1 OCTOMBRIE 2017 - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

04 Octombrie 2017

„Unii oameni, indiferent cât de mult îmbătrânesc, nu-și pierd niciodată frumusețea, ci doar și-o mută de pe fețe în inimile lor”. Martin Buxbaum

Centrul Diecezan Caritas Iași are bucuria de a celebra, în perioada 29 septembrie - 8 octombrie 2017, împreună cu persoanele vârstnice dar și alți invitați, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Evenimentele sunt organizate de echipele Centrelor de Îngrijire la Domiciliu Caritas din Iași, Iugani, Oțeleni, Suceava, Roman, Huși, Pârgărești (Satu Nou și Nicorești), Valea Mare și Faraoani, în colaborare cu Parohiile Romano-Catolice, Consiliile Locale și Județene, dar și alți parteneri locali.

Pe 1 octombrie sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în scopul sprijinirii vârstnicilor şi pentru intensificarea acţiunilor privind încurajarea unei vieți active și combaterea izolării sociale. Cu ocazia acestui eveniment special, dorim să le mulțumim seniorilor noștri și să le arătăm recunoștința pentru înțelepciunea de care au dat dovadă de-a lungul anilor, pentru că au știut să treacă prin momente dificile fără să-și piardă speranța, pentru că ne-au oferit povești de viață cu care să ne hrănim sufletul și pentru că, zi de zi, ne învață să apreciem viața în toată complexitatea și frumusețea ei.

Activitățile prilejuite cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, desfășurate la Pârgărești, Faraoani și Iași, sunt cuprinse în cadrul proiectelor finanțate de Consiliul Județean Iași, respectiv Consiliul Județean Bacău, prin pachetul de finanțări nerambursabile din fondurile bugetului Consiliului Judetean Bacău, respectiv Consiliul Județean Iași, alocate pentru activități nonprofit, de interes județean.


  SATU NOU, COMUNA PÂRGĂREȘTI - 29 septembrie 2017

La Pârgărești, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită la nivel local în data de 29 septembrie 2017, la Biserica Sfântul Mihail din Satu-Nou. 

Evenimentul a debutat cu recitarea Sfântului Rozariu şi celebrarea Sfintei Liturghii de către părintele paroh Țăranu Costel. 

După celebrarea Sfintei Liturghii, a urmat  un  concert caritabil susținut de corul parohial al Bisericii Romano-Catolice „Sfântul Mihail” Satu-Nou la care au participat vicepreședintele Consiliului Judetean Bacău - Gheorghiță Marius Gabriel, doamna primar a comunei Pârgărești - Iulișca Victoria, Pr. Paroh - Țăranu Costel, peste 50 de persoane vârstnice,  voluntari, dar și  alte persoane din comunitate. 

După concert au luat cuvântul autoritățile locale și centrale prezente la eveniment care au vorbit despre implicarea lor în susținerea proiectului Centrul de Îngrijire la Domiciliu Pârgarești, și despre susținerea în continuare a serviciile dedicate persoanelor vârstnice. 

La finalul evenimentului, vârtsnicii prezenți au avut ocazia să socializeze între ei și cu angajații și voluntarii Centrului care i-au servit cu prăjituri, cozonac și suc. 

Activitatea desfășurată este cuprinsă în cadrul proiectului finanțat de Consiliul Județean Bacău – „Servicii integrate pentru vârstnici” 

Alexă Ieronim, asistent social coordonator CID Pârgărești

 

 


 

NICOREȘTI, COMUNA PÂRGĂREȘTI 

La Nicorești s-a marcat Ziua Vârstnicului la inițiativa Centrului de Îngrijire la Domiciliu Pârgărești, cu susținerea Pr. paroh Benone Lucaci, la biserica veche din localitate, printr-o liturghie specială pentru acest eveniment.

Încă de la primele ore ale dimineții, angajații și voluntarii Centrului de Îngrijire la Domiciliu Pârgărești s-au deplasat la domiciliile a 10  beneficiari ai Centrului care sunt imobilizați la domiciliu și au fost însoțiți și transportați la biserică.

