Gala voluntarilor Caritas 2017

11 Decembrie 2017

 

#galavoluntarilorcaritas2017

 „Nu ești bun de nimic, dacă ești bun doar pentru tine.” Voltaire

Centrul Diecezan Caritas Iași a organizat în data de 09 decembrie 2017 cea de a 15-a ediție a evenimentului nostru anual dedicat voluntarilor care activează în cadrul programelor noastre sociale, invitându-i așadar în lumina reflectoarelor pe cei fără de care munca noastră, a angajaților, nu ar putea fi completă, „echipa din spatele cortinei” care zi de zi oferă timp, energie și zâmbete necondiționate.

Ne mândrim cu faptul că anul acesta au fost prezenți peste 70 de voluntari reprezentanți ai programelor precum Centrul de Plasament „Sf. Iosif”, Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco” din Iași și Buruienești, Centrul de Resurse pentru Familii,  Centrul de Îngrijire la Domiciliu Iași, Huși, Pârgărești și Suceava.

Așa cum an de an ne-am obișnuit, am ales și acum o tematică plină de culoare care a adus cu sine un plus de creativitate. În urma propunerilor aferente, ideea de emoji party a avut întâietate, inspirată fiind nu doar din filmul aferent cât și din cotidianul de zi cu zi, majoritatea dintre noi comunicând pe rețelele de socializare cu ajutorul emoticoanelor care, trebuie să recunoaștem, au diversitate și sunt corelate cu emoțiile umane.

Fiind premiată nu doar implicarea voluntarilor de-a lungul unui an plin de suișuri și coborâșuri ori reușite și învățături, ci și creativitatea de care participanții au dat dovadă, fiecare dintre noi, cei prezenți, am adus emoticoanele la un cu totul alt nivel: imprimate pe tricouri, hanorace, bluze, lipite pe ochelari sau ceasuri,  desenate pe față sau adăugate diademelor de păr, fețele zâmbitoare și amuzante au părut că se bucură alături de noi într-o seară cu totul și cu totul specială, în care oamenii ce benevol aleg să sprijine activitatea angajaților au stat în lumina reflectoarelor în ropote de aplauze și cerneală de diplome.

Împreună cu Directorul Egidiu Condac, Directorii de Domenii și Coordonatorii programelor sociale, colega noastră „colorată-prezentatoare” Mihaela Hurduc, coordonator al Centrului de resurse pentru copii și tineri „Don Bosco” Iași a deschis seara nu doar prin discursul aferent cât și prin energia molipsitoare, voluntarii participanți și invitați la acest eveniment primind din partea celor de mai sus recunoștintă și diplome în ropote de aplauze, iar reprezentantul fiecărui centru social premiind „voluntarul anului” în fapt, o persoană ce s-a evidențiat prin dăruire, implicare, spirit comunicativ, întrajutorare, asumare și nu numai, astfel:

  • Chimingeriu Alexandra Mihaela, voluntarul anului în cadrul Centrului de resurse pentru copii și tineri „Don Bosco” Iași;
  • Diac Alin Emanuel, voluntarul anului în cadrul Centrului de resurse pentru copii și tineri „Don Bosco” Buruienești;
  • Ciocan Claudia – Maria, voluntarul anului în cadrul Centrului de Resurse pentru Familii;
  • Budău Brigita, voluntarul anului în cadrul Centrului de Plasament „Sf.Iosif” Iași;
  • Alistar Elena, voluntarul anului în cadrul Centrului de Îngrijiri la Domiciliu Iași;
  • Vîrnă Ioana, voluntarul anului în cadrul Centrului de Îngrijiri la Domiciliu Huși;
  • Dârțul Alin Emanuel, voluntarul anului în cadrul Centrului de Îngrijiri la Domiciliu Suceava;
  • Imbrea Săndica Laura, voluntarul anului în cadrul Centrului de Îngrijiri la Domiciliu Pârgărești;

 

                 În ceea ce primește premiul de creativitate, acesta a fost înmânat echipei Centrului de Îngrijiri la Domiciliu Huși împreună cu voluntarii și angajații săi, pentru cea mai ingenioasă reprezentare a emoticoanelor.

Și în acest an Centrul Diecezan Caritas Iași are adevărata onoare de a avea alături o puternică echipă de voluntari fără de care nu am putea să ducem la bun sfârșit ideile și viziunea noastră, a angajaților. Fie că vorbim despre energie, entuziasm, timp alocat, resurse de orice tip, muncă în echipă, creativitate, ne mândrim cu faptul că oamenii care aleg să susțină activitatea ONG-ului nostru ne sunt alături necondiționat, în fiecare demers mai mult sau mai puțin plauzibil inițial.

Fără voluntarii noștri munca personalului din zona de social nu ar putea fi ridicată la adevărata ei valoare, motiv pentru care, an de an, alegem să organizăm un astfel de eveniment de recunoștință.

Mulțumim, dragi voluntari, pentru că ne-ați ales! Anul 2017 a reprezentat un cumul de sentimente și idei, însă voi ați trecut prin soare, ploaie, vânt și zăpadă alături de noi!

Ioana Mihăilă - Coordonator/asistent social-Centrul de Resurse pentru Familii

 


 

 

 

Citit 1034 ori Ultima modificare Luni, 11 Decembrie 2017 15:10

Calendar

« Aprilie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30