care activează în domeniul economiei sociale.

Principalul subiect al dezbaterii a fost Legea economiei sociale, adoptată la sfârşitul lunii iunie. Legea definește economia socială și alte sfere importante ale acesteia, prevede instituirea unor criterii clare pe baza cărora o organizație va putea fi atestată ca întreprindere socială sau întreprindere socială de inserție, recunoaște întreprinderile sociale ca întreprinderi, dar și rolul lor social de interes general.

D-na Angela Achiței, Președintele ADV România, prezentă la eveniment, a punctat traseul pe care l-a avut această lege de la momentul conceperii ei până în momentul promulgării acesteia, 22 iulie 2015. Am realizat, împreună cu cei prezenți, o analiză a sistemului legislativ, considerand că existența unei legi a economiei sociale este un pas important pentru cei care activează în acest domeniu, pentru a le fi recunoscute drepturile și pentru a funcționa într-un cadru legal. Din păcate însă, Legea economiei sociale nu reglementează aspecte importante la nivelul facilităților de ordin fiscal, multe din propunerile legislative înaintate în acest sens neregăsindu-se în forma finală adoptată. În afară de aceste elemente, lipsesc de asemenea normele metodologice, fără aceste norme nu se pot crea ulterior proceduri și nu se poate reglementa în întregime situația economiei sociale. Este de asemenea absolut necesară corelarea Legii economiei sociale cu celelalte legi iar pentru ca Legea economiei sociale să fie considerată un mare pas înainte este nevoie de o corelare și cu Codul fiscal. Comunicat de presă

La eveniment a mai participat și Liana Borza, medic psihiatru, care a împărtășit celor prezenți din experiența și colaborările sale cu organizaţii cu o bogată expertiză în domeniul economiei sociale din Italia, despre diferențele din sistemul social din Italia și cel din România, precum și despre integrarea persoanelor cu dizabilități mentale, reintegrarea în câmpul muncii fiind văzută ca metodă strict terapeutică.

Rezultatele discuțiilor din cadrul mesei rotunde vor face parte integrantă din cercetarea realizată în cadrul proiectului, care se va concretiza în elaborarea unui ghid de bune practici în economia socială care va cuprinde rezultatele analizei situației economiei sociale la nivel național și european precum şi prezentarea celor nouă Structuri de Economie Socială înființate și dezvoltate în cadrul proiectului. În perioada următoare, în cadrul proiectului IDEAS vor fi lansate şi celelalte opt structuri de economie socială, în afara atelierului de tâmplărie ART LEMN care a fost lansat pe data de 13 iulie 2015 şi anume: service auto, spălătorie auto, vulcanizare auto, fabrica de ambalaje, catering, centru de kinetoterapie şi două centre de îngrijire la domiciliu - unul în Botoşani, iar celălalt în Brăila.

Proiectul IDEAS este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în cadrul Axei prioritare 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”.

Mai multe informații puteți obține la adresa : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 0765 467 911, persoana de contact Mădălina Camelia Ingram – Responsabil Media.

 

Citit 1190 ori Ultima modificare Joi, 23 Iulie 2015 10:34
X

Right Click

No right click