În cadrul Sf. Liturghii, Pr. Benone Lucaci a îndemnat credincioșii să se îngrijească și să le arate iubire adevarată bunicilor din familie și să fie un exemplu bun de urmat copiilor, care erau  prezenți în număr mare.

Dupa terminarea celebrării, la inițiativa părintelui paroh, copiii au oferit flori celor sărbătoriți cu această ocazie.

 

La final, vârtsnicii prezenți au avut ocazia să socializeze între ei și cu angajații și voluntarii Centrului care i-au servit cu prăjituri, cozonac și suc.

 

Alexă Ieronim, asistent social coordonator CID Pârgărești

 


IAȘI,  1 octombrie 2017

La Iași, evenimentul a fost organizat la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”. Programul a cuprins următoarele momente: ora 18.30 oficierea Sfintei Liturghii cu participarea invitaților și a persoanelor vârstnice din comunitate, ora 19.30 – concert cu cântece religioase dedicate Sfintei Fecioare Maria, susținut de corul Juvenes Ecclesiae, ora 19.30 – agapă frățească.

Activitatea desfășurată este cuprinsă în cadrul proiectului finanțat de Consiliul Județean Iași – „Sprijin integrat pentru vârstnici”, care se desfășoară în perioada 1 august-31 octombrie 2017.

Alături de noi a fost Fundația Principesa Margareta prin Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) care a dorit să marcheze Ziua Persoanelor Vârstnice, oferind flori seniorilor. Acest gest simbolizează prețuirea lor pentru seniorii cetății.

 

Mulțumim tuturor participanților la acest eveniment și mai ales colaboratorilor noștri: Corul Juvenes Ecclesiae dirijat de Maximilian Husaru, Parohiei Romano-Catolice „Adormirea Maicii Domnului” Iasi și tuturor preoților care au participat la eveniment.

Antonina Dogariu, coordonator diecezan Programul Servicii de Ingrijire la Domiciliu

 

 

  


 OȚELENI , 1 octombrie 2017

Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, personalul Centrului de Îngrijire la Domiciliu Oțeleni, în colaborare cu Parohia Romano-Catolică și Primăria Oțeleni au organizat în cadrul acestei sărbători o slujbă religioasă, oficiată de către pr. paroh Isidor Gheorghieș și directorul Centrului Diecezan Caritas Iași preot Egidiu Condac, la care au participat un număr mare de persoane în vârstă, printre care și beneficiarii (pacienții) Programului de îngrijire la domiciliu .

Dupa slujba religioasă ziua a continuat cu un concert de muzică populară susținut la Căminul cultural din localitate. 

Tot în cadrul acestui eveniment au fost sărbătorite familiile din comună care au aniversat sau vor aniversa în cursul anului 2017, frumoasa și onorabila vârsta de 50 ani de la căsătorie.

Cătălina Chelaru, asistent medical coordonator CID Oțeleni

 


VALEA MARE, 1 octombrie 2017

 „A ști cum să îmbătrânești este o capodoperă a înțelepciunii, și unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi." Henri Amiel  

Aducem laudă și mulțumire Domului pentru darul vieții celor care prin exemplul simplității și fidelității știu să treacă, prin credință, încercările vieții. 

În parohia Sf. Mihail din Valea Mare a avut loc, în data de 1 octombrie, un concert caritabil cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicului, susținut de corul de copii Mesagerii Bucuriei, unde cu mare bucurie, copiii i-au înveselit  pe bătrâni prin cântul lor special pregătit pentru a fi un cadou oferit, pentru a se bucura de susținerea celor care le-au fost aproape. 

Mulțumim tuturor celor care din bunătatea lor ne-au ajutat pentru ca această bucurie să fie deplină, celor care au putut participa, și tuturor binefăcătorilor.

                Recunoștința noastră se îndreaptă către toți cei care au făcut posibilă această sărbătoare și Dumnezeu să reverse harurile de care au nevoie pentru a fi în continuare semnul și mesagerii iubirii lui Dumnezeu în lume.

