2019 - Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

03 Octombrie 2019

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice se sărbătorește în fiecare an, începând din anul 1991, la data de 1 octombrie. Această zi a fost marcată pentru prima data de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a sublinia importanța drepturilor persoanelor vârstnice la hrană, îngrijire medicală, condiții decente de locuit dar și a dreptului la libera exprimare.

Bătrânii reprezintă o resursă importantă în ceea ce privește experiența de viață, înțelepciunea și echilibrul interior dobândit, aspecte ce pot fi valorificate în toate contextele vieții pentru a înlătura prejudecățile asupra vârstei a treia și pentru a-i susține să îmbătrânească activ.

Deoarece facem parte dintr-o societate în care numărul persoanelor vârstnice este în continuă creștere, este necesară o colaborare între generații în vederea creșterii calității vieții persoanelor de vârsta a treia.

În cadrul fiecărei comunități, angajații din cadrul Centrelor de Îngrijire la Domiciliu, împreună cu preoții, voluntarii și persoanele vârstnice au marcat această sărbătoare prin participarea la sfânta Liturghie, după care, atât vârstnicii prezenți, cât și cei imobilizati la domiciliu au primit pachete cu produse alimentare, de igienă personală și flori.  

Persoanele implicate în organizarea acestui eveniment au dorit ca prin acest gest să marcheze valoarea persoanelor vârstnice și aportul pe care acestea le au în dezvoltarea următoarelor generații. 

În după-amiaza zilei de 23 octombrie 2018, în ultima săptămână a adunării generale a Sinodului Episcopilor, papa Francisc a întâlnit tineri şi bătrâni din diferite ţări și le-a adresat aceste cuvinte: „Noi bătrânii putem să-i mulţumim Domnului pentru multele binefaceri primite şi să umplem golul nerecunoştinţei care ne înconjoară. Nu numai atât: putem da demnitate amintirii şi jertfelor din trecut. Putem să le amintim tinerilor de astăzi, care se simt eroi ai prezentului, plini de ambiţii şi de nesiguranţe, că o viaţă fără iubire este o viaţă aridă. Putem să le spunem tinerilor fricoşi că neliniştea viitorului poate să fie învinsă. Putem să-i învăţăm pe tinerii prea îndrăgostiţi de ei înşişi că există mai multă bucurie în a da decât în a primi, şi că iubirea nu se demonstrează numai prin cuvinte, ci și cu acţiune.”

 

Iulia Romașcu
Amalia Hrubaru

Citit 221 ori Ultima modificare Joi, 03 Octombrie 2019 14:01

Calendar

« Noiembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
X

Right Click

No right click