Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Astăzi la Suceava, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou, a început un nou curs de infirmieră realizat prin intermediul proiectului „Calificarea femeilor în meseria de infirmier o șansă pentru servicii medicale și sociale de calitate”. Drumul spre o calificare în meseria de infirmieră va fi parcurs de 19 femei, atât din mediul rural cât și din mediul urban, femei care își doresc cu adevărat o șansă pe piața locurilor de muncă în domeniul medical. Proiectul își propune de asemenea, să îmbunătățească modul de funcționare al sistemului medical și social, prin instruirea și motivarea oamenilor care oferă aceste servicii. 

Prin calificare în meseria de infirmieră, o femeie care indiferent dacă lucrează deja în sistem sau nu, va reuși să dobândească mai multe cunoștințe și mai multă încredere în propria persoană. Este foarte important ca oamenii din sistemul medical și social să fie bine pregătiți, dar și să se simtă împliniți atunci când vine vorba de meseria lor. Iar infirmierele cu atât mai mult, pentru că ele se află cel mai aproape de pacienți, fiind persoanele care intră în contact în mod direct cu toate nevoile bolnavilor. Pentru a oferi servicii de calitate în domeniul îngrijirii bolnavilor, trebuie să ai atât cunoștințele necesare pentru a face aceasta, dar și o anume disponibilitate sufletească. Munca de infirmieră nu este ușoară, dar oferă mari satisfacții după cum spun doamnele care lucrează cu drag în sistem. 

Proiectul „Calificarea femeilor în meseria de infirmier o șansă pentru servicii medicale și sociale de calitate” oferă șansa de calificare în meseria de infirmier printr-o serie de cursuri gratuite de calificare, în urma cărora doamnele instruite vor beneficia nu doar de o diplomă și o subvenție, ci mai ales de o serie foarte importantă de cunoștințe care stau la baza meseriei lor.

 

Ianău Adina-Denora 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Serviciile medicale și sociale de calitate pot fi realizate doar prin intermediul unor persoane bine pregătite, dar mai ales a unor persoane care au un dar special de a lucra cu oamenii. În ceea ce privesc serviciile medicale din cadrul spitalelor, infirmierele joacă un rol foarte important pentru asigurarea îngrijirilor eficiente pentru cei bolnavi dar și pentru siguranța pacienților. De asemenea, infirmierele ar trebui să cunoască importanța și impactul muncii lor în cadrul întregului sistem medical. Fiecare lucrător din sistemul medical și social trebuie să dobândească o înțelegere mai aprofundată a rolului pe care îl joacă în sistem. De aceea, o continuă pregătire profesională este întotdeauna de dorit, pentru a crește în primul rând nivelul calității serviciilor de îngrijire, dar și nivelul de cunoștințe al fiecărei persoane în parte. În momentul actual, pe piața serviciilor medicale, o foarte mică parte din infirmierele angajate dețin și o diplomă de calificare.

Centrul Diecezan Caritas Iași în calitate de partener în cadrul proiectului „Calificarea femeilor în meseria de infirmier o șansă pentru servicii medicale și sociale de calitate” vine în ajutorul sistemului medical, organizând cursuri de calificare în meseria de infirmieră =, oferind unui număr de 400 de femei din regiunea N-E oportunitatea de a se califica în această meserie. Cursurile au o durată de 6 luni și sunt acreditate de Ministerul Muncii, Ministerul Educației și A.N.C. Ultimele cursuri organizate se vor desfășura la Iași - în cadrul Spitalului Sf. Sava, la Roman în cadrul Școlii Postliceale Roman Mușat și în orașul Suceava la Spitalul de Urgență Sf Ioan cel Nou. 

La Iași cursurile au început astăzi 5 mai, fiind înscrise 19 beneficiare, la Roman vor începe mâine 6 mai cu 21 de participanți, iar la Suceava cursurile sunt planificate să se deruleze începând cu data de 12 mai cu 19 participanți. 

 

 Ianău Adina-Denora

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luni, 4 mai 2015, cele 20 de femei care au absolvit la Iași prima serie a cursului de infirmieră realizat în cadrul proiectului „Calificarea femeilor în meseria de infirmier o șansă pentru servicii medicale și sociale de calitate”, au primit certificatele de calificare profesională. Aceste certificate sunt acreditate de către Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și atestă pregătirea corespunzătoare conform celor 720 de ore de curs. 

Diploma obținută în urma absolvirii acestui curs, le va ajuta pe cele 20 de femei nu doar în dobândirea unei stabilități a locului de muncă, dar și în creșterea stimei de sine prin dobândirea unor vaste cunoștințe în domeniul în care activează deja. Astfel că, alături de formarea practică de la locul de muncă, doamnele și-au însușit și o bază teoretică solidă care va face diferența în cadrul muncii practicate.

Meseria de infirmieră este introdusă în Nomenclatorul "Clasificarea ocupațiilor din România" în cadrul domeniului "Sănătate, igienă, servicii sociale", avînd codul 513204, rolul unei infirmiere fiind unul foarte important în cadrul sistemului medical de îngrijire bolnavi. 

 

Ianău Adina-Denora

 

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În România se înființează prima asociație profesională a infirmierelor în cadrul proiectului  „Calificarea femeilor în meseria de infirmier o șansă pentru servicii medicale și sociale de calitate” POSDRU/144/6.3/S/127320.

Proiectul este implementat de către Asociaţia Caritas Alba Iulia – Asistenţă medicală şi socială în parteneriat cu Centrul Diecezan Caritas Iași şi Asociația Four Change , fiind cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investește în oameni”.

Constituind unul din obiectivele proiectului „Calificarea femeilor în meseria de infirmier o șansă pentru servicii medicale și sociale de calitate”, Asociația Națională a Infirmierelor are ca scop reprezentarea drepturilor legale ale infirmierelor și de asemenea, monitorizarea aplicării politicilor din domeniu. Mai mult, se dorește ca percepția asupra acestei categorii profesionale să ajungă la un nivel superior de valorizare.

Asociația își propune să consolideze principiul egalității de șanse și să apere drepturile femeilor angajate ca infirmiere, facilitând totodată accesul egal pentru toți la piața muncii. Asociația va avea un for reprezentativ, membrii fondatori fiind selectați din rândul femeilor participante la cursul de calificare din cadrul proiectului.

Credem cu tărie în servicii medicale și sociale de calitate, iar mai presus de toate, investind în programe temeinice de calificare profesională, credem în oamenii care activează în aceste domenii.

 

Ianău Adina-Denora

 

 

 

Calendar

« Octombrie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        
X

Right Click

No right click