Articole filtrate după dată: Martie 2017
31 Martie 2017 In Noutati si evenimente


În fiecare an, numeroşi credincioși scapă de activităţile lor obişnuite şi profită de zilele de reculegere pentru a se dedica rugăciunii, după modelul exerciţiilor spirituale ignaţiene. Papa este unul dintre aceştia.

Exerciţiile spirituale clasice pornesc de la Sfântul Ignaţiu de Loyola, care a scris despre ele într-o carte în 1552, şi le-a perfectat în 1558. Cartea începe punând prima întrebare fundamentală: de ce ne-a creat Dumnezeu? Obiectivul exerciţiilor, în gândirea Sf. Ignaţiu, este ordonarea vieţii după planul lui Dumnezeu, pentru că omul a fost creat pentru a-l sluji pe Dumnezeu şi doar astfel poate el să îşi câştige mântuirea. El recomanda ca exerciţiile să se desfăşoare într-un alt loc decât mediul obişnuit. Se foloseau în acest sens „case de exerciţii”, unde liniştea ajuta la desfăşurarea exerciţiilor spirituale.

Sfântul Ignaţiu a preluat din Biblie ideile pentru compunerea treptată a cărţii de exerciţii spirituale, în care sunt reflectate sentimentele sale la găsirea secretului pentru a discerne voinţa lui Dumnezeu. Aşadar Biblia este un text fundamental pentru toate tipurile de exerciţii spirituale. Exerciţiile Sf. Ignaţiu parcurg întreaga viaţă a lui Isus aşa cum este relatată în Evanghelii.

Pe lângă Sf. Ignaţiu, mulţi sfinţi au practicat exerciţiile spirituale ca o reînnoire a vieţii creştine: Sf. Dominic, Sf. Francisc de Assisi, Sf. Paul al Crucii, Sf. Alfons Maria Liguori. Cu toţii au fost neobosiţi în predicare şi în confesional ca miniştri ai milostivirii lui Dumnezeu, ajutând oamenii să găsească ei înşişi, să lupte împotriva păcatului şi să înainteze pe calea vieţii spirituale.

Sfântul Ignaţiu de Loyola spunea despre exerciţiile spirituale că nu sunt un timp de studiu sau de reculegere şi rugăciune, ci o căutare: „Aşa după cum umblatul şi alergatul sunt exerciţii fizice, tot aşa orice formă de pregătire şi de dispunere a sufletului pentru a scăpa de toate alipirile dezordonate şi, după ce a scăpat de ele, pentru căutarea voinţei lui Dumnezeu în luarea deciziilor vieţii, pentru mântuirea sufletului, se numesc exerciţii spirituale” (Es. Sp. Ann.1).

La fel ne îndeamnă și Papa Ioan Paul al II-lea: „Să nu uitaţi niciodată că exerciţiile spirituale sunt o cerere insistentă, vizate de Biserică nu doar pentru miniştrii ei sacri, pentru călugări şi călugăriţe, pentru toate persoanele consacrate, ci pentru toţi cei care doresc să intre în interiorul lor, să dedice timp lui Dumnezeu, cu inima deschisă speranţei de a-l găsi pe acest drum, de a-l iubi şi de a-l urma mai mult” (Audienţa cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a FIES-Federația Italiană de Exerciții Spirituale).

Urmând acest îndemn, Centrul Diecezan Caritas Iași organizează în fiecare an sesiuni de reculegere. Astfel, în perioada 27-28 martie 2017, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, am trăit intens două zile de reculegere, ca timp de pregătire pentru sărbătoarea Paștelui și de meditație la activitatea noastră zilnică, la preocupările și provocările care apar. Părintele spiritual, care ne-a însoțit în aceste zile, a fost Mons. Grigore Duma, unul dintre fondatorii Caritas Iași.

De ce l-a creat Dumnezeu pe om? Cine are cu adevărat valoare, averea materială sau cea spirituală? De ce ne ascundem de Dumnezeu? De ce trăim în păcat? Iată doar cîteva întrebări care s-au aflat în centrul discuțiilor.

În contextul provocator al zilelor noastre, întrebărilor omului trebuie să li se dea răspunsuri convingătoare. Exerciţiile spirituale, în măsura în care sunt un timp de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu, ne permit să discernem voinţa lui Dumnezeu şi, conformându-ne, să depăşim mentalitatea conform căreia Dumnezeu este absent şi, în acelaşi timp, să începem să trăim în comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele.

Papa Paul al VI-lea spunea astfel: „Practica exerciţiilor constituie o pauză revigorantă şi întăritoare pentru spirit, în mijlocul împrăştierii provocate de viaţa modernă atât de haotică, dar şi o şcoală care şi astăzi este de neînlocuit, ea conducând sufletele la o mai mare intimitate cu Dumnezeu, învăţând iubirea virtuţii şi ştiinţa vieţii, ca dar al lui Dumnezeu şi ca răspuns la chemarea Sa”.

