A opta structură din cadrul IDEAS, s-a lansat astăzi, în prezența Episcopului Petru Ghergel

19 Septembrie 2015

Serviciile de recuperare și kinetoterapie sunt de astăzi mai accesibile, prin lansarea structurii de economie socială KINEGO care oferă o gamă largă de pachete personalizate persoanelor interesate, la sediul de pe strada Tăietoarei, nr. 16, Tudor Residence, Iași.

Prin Centrul Diecezan CARITAS Iași, proiectul POSDRU/173/6.1/S/148730 “IDEAS - Incluziune prin Dezvoltare Economică și Antreprenoriat Social” oferă o alternativă  tuturor celor care au nevoie de kinetoterapie la domiciliu, printr-o echipă de profesioniști și prin programe personalizate destinate tuturor necesităților. KINEGO înseamnă o șansă oferită celor care apelează la noi, pentru a beneficia de servicii de o foarte bună calitate. 

În cadrul evenimentului de lansare, a fost prezentată cea de-a opta structură de economie socială, din cele nouă, existente în cadrul IDEAS (atelier de tâmplărie, vulcanizare auto, spălătorie auto, service auto, fabrică de ambalaje- atelier protejat, catering, centru de îngrijire la domiciliu – Brăila, centru de îngrijire la domiciliu- comuna Leorda, județul Botoșani).

 În cei 25 de ani de activitate ai Centrului Diecezan CARITAS, persoanele cu dizabilități au reprezentat o prioritate pentru toți cei implicați în procesul de recuperare medicală. Părintele Egidiu Condac, Directorul Centrului Diecezan CARITAS Iași a făcut cunoscut publicului prezent la lansare activitățile centrului grupate în cele trei mari domenii : Domeniul copii, Tineri, Familii, Domeniul pentru vârstnici și persoane cu dizabilități și Domeniul formare profesională și proiecte europene.

Mihaela Condac, Manager IDEAS, a prezentat proiectul și activitățile de formare, consiliere și incluziune pe piața muncii pentru categoriile vulnerabile, precum și celelalte șapte structuri de economie socială înființate prin acest proiect.

Dănuț Cojocariu, Manager SES KINEGO, a specificat importanța unui astfel de centru de recuperare și kinetoterapie, care a pornit de la un vis mai vechi al Centrului de Resurse pentru Persoane cu Dizabilități din cadrul Centrului Diecezan CARITAS: un centru de kinetoterapie și recuperare medicală propriu, pentru persoanele care fac parte din această categorie. 

La final, Preasfințitul Petru Gherghel, Episcop al Diecezei de Iași, a sfințit centrul KINEGO, punctând că rolul Bisericii în comunitate este acela de a susține inițiativele celor care vor să-i ajute pe cei care se află în situații vulnerabile. 

Evenimentul a avut ca scop prezentarea serviciilor și activității ce se va desfășura în cadrul structurii KINEGO dar și identificarea posibilităților de colaborare cu diverși clienți dar și cu potențiali colaboratori care vor dori să dezvolte afaceri în domeniul serviciilor de recuperare medicală atât în cadrul centrului cât și la domiciliu. 

Serviciile medicale de kinetoterapie disponibile în cadrul structurii de economie socială sunt:

- kinetoterapia afecţiunilor ortopedo-traumatice, neurologice, ale sistemului cardiovascular,

- etcevaluare funcţională pe baza diagnosticului clinicprograme de recuperare individualizate

- programe terapeutice complete

- masaj terapeutic general, reflex, de relaxare

 

În cadrul proiectului IDEAS, prin lansarea acestei structuri de economie socială, s-au creat locuri de muncă pentru persoane provenind din medii defavorizate, profitul fiind distribuit către activități sociale.

 

Proiectul IDEAS este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în cadrul Axei prioritare 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”.

Mădălina Camelia Ingram – Responsabil Media 

 

Citit 1377 ori Ultima modificare Sâmbătă, 19 Septembrie 2015 09:52

Calendar

« Noiembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
X

Right Click

No right click