Sr. Cristina Reti, asistent medical coordonator CID Faraoani

   

  


 SUCEAVA, 1 octombrie 2017

Duminică, 1 octombrie, echipa Centrului de Îngrijire la Domiciliu Suceava a sărbătorit  Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.           

Evenimentul a avut drept scop susținerea activității Centrului de Îngrijire la Domiciliu Suceava și sprijinirea persoanelor vârstnice pe care noi le avem în îngrijire.

Începând cu orele 18.00, Pr. Paroh Iosif Păuleț a susținut o frumoasă liturghie la care au participat atât persoanele vârstnice cât și foarte mulți tineri, pe care părintele i-a sfătuit să se gândească mai mult la cei bătrâni, la cei aflați în nevoi și să-i ajute ori de câte ori au ocazia. Părintele i-a felicitat pe toți cei peste care anii vieții s-au așternut și împreună le-am cântat ,,La mulți ani!”.

            În cinstea acestor oameni neprețuiți pentru  înțelepciunea și  experiența lor de viață am avut alături de noi Cvartetul vocal Cantabile, compus din profesori ai Colegiului de Artă ,,Ciprian Porumbescu”  Suceava, care au susținut un concert caritabil interpretând cântece din repertoriul internațional. Sunetul muzicii a așternut linistea în sufletele vârstnicilor iar chipul le era luminat de un farmec melancolic, fiind purtați departe într-o lume a feeriilor muzicale.

Am încheiat seara oferindu-le flori tuturor și imortalizând momentul cu câteva fotografii de grup.

 

Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți la eveniment și ne-au susținut activitatea. Mulțumim părintelui paroh Iosif Păuleț pentru ajutorul pe care ni-l dă de fiecare dată, mulțumim Cvartetului Vocal Cantabile, Doralymob SRL, Florăria Diva, Florăria Deea, Depozitul de flori - Simfonia Florilor, Depozitul de flori - Lora Garden Design.

Vărvăroi Marcica, asistent medical coordinator CID Suceava

  

  


 HUȘI - 1 octombrie 201

La Husi, „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice” a fost sărbătorită la nivel local în data de 1 octombrie 2017, la Biserica „Sfântul Anton” din Huși.

Evenimentul a debutat cu recitarea Sfântului Rozariu şi celebrarea Sfintei Liturghii.

A urmat  un  concert susținut de corul de copii al parohiei la care au participat persoanele vârstnice, voluntari, dar și  alte persoane din comunitate. Îi mulțumim părintelui paroh Enășoaie Ieronim și părintelui vicar Rotăraș Ștefan-Cătălin, pentru sprijinul acordat și susținerea activităților în sprijinul beneficiarilor și a persoanelor vârstnice.

 

După concert, vârtsnicii prezenți dar și ceilalți participanți au avut ocazia să socializeze între ei și cu angajații și voluntarii Centrului, la sediul Oratoriului Divinei Îndurări.

Ecaterina Ciobanu, asistent social coordonator CID Huși

 



 ROMAN

Sfântul Părinte Papa Francisc spunea: „Când suntem tineri, avem tendința de a ignora bătrânețea, ca și cum ar fi o boală de ținut la distanță; apoi, când devenim bătrâni, mai ales dacă suntem săraci, bolnavi și singuri, experimentăm lipsurile unei societăți programată să fie eficientă și care, în consecință, îi ignoră pe bătrâni."  (Audiența generală din 4 martie 2015; sursa: site-ul Radio Vatican)

Ziua Internațională a Vârstnicului, sărbătorită în fiecare an la data de 1 octombrie, provoacă pentru fiecare persoană angajată în munca socială, desfășurată sub sigla Caritas, noi sentimente și provocări. Trăită ca un moment de reflecție asupra vârstei a treia împreună cu întreg mapamondul, vizita la beneficiarii noștri vârstnici din cadrul Serviciului de îngrijire medico-socială la domiciliu, ne-a dovedit, mai mult ca în oricare altă zi, că aceștia ne sunt nouă maeștri și uși deschise către rezerva de înțelepciune a neamului nostru, ignorată de societatea pragmatică în care trăim.

