Imprimă această pagină

Educaţie prin teatru

01 Aprilie 2015

Sâmbătă, 28.03.2015, ora 18:00,  trupa de teatru a Centrului de Plasament "Sf. Iosif" din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași a  pus în scenă piesa intitulată „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel.
Spectacolul face parte din Proiectul de educație prin teatru „Dă mai departe!”, proiect  derulat în parteneriat cu Facultatea de Teatru și cu sprijin financiar  acordat de către Asociația Renovabis Germania.
Evenimentul a avut loc  în Sala „Studio” din cadrul Universității de Arte „George
Enescu” Iași - Facultatea de Teatru.

Orașul Iași este recunoscut prin centrele universitare care au o potențialitate culturală ridicată. Deseori, persoanele care provin din medii sociale defavorizate nu au posibilitatea de a se manifesta prin propriile talente.  Astfel prin implicarea beneficiarelor centrului  în cadrul proiectului „Dă mai departe!”, s-a dorit a obține o  creştere a stimei de sine , prin metode de educație nonformală aplicate, precum și schimbarea percepției comunității cu privire la stereotipurile legate de copii din centre de plasament.

Redăm în continuare impresiile noii actrite Marcelina:

"Această experiență a fost cu siguranță unică pentru toate fetele din centru, care am participat, deoarce ne-a  făcut să descoperim lucruri pe care nu le știam despre noi înșine, am putut descoperi o altă latură a noastră, iar  activitatile desfasurate pe parcursul proiectului ne- au ajutat pe noi să ne descoperim și să ne cunoaștem cu adevărat una pe cealaltă.

Am descoperit pe tot parcursul derulării proiectului de educație prin teatru, ce abilități are fiecare dintre noi, și unindu-ne talentele am creat un spectacol prin care am putut transmite un mesaj celor care ne-au urmărit. Rolurile au fost împărțite astfel încât să se scoată în evidență talentele fiecăreia dintre noi.

Toată această experiență m-a făcut să descopăr multe lucruri importante despre mine, despre ceilalți, mi-a dezvoltat imaginația, m-a făcut să-mi pun răbdarea la încercare și mi-a dat mai multă încredere în forțele proprii."

Andrei Ionita
- Coordonator program
Centrului de Plasament "Sf. Iosif"

Citit 1227 ori Ultima modificare Marți, 19 Mai 2015 14:56