Cacica- Pelerinajul bolnavilor și al personalului medical

16 Mai 2016

Vineri, 13 mai 2016, s-a desfășurat la Cacica pelerinajul bolnavilor și al personalului care lucrează în cadrul structurilor sanitare și socio-caritative. Acesta se realizează anual în Dieceza de Iaşi, cu ocazia Zilei Bolnavului. Pelerinajul a fost organizat de Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, Serviciul de Îngrijire la Domiciliu al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, Oficiul Diecezan pentru Pelerinaje, sanctuarul marian de la Cacica şi parohiile Diecezei de Iaşi.

În Dieceza de Iași a devenit deja tradiţie ca în această zi bolnavii să nu fie însoţiţi doar cu o rugăciune, ci să fie purtaţi în pelerinaj spre Cacica, spre Sanctuarul Maicii Domnului. În această Zi Mondială a Bolnavului putem să-i cerem lui Isus milostiv, prin mijlocirea Mariei, Mama sa şi a noastră, ca să ne dea nouă tuturor această dispoziţie de slujire a celor nevoiaşi şi în mod concret a fraţilor noştri bolnavi.  

Chiar dacă a plouat aproape toată ziua, cei bolnavi însoţiţi de cei dragi, sub coordonarea preoţilor din parohie, a persoanelor consacrate şi a personalului medical, au fost prezenți în număr mare. Ținând cont de anul în care ne aflăm, Anul Jubiliar al Milostivirii, cei aproximativ 1000 de credincioși au obţinut indulgenţa plenară, intrând pe Poarta Sfântă şi participând cu evlavie la ceremonia celebrată în sanctuar.  

Părintele paroh, Anton Daniel Lucaci, a întâmpinat pelerinii urându-le bun venit în casa Mamei Cerești, Sfânta Fecioară Maria. Ca pregătire pentru sacramentul spovezii, cei prezenți au avut posibilitatea de a participa la celebrarea penitențială, urmată de recitarea sfântului Rozariu.

La începutul sfintei Liturghii pr. Eugen Robu responsabilul Oficiului pentru Pastorația Sanitară a transmis celor prezenți salutul dumnealui : „Astăzi, când celebrăm cea de a 24-a Zi mondială a bolnavului, Maica Domnului ne reamintește rolul lui Dumnezeu în viața noastră. Dumnezeu este iubire și ne îngrijește pe fiecare dintre noi cu o dragoste nespusă. Sacrificiile și greutățile din fiecare zi pot fi daruri ale Lui dacă știm să le luăm în calcul așa cum trebuie. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să reverse în viața noastră o ploaie de binecuvântări și cu această ocazie, a pelerinajului bolnavilor la Cacica.”

Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași. Au concelebrat pr. Anton Daniel Lucaci, rectorul sanctuarului Marian și parohul comunității din Cacica, pr. Eugen Robu, responsabilul Oficiului pentru Pastorația Sanitară, pr. Iulian Krop, reprezentantul Oficiului Diecezan pentru Pelerinaje și pr. Egidiu Condac, directorul general al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, și numeroşi preoţi din parohiile Diecezei de Iași.

Cântările au fost susținute de corul format din adolescentele și tinerele de la Centrul de Plasament „Sfântul Iosif”, program al Centrului Diecezan Caritas Iași. Acesta a fost dirijat de către Mădălin Munteanu, acompaniat la orgă de  Daniel Duma.

După amiază pelerinii au participat la adorația euharistică care a fost pregătită de Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus și a fost condusă de pr. Eugen. Pelerinajul la Cacica s-a încheiat cu sfințirea obiectelor religioase.

Citit 2126 ori Ultima modificare Marți, 17 Mai 2016 11:14

Calendar

« Septembrie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30