ALESE MULȚUMIRI PENTRU DĂRUIREA OFERITĂ ÎN CĂLĂUZIREA PROIECTULUI AMBASADOR CASA DE TIP FAMILIAL „SF. IOSIF”

23 Septembrie 2020

   Pentru ca povestea ambasadorilor Casei de Tip Familial „Sf. Iosif”  să aibă însemnătate și să dea sens activităților de voluntariat în cadrul centrelor de îngrijire la domiciliu, beneficiarii casei au avut parte de toată dragostea, profesionalismul și dedicarea din partea specialiștilor din cadrul următoarelor centre: Centrul de Îngrijire la Domiciliu Iugani- Nisiporești, Centrul de Îngrijire la Domiciliu- Huși, Centrul de Îngrijire la Domiciliu Faraoani- Valea Mare, Centrul de Îngrijire la Domiciliu Hălăucești, Centrul de Îngrijire la Domiciliu Iași. Motiv pentru care vă mulțumim și ne bucurăm că ați acceptat provocarea noastră și ne dorim ca prin intermediul altor proiecte să conlucrăm la sprijinirea celor care au nevoie de noi.

 Specialiștii centrelor de îngrijire la domiciliu, au participat activ în vederea inițierii ambasadorilor în activități de sprijinire a vârstnicilor, determinând copiii și tinerii Casei de Tip Familial „Sf. Iosif”, să își folosească resursele personale pentru a aduce o schimbare pozitivă în viețile persoanelor de vârsta a treia. Specialiștii centrelor au fost văzuți drept model de urmat pentru beneficiarele casei „Sf. Iosif”. Pe tot parcursul experienței s-a observat constant că devizul lor este să lase în urma ceva de folos, conlucrând împreună cu Dumnezeu la schimbarea în bine a vârstnicilor aflați în nevoie.

 Pasiunea cu care personalul din cadrul centrelor de îngrijire la domiciliu s-a implicat în realizarea activității specifice postului, i-a determinat pe beneficiarii casei, să își dorească să îmbrățișeze respectivele meserii.

 Cu acest prilej, echipa Casei de Tip Familial „Sf. Iosif” mulțumește personalului minunat pentru toată jertfa manifestată. Vă mulțumim pentru că ați dăruit ceea ce știți și ați pus la dispoziție casa dumneavoastră pentru beneficiarii noștri! Mulțumim pentru tot ceea ce faceți și sunteți! Dumnezeu să vă răsplătească jertfa și să vă dea putere să vă duceți misiunea la bun sfârșit! Împreună pentru viitorul copiilor și a vârstnicilor!

 

Întocmit, Asistent social: Loredana Florentina Bozariu

 Cu aleasă prețuire,

 Echipa multidisciplinară a Casei de Tip Familial „Sf. Iosif”,

 Proiect al Asociației Centrului Diecezan Caritas Iași

 

Citit 179 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Septembrie 2020 09:39

Calendar

« Decembrie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31