Crăciunul pentru familii

22 Decembrie 2017

                 Decembrie. O perioadă a colindelor, a mirosului de scorțișoară și turtă dulce, a bradului împodobit și a luminițelor ce sclipesc neîncetat din instalații. O lună a cadourilor. O lună dedicată familiei și oamenilor dragi.

                Gânduri bune, urări de sărbătoare, cadouri pentru copii, alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală, pamperși și nu în ultimul rând fructe și dulciuri am încercat și noi să oferim familiilor beneficiare a Centrului de Resurse pentru Familii, program integrat în cadrul Domeniului Copii, Tineri, Familii, al Centrului Diecezan Caritas Iași.

                În cele patru zile de activitate „de teren” în perioada 18-21 decembrie 2017, am luat „la pas” ulițele satelor mai mult sau mai puțin cunoscute precum Popricani, Cârlig, Scânteia, Ciocârlești, Golăiești, Cotu lui Ivan, Dancu și Municipiul Iași încărcați fiind cu pachete atent pregătite, transformându-ne pe alocuri în adevărați spiriduși ai Moșului pentru a păși pragul caselor beneficiarillor mai mici și mai mari ce ne așteptau cu entuziasm.

                În aceste zile ne-am bucurat și noi sufletele privind cu câtă nerăbdare micile degețele rupeau ambalaje de cadouri, curioși să vadă dacă dorințele le-au fost îndeplinite și dacă scrisorile lor au fost citite de către Moș Crăciun, ne-am și emoționat în fața ochilor înlăcrimați ai părinților care ne adresau mulțumiri din sincere priviri dar ne-am amuzat copios ascultând promisiuni de „la anul voi fi și mai cuminte, căci, Moșule, îmi doresc o jucărie și mai colorată!”

                Ne bucurăm de asemenea să vă povestim că, în acest an, am avut alături de noi „oamenii faptelor bune”, cum ne place nouă să îi numim, oameni calzi și dornici de a ajuta, astfel încât micul nostru vehicul de transport s-a dovedit chiar neîncăpător pentru donațiile primite.

                30 de familii beneficiare ale centrului au primit pachete cu ocazia sărbătorilor de iarnă prin intermediul colaboratorilor individuali ce au ales anul acesta să ne fie alături: Iulian Zonenstain (Fresh Drop), Bogdan Constantin și Carmen Maria Gheorghiu, familia Doboșeriu și Elena Panaite Jorovăț, cu toții reușind să aducă într-un singur loc jucării, îmbrăcăminte, încălțăminte, pamperși, fructe, alimente și dulciuri.

                De asemenea, proiectul „De la familii pentru familii” finanțat de S.C. Conex Distribution S.A., sponsorii din Elveția și Caravana de Crăciun din partea partenerilor Caritas - Weihnachtspakchkonvoi din Germania au adus un aport considerabil cauzei noastre, ei find cei care au pregătit cu migală pentru copii cadouri și jucării, iar pentru părinți alimente neperisabile.

                  „Maratonul de Crăciun” așa cum voluntarii noștri au denumit această perioadă aglomerată și antrenantă totodată a ajuns la final, pentru acest an. Nu am fi reușit să ducem la bun sfârșit tot ceea ce ne-am propus fără sprijinul voluntarilor ce au ales să se implice cu sufletul, timpul și energia lor, motiv pentru care nu uităm să le adresăm sincere mulțumiri și gânduri bune.

                           Vă urăm Sărbători fericite alături de familie, iar această perioadă a nașterii Domnului să vă oprească măcar câteva minute din fuga și rutina zilnică, dându-vă răgaz de apreciere pentru ceea ce, cu timpul, ați reușit să construiți prin iubire și muncă!

 

Cristian Ioana, coordonator/ asistent social al Centrului de Resurse pentru Familii, program integrat în cadrul Domeniului Copii, Tineri, Familii.

               

Citit 513 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Decembrie 2017 09:21
X

Right Click

No right click