Articole filtrate după dată: Sâmbătă, 04 Martie 2017
05 Martie 2017 In Meditatii duminicale

Comportamentul creştinului faţă de ispite

 Cuvântul ispită, în sensul moralei creştine, vrea să însemne atracţie spre ceva rău, păcătos în diferite feluri: din partea mediului înconjurător, cuvântător sau necuvântător; din  partea Satanei care, „ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită” (1Pt.5,8). Dacă adăugăm şi natura coruptă a omului, înclinată spre rău, avem de ce să-i dăm dreptate înţeleptului Iob care spune: „Oare nu este numai zbucium viaţa omului pe pământ?” (7,1).

 Într-adevăr, de la botez (de la vârsta priceperii), până la ultima suflare, creştinul este angajat la lupta împotriva păcatului prin lepădarea de sine şi purtarea zilnică a crucii, urmându-l pe Cristos până pe Calvar, astfel încât, „dacă am murit împreună cu el, credem că vom şi trăi împreună cu el, căci Cristos înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nici o putere asupra lui”(Rom.6,8-9).

 În prima duminică a Postului Mare, Anul A, sfântul apostol şi evanghelist Matei ne descrie episodul ispitirii lui Isus de către diavol (4,1-11).

Înainte de a-şi începe activitatea publică, de evanghelizare, „Isus este condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de către diavol” (v.1).

 Diavolul procedează în mod ipotetic, provocându-l pe Isus cu privire la dumnezeirea sa: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu”(v.3b şi 6a). În realitate, diavolul ştie că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar în această ipostază a ispitirii vrea cumva să ştirbească din umilinţa exemplară pe care o îmbrăţişează Isus, prin Întruparea sa „pentru noi oamenii şi a noastră mântuire”.

 Într-o primă etapă, diavolul, ştiind că Isus postise patruzeci de zile şi tot atâtea nopţi, după care, normal că i s-a făcut foame, îl provoacă să prefacă pietrele pe care i le arată, în pâini. Isus nu zăboveşte a-l înfrunta pe „cel viclean” cu adevărul: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(v.4).

 Văzând că nu i-a reuşit primul şiretlic, diavolul îl duce pe Isus în cetatea sfântă a Ierusalimului, îl aşază pe coama templului îndemnându-l la un act deosebit de riscant, prezumpţios, de a se arunca la pământ, căci „Dumnezeu le va porunci îmgerilor săi cu privire la tine şi te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră”(v.6). Isus îi răspunde „palavragiului”, scurt şi cuprinzător: „Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!”.

 Însă ispititorul nu renunţă. Cu „un ultim efort”, încrezându-se în mândria lui luciferică,îl duce pe Isus pe un munte foarte înalt, îi arată toate împărăţiile lumii şi gloria lor, promiţându-i-le, în schimbul adorării : „dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora”(v.9b). Isus, Înţelepciunea dumnezeiască, îl pune pe fugă, zicându-i: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei aduce cult!” (v.10b).

 Supunându-se ispitirii, Isus, Învăţătorul nostru suprem, ne arată cum să ne comportăm când suntem asaltaţi de ispite. Dacă e vorba de de grija şi dorinţa exagerată, idolatrică a bunurilor materiale pentru viaţa trupului, remediul indicat de Isus este atenţia prioritară pentru viaţa nepieritoare a spiiritului, faţă de „cuvântul Domnului care este duh şi viaţă”. Dacă e vorba de situaţii aventuroase, cu primejdii grave privind viaţa, în care ne-am încumeta, pretinzând susţinere divină, Isus ne spune: „Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!” Însă cele mai multe şi mai grave capcane pe care le întâmpinăm la tot pasul, ne sunt ,întinse de duhul cel rău al dorinţei de putere, de avere, de plăceri dezordonate, patronate de „principele lumii”, satana. Pentru a nu fi victime ale acestor capcane, este numaidecât necesar să ne însuşim răspunsul prompt al lui Isus: „Pleacă, Satană!”,pentru că nu tu eşti creatorul meu, părintele meu, salvatorul şi binele meu suprem, ci Dumnezeu. Pe el îl voi adora, de el mă voi ataşa, cu el vreau să fiu, acum şi în veşnicie, susţinut de harul său!.

 Evanghelistul Matei conclude episodul ispirii lui Isus, soldat cu victoria sa clară, subliniind: „Atunci, diavolul l-a lăsat. Şi iată, că veneau îngeri şi îi slujeau!”(v.11). Aşa va fi şi cu noi. Comportându-ne după exemplul lui Isus, încrezători mereu în harul său, vom parcurge cu succes pelerinajul pământesc în prietenia îngerilor şi a sfinţilor lui Dumnezeu.

 „Părinte milostiv, tu ne-ai arătat în Fiul tău, Isus, modelul curajului în alegerile care uneori sunt dificile în viaţa noastră. Dă-ne puterea de a depăşi orice ispită, şi dorinţa de a trăi în libertatea adevăraţilor fii ai lui Dumnezeu. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

                                                                                   P.A.Despinescu     

 

           

 

X

Right Click

No right click