Articole filtrate după dată: Vineri, 07 Aprilie 2017
08 Aprilie 2017 In Meditatii duminicale

Duminica Floriilor ne emoționează din nou, ca în fiecare an, invitându-ne să urcăm în mod spiritual împreună cu Isus spre muntele sanctuarului, însoțindu-l pe calea către înalt. Dar ce facem cu adevărat când ne inserăm într-o astfel de procesiune – în șirul celor care urcă spre Ierusalim împreună cu Isus și-l aclamă ca rege al lui Israel? Este ceva mai mult decât o ceremonie sau o frumoasă obișnuință? Oare are ceva de-a face cu adevărata realitate a vieții noastre, a lumii noastre? Pentru a găsi răspunsul, ar trebui înainte de toate să clarificăm ce Isus însuși a voit în realitate și a făcut.

De fapt, Isus a pornit la drum ca un pelerin spre Ierusalim pentru festivitatea Paștelui. Este călător spre templul din Cetatea Sfântă, spre acel loc care pentru Israel garanta în mod special apropierea lui Dumnezeu de poporul său. Este un pelerinaj spre sărbătoarea comună a Paștelui, memorial al eliberării din Egipt și semn al speranței în eliberarea definitivă. El știe că pe el îl așteaptă un Paște nou și că el însuși va lua locul mieilor jertfiți, oferindu-se pe sine însuși pe Cruce. Știe că, în darurile misterioase ale pâinii și vinului, se va dărui mereu alor săi, le va deschide poarta spre o nouă cale a eliberării, spre comuniunea cu Dumnezeul cel viu. Este drumul spre înălțimea Crucii, spre momentul iubirii care se dăruiește. Terminalul ultim al pelerinajului este înălțimea lui Dumnezeu însuși, spre care vrea să ridice ființa umană.

Procesiunea noastră de astăzi vrea, așadar, să fie imaginea unei realități mult mai profunde, imagine a faptului că, împreună cu Isus, mergem pentru un pelerinaj: pe calea înaltă spre Dumnezeul cel viu. Despre acest urcuș este vorba. Aceasta-i calea la care Isus ne invită. Dar cum putem noi să ținem pasul pe acest urcuș? Nu depășește oare puterile noastre? Da, este dincolo de propriile noastre posibilități. Dintotdeauna oamenii sunt umpluți de aspirația de a fi ca Dumnezeu, de a ajunge și ei să fie la înălțimea lui Dumnezeu. Omenirea a putut să realizeze atâtea lucruri: suntem în măsură să zburăm. Și totuși, forța de gravitație care ne trage în jos este puternică. Părinții Bisericii spun că omul stă mereu în locul de intersecție între două câmpuri de gravitație. În primul rând este forța de gravitație care ne trage în jos – spre egoism, spre minciună și spre rău; gravitatea care ne înjosește și ne îndepărtează de înălțimea lui Dumnezeu. Pe de altă parte este forța de atracție a iubirii lui Dumnezeu: a fi iubiți de Dumnezeu și răspunsul iubirii noastre atrag spre înălțime. Omul se găsește în mijlocul acestei puteri duble de atracție și totul depinde de dispoziția de a fugi de câmpul de gravitație al răului și de a deveni liberi pentru a ne lăsa atrași de forța de atracție a lui Dumnezeu, care ne face autentici, ne înalță, ne dă adevărata libertate.

Să mergem în pelerinaj cu Domnul spre înalt. El ne ajută să avem inima pură, mâinile curate, să găsim adevărul, dacă-l căutăm și dacă sincer căutăm fața lui Dumnezeu. Să manifestăm în fața Domnului dorința noastră de a deveni mai drepți și să-l rugăm: Atrage-ne la tine spre înălțime! Fă-ne curați! Fă să valoreze pentru noi cuvântul pe care-l cântăm la Psalmul de la procesiune; adică să aparținem generației care-l caută pe Dumnezeu, care caută fața ta, Dumnezeul lui Iacob (Ps 24,6).

Așa cum Crucea lui Cristos a fost cel mai puternic da spus lui Dumnezeu din partea unui om, tot așa el a devenit expresia maximă a iubirii sale și izvorul din care izvorăște viața veșnică. Să primim Crucea lui Isus, semn al iubirii lui Dumnezeu ca izvor de viață nouă.  

Să o rugăm pe sfânta Maria să ne ajute a trăi cu credință intensă Săptămâna Sfântă. Și Maria a tresăltat în duh când Isus a intrat ca un rege în Ierusalim, căci se împlineau profețiile; dar inima sa, ca și aceea a Fiului, era pregătită pentru Sacrificiu. Să învățăm de la ea, Fecioară fidelă, să-l urmăm pe Domnul chiar și atunci când drumul ne duce la cruce. Amin.      

 

Pr. dr. Alois Hîrja