Articole filtrate după dată: Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
02 Aprilie 2017 In Meditatii duminicale

„Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, ciar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci”.

Mai sunt încă două săptămâni până la Paşti, însă liturghia cuvântului din această duminică, îndeosebi textul evanghelic ( In.11,3-7.17.20-27.33b-45) în care sfântul apostol şi evanghelist Ioan ne relatează, ca martor ocular, faptul învierii lui Lazăr, constituie un preludiu al Învierii însăşi a lui Isus Cristos

În amănuntele acestui episod  vedem splendoarea persoanei lui Isus, om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Cel care a venit între noi oamenii ca să ni-l dezvăluie pe adevăratul Dumnezeu, unic în fiinţă şi întreit în persoane, cel care avea milă de toţi năpăstuiţii făcând semne mari în favoarea lor, a voit  ca înainte de a păşi pe calea crucii izbăvitoare, să săvârşească şi acest gest minunat de a-l readuce la viaţă pe prietenul său Lazăr, cel mort deja de patru zile, fratele Martei şi al Mariei, din Betania, care se bucurau de prietenia lui Isus.

De la începutul şi până la sfârşitul relatării acestui episod, asistăm la o lecţie divină, progresivă, de credinţă. Beneficiarii lecţiei sunt ucenicii care l-au însoţit pe Maestrul lor în activitatea evanghelizatoare, cele două surori îndoliate ale lui Lazăr, mulţimea celor veniţi să le exprime condoleanţele,  noi şi toţi cei care asemenea nouă citim, medităm şi păstrăm în inimi acest text evanghelic minunat. Pesimismul, îndoielile inerente firii umane decăzute, dispar pe măsură ce urmărim modul cum se comportă şi ce spune Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Din relatările evangheliştilor cunoaştem alte două readuceri la viaţă să- vârşite de Isus, aceea a fiicei lui Iair (Mc.7,35-43), conducător de sinagogă, şi a fiului văduvei din Nain (Lc.7,11-17). Însă relatarea învierii lui Lazăr le întrece pe celelalte în profunzime şi patetism complet. Aici, ne dăm seama de iubirea milostivă a Inimii lui Isus, cel care plânge în tăcere în timp ce merge la mormântul lui Lazăr.

Totodată, reţinem cu tot dinadinsul pedagogia dumnezeiască a lui Isus de a-i convinge pe toţi de adevărata viaţă, cea veşnică şi fericită pe care numai Dumnezeu o poate da, şi vrea să o dea copiilor săi, oamenii.Desigur, cei care au avut privilegiul de a fi readuşi la viaţa pământească de către Isus, atât ei cât şi cei din jurul lor, fiecare, la tmpul lui a trecut la cele veşnice, conştienţi de adevărul pronunţat de Fiul lui Dumnezeu: „Eu sunt învierea şi viaţa!”.

Chiar şi mai înainte de venirea lui Isus în lume, Dumnezeu, izvorul vieţii, s-a miluit de oameni, dîndu-le speranţa învierii prin mesagerii săi, rpofeţi. În prima lectură a duminicii, citim o astfel de asigurare, în cartea profetului Ezechiel:37,12-14: „Voi pune Duhul meu în voi şi veţi trăi”. Psalmul responsorial 129,7b, de după această lectură, accentuiază această mărinimie din partea lui Dumnezeu: „ Căci la Domnul este îndurare şi belşug de mântuire”.

Sfântul apostol Paul, în lectura a doua a duminicii (Rom.8,8-11) îi felicită şi îi încurajează pe destinatarii scrisorii sale: „Duhul celui care l-a înviat pe Cristos dun morţi trăieşte în voi”.

În frecventele rugăciuni care le facem pentru semenii noştri „care au trăit înaintea noastră cu semnul credinţei, şi acum dorm somnul păcii”, ne amintim meru de cuvintele lui Isus spuse Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa”, cuvinte pline de speranţă, călăuzitoare clare, sigure, în pelerinajul nostru spre PATRIE.

„Te rugăm, Doamne,  ca ajutaţi de tine, să trăim şi noi în dragostea care l-a făcut pe Fiul tău să-şi dea viaţa din iubire pentru lume. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

                                                                                P.A.Despinescu

 

 

       

X

Right Click

No right click