Articole filtrate după dată: Sâmbătă, 02 Septembrie 2017
03 Septembrie 2017 In Noutati si evenimente

      În perioada 1 august - 3 noiembrie 2017 Centrul Diecezan Caritas Iași implementează Proiectul  „Sprijin integrat pentru vârstnici”. Proiectul are durata de 3 luni și este cofinanțat de Consiliul Județean Iași conform programului de finanțări nerambursabile în anul 2017 din bugetul Judeţului Iaşi - Consiliul Județean Iași pentru activități nonprofit de interes județean, (exclusiv pentru proiecte culturale şi proiecte sociale), conform prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare

03 Septembrie 2017 In Noutati si evenimente

 

În perioada 1-2 septembrie 2017, s-a desfășurat sesiunea de formare a specialiștilor care lucrează în domeniul asistării persoanelor vârstnice din județul Iași. Inițiatorul proiectului a fost Centrul Diecezan Caritas Iasi prin activitățile finanțate în cadrul proiectului „Sprijin Integrat pentru vârstnici” finanțat de Consiliul Județean Iași, și care se desfășoară în perioada 1 august – 30 octombrie 2017.

X

Right Click

No right click