Timpul Postului Mare este rugăciune, este o relație caritabilă activă cu fiecare din jurul nostru. Să-l trăim în pace și să facem din fiecare zi un prilej de rugăciune!
Mulțumim Mons. Grigore pentru că ne-a fost călăuză în aceste zile de har și tuturor colegilor participanți și celor care s-au unit cu noi în rugăciune.

26 Martie 2017 In Meditatii duminicale

Liturgia acestei duminici, numită Laetare, ne invită să ne veselim, să ne bucurăm, așa cum proclamă antifonul de la intrare de la celebrarea euharistică: Bucură-te, Ierusalime, adunați-vă, toți cei care-l iubiți; bucurați-vă și veseliți/vă, cei care ați fost întristați, ca să tresăltați și să vă îndestulați din belșugul mângâierilor sale (cfr Is 66,10-11).

Care este motivul profund al acestei bucurii? Ne-o spune Evanghelia de astăzi, în care Isus vindecă un om orb din naștere. Întrebarea pe care Domnul Isus o îndreaptă celui care a fost orb constituie culmea relatării: Crezi tu în Fiul Omului? (In 9,35). Acel om recunoaște în semnul înfăptuit de Isus lucrarea Fiului Omului și trece de la lumina ochilor la lumina credinței: într-un prim moment îl întâlnește pe Isus ca pe un om între ceilalți, apoi îl consideră un profet, și, în fine, ochii săi se deschid și-l proclamă Domn. În opoziție cu credința orbului vindecat este împietrirea inimii fariseilor care nu vor să accepte miracolul, pentru că refuză să-l primească pe Isus ca pe Mesia. Cât privește mulțimea, și ea se oprește să discute ce s-a întâmplat dar rămâne distantă și indiferentă. Până și părinții orbului sunt cuprinși de frica judecății celorlalți.

Noi ce atitudine asumăm în fața lui Isus? Și noi, din pricina păcatului lui Adam, suntem născuți orbi sufletește, dar la izvorul botezului am fost iluminați de harul lui Cristos. Păcatul rănise omenirea destinând-o la obscuritatea morții, dar prin Cristos strălucește noutatea vieții și scopul la care suntem chemați. În el, înviorați de Spiritul Sfânt, primim puterea pentru a învinge răul și lucrează binele. De fapt, viața creștină este o continuă identificare cu Cristos, imaginea omului nou, pentru a ajunge la deplina comuniune cu Dumnezeu. Domnul Isus este lumina lumii (In 8,12),  pentru că în el strălucește cunoașterea gloriei lui Dumnezeu (2 Cor 4,16), care continuă să reveleze în complexa dramă a istoriei care ar fi sensul existenței umane. Când se celebrează Botezul preotul încredințează lumânarea aprinsă de la lumânarea pascală, simbol al lui Cristos Înviat, ca semn ce ajută să înțelegem ce se realizează prin sacrament. Când viața noastră se lasă luminată de misterul lui Cristos, experimentează bucuria de a fi eliberat de tot ceea ce ne amenință deplina realizare. În aceste zile, care ne pregătesc pentru Paște, să retrăim în noi darul primit prin Botez, ca să nu se stingă acea flacără, care uneori riscă să fie sufocată. Să o alimentăm prin postul ce frânge inima la care se uită Dumnezeu, prin rugăciune și prin caritate.

Dovedim că am primit lumina lui Cristos doar dacă o oferim și altora, dacă ne orientăm după ea și dacă trăim conform luminozității sale. În viața de fiecare zi, în alegerile conform chemării sau în proiectele de lungă sau scurtă durată, suntem chemați să știm să vedem, să evaluăm și să le cântărim pe toate prin optica discernământului pe care îl dă Spiritul care educă. Lumina funcționează în noi dacă știm să facem alegeri pertinente conform inimii sau provocați de credința și de speranța în Dumnezeu, care ghidează și luminează pașii noștii. Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu, sugerează și ghidează omul pentru a întreprinde sau a se opri de la anumite lucruri și mereu Spiritul, prin darurile sale, favorizează alegeri mereu mai bune și mai convenabile: cele relative la lumina care învinge și împrăștie întunecimile erorilor noastre.