Emoționați și timizi, 40 de beneficiari, aflaţi în evidenţa Centrului de Îngijire Medico-Socială la Domiciliu Roman ne-au primit în case şi inimi pentru a marca această zi dedicată lor. În mod simbolic, am oferit un pachet alimentar (alături de urări de sănătate şi de preţuire), din partea unui binefăcător, care privește curajos alături de noi, spre zilele noastre de bătrânețe, în care ne dorim să nu fim ignorați și mai ales singuri.

Acţiunea s-a înscris în rândul manifestărilor ce au drept scop tragerea unui semnal de alarmă asupra necesităţii acordării unei atenţii sporite nevoilor speciale şi problemelor cu care se confruntă persoanele vârstnice, cu precădere asupra riscului sărăciei şi a excluziunii sociale la care sunt supuse, accentuându-se mesajul că bătrâneţea trebuie redefinită ca triumful asupra tuturor vicisitudinilor, încercărilor şi bolilor.

Petronela Trifaș, asistent social CID Roman

   

  


IUGANI, 3 octombrie 2017

În acest an, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, a fost sărbătorită în cadrul Centrului de Îngrijire la Domiciliu Iugani, în data de 3 octombrie, prin organizarea unui grup de suport a vârstnicilor, la sediul CID Iugani. Ne-am bucurat de prezența nutriționistului  dietetician Enășcuț Mădălina, care le-a oferit informații benefice vârstnicilor privind  alimentația corectă  în cazul afecțiunilor cardiace, respectiv a diabetului zaharat.

La această  activitate au participat beneficiari ai Centrului nostru atât din Iugani cât și din satele alăturate care au fost încântați de sfaturile ce le-au primit.

Activitatea a avut drept scop informarea persoanelor vârstnice, sprijin oferit și consiliere pentru a depăși cu demnitate problemele cu care se confruntă.

Sărbătoarea a continuat mai apoi în Biserică cu recitarea Sfântului Rozariului, având  intenții speciale dedicate vârstnicilor, urmând Sfânta Liturighie celebrată de pr. paroh Petru Blaj.

După Sfânta Liturghie, persoanele vârstnice au primit cu bucuire o mică atenție dăruită de binefăcători locali, colaboratori ai Centrului nostru.

Mulțumim domnului primar al comunei Mircești, Petre Antăluț, pentru că a fost alături de noi la această zi festivă. 

Punând în practică caritatea față de aproapele, în cazul nostru fiind persoana vârstnică,  am dorit să o apreciem și să o sărbătorim pentru că există.

Tatiana Andronache, asistent social CID Iugani

 

 

 


FARAOANI, 8 octombrie 2017 – ora 19.00

            Nimeni nu este atât de bătrân, încât să nu spere la încă o zi de viaţă.
Duminică, 8 octombrie 2017, echipa Centrului de Îngrijire la Domiciliu Faraoani a sărbătorit Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

            Evenimentul s-a desfășurat în Parohia „Sf. Anton de Padova” și a avut ca scop susţinerea activităţii Centrului de Îngrijire la Domiciliu Faraoani şi sprijinirea persoanelor vârstnice la care suntem chemate să mergem.

            Începând cu orele16.30 a avut loc un moment de adorație, fiind urmat de   Sfânta Liturghie, celebrată de părintele paroh Felix Măriut, iar după  Sfânta Liturghie a avut loc un concert susținut de copiii din parohie. Aceștia au fost pregătiți de Sr. Clara Dalvaru, care, cu mare pasiune, a făcut ca prin acești mici misionari să se aducă un zâmbet pe chipul celor prezenți. La sfârșit cei vârstnici au fost serviți cu sărmăluțe și ceva dulce.

Mulțumim doamnei Primar pentru sprijinul acordat și tuturor celor care prin bunăvoința lor au făcut posibilă această sărbatoare.

 Sr. Cristina Reti

Asistent medical coordonator

 

Centrul de Îngrijire la Domiciliu Faraoani

 

 

Citit 1290 ori Ultima modificare Vineri, 13 Octombrie 2017 09:58

Calendar

« Decembrie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
X

Right Click

No right click