Încredințăm sfintei Maria, Mama Bisericii, acest parcurs de post, pentru ca toți să putem să-l întâlnim pe Cristos, Salvatorul omenirii și să-l adorăm. Pr. dr. Alois Hîrja

23 Martie 2017 In Noutati si evenimente

Este mai mult decât o perioadă de practică sau o posibilitate de a cunoaște oameni noi. Voluntariatul te dezbracă de orice formă, te golește de orice conținut, și te determină să devii altcineva, altceva. Te provoacă la empatie, la dăruire, la compasiune. Te îmbracă în hainele copilului care așteaptă să-l ajuți la teme, pentru că acasă nu are cine să-l îndrume, te îmbracă în hainele bătrânului îngrijit la domiciliu care tresaltă de bucurie când îi intri în casă, te îmbracă în hainele părinților care își cresc copiii la lumina lumânării, te îmbracă în hainele carității.

Joi, 23 martie 2017, o nouă serie de voluntari ne-au trecut pragul, dornici să afle mai multe despre asociația noastră și despre provocările cărora doresc să le facă față. Gazde le-au fost Mariana Ursan- coordonatorul Departamentului de Voluntariat, Mihaela Hurduc-coordonatorul Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco” și Ioana Mihăilă-coordonatorul Centrului de Resurse pentru Familii, care le-au dezvăluit o parte din „misterele” care fac activitatea din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași, o operă de caritate.

Vă mulțumim, dragi voluntari, pentru interesul acordat, vă urăm Bun venit în familia C.D.Caritas Iași, și țineți minte că voluntariatul vă va schimba viața, în bine!

 

18 Martie 2017 In Meditatii duminicale

    „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu!”(In.4,10a).

     „Acesta este cu  adevărat Mântuitorul lumii!”(In.4,42).

 

Duminica trecută, a doua din Postul Mare, seria A, sfântul apostol şi evanghelist Matei (17,1-9), ne relata în evenimentul „Schimbarea la Faţă”, revelarea dumnezeirii lui Isus la trei dintre ucenici: Petru, Iacob şi Ioan.

În această duminică, a treia din Post, sfântul apostol şi evanghelist Ioan (4,5-15.19b-26.39-42), ne relatează o altă revelare a lui Isus, de data aceasta, unei femei samaritene, din cetatea Sihar.

Isus şi ucenicii săi eru în drum spre Galileea. Era pe la amiază. Obosiţi de drum, se opresc în cetatea menţionată, la o fântână, numită a lui Iacob. Ucenicii se duc în cetate pentru a cumpăra merinde. Isus rămâne la fântână. Îndată apare o samariteană ca să scoată apă. Isus, însetat, cere să-i dea să bea. În felul acesta începe dialogul minunat.

-Isus: „Dă-mi să beau!”.

-Samariteana: „Cum. tu, iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?”. Evanghelistul explică mirarea femeii: „De fapt, iudeii nu au legături cu samaritenii”, din cauza unor diferende de ordin confesional.

-Isus: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune ̒Dă-mi să beau̒, tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”.

-Samariteana: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este  adâncă; de unde deci ai apa vie” […].

-Isus: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, dar cine va bea din apa pe care  i-o voi da eu nu va înseta niciodată, şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa cea veşnică”.

-Samariteana: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot!”.

Ajunşi în acest moment al dialogului, după ce dumnezeiescul Învăţător o ajută pe samariteană să înţeleagă „darul lui Dumnezeu, apa vieţii”, simboluri ale justificării prin har, în a doua parte samariteana îşi dă seama că acest dar al lui Dumnezeu vine prin Isus.

- Isus: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici!”.

-Samariteana: „Nu am bărbat”.

-Isus: „Bine ai zis:̒Nu am bărbat̒, pentru că ai avut cinci bărbaţi, şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privinţa asta ai spus adevărul”

-Samariteana: „Doamne, văd că tu eşti profet” [...]. „Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate”.

-Isus: „Eu sunt, cel care îţi vorbesc!”.

Impresionată de cele spuse ei de Isus, samariteana şi-a lăsat urciorul şi s-a dus în cetate, spunându-le oamenilor: „Veniţi şi vedeţi omul care mi-

a spus tot ce am făcut! Oare nu este acesta Cristos?”.

Dând crezare femeii, samaritenii au ieşit din cetate şi au venit la Isus, rugându.l să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile.

Evanghelistul conclude  minunatul episod, cu aceste cuvinte: „Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul lui.”. Ei spuneau femeii: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mîntuitorul lumii”.

Admirând disponiibilitatea samaritenilor faţă de „darul lui Dumnezeu şi de apa cea vie a harului, îndreptăm cu încredere rugăciunile spre izvorul Milostivirii divine, spunând:

„Părinte sfânt, Fiul tău Isus, aşezat la fântâna din Sihar, a dat samaritenei apa care stinge orice sete şi ţâşneşte pentru viaţa veşnică. Te rugăm, trezeşte şi în noi dorinţa după apa cea vie a harului şi fă-ne să ne fie mereu sete de tine. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

 

Pr. Anton Despinescu