Isus şi-a arătat gloria, iar discipolii au crezut în el.  Ca să înţelegem această concluzie a Evangheliei de astăzi, în primul rând, este bine să observăm că Isus tratează timpul aşa cum ne învaţă şi pe noi, ca pe un dar oferit de Tatăl ceresc: timpul nu este al său, i-a fost dăruit pentru o misiune pe care o are de îndeplinit şi, de aceea, pentru a-l folosi bine ascultă de Tatăl ceresc. El este Dumnezeu dar pentru că a luat natura umană este la dispoziţia Tatălui şi nu vrea să dispună de timp la întâmplare: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu.

Însă aşa cum Isaia de dragul Sionului nu poate tăcea şi de dragul Ierusalimului nu poate sta liniştit, la fel Maria obţine de la Tatăl, prin Isus, un ajutor pentru o tânără familie, anticipând „ora lui Isus”. Se poate remarca puterea femeii, care inaugurează la nunta din Cana ora lui Isus pe care o va vedea finalizată sub cruce la extrema cealaltă a orei. În tot acest timp, atitudinea Mariei este clară: Faceţi tot ce vă va spune! Această atitudine specifică credinţei îşi arată realizarea când stolnicul după ce gustă vinul nou şi foarte bun spune: Tu ai ţinut vinul bun până acum! Pentru a nu ştiu câta oară se dovedeşte că pentru om compania lui Dumnezeu este foarte umană şi surprinzător de plăcută. La un moment dat Isus va spune: Nu numai cu pâine trăieşte omul, dar acum furnizează participanţilor, care se bucurau cu mirii, un vin foarte bun.

Tot compania lui Dumnezeu ne dă cele mai puternice motive pentru a celebra Ziua mondială a emigrantului şi a refugiatului. Prezenţa constantă a Bisericii alături de aceste persoane este susţinută de Isus. El, abia născut a trăit dramatica experienţa a refugiatului, din pricina ameninţărilor lui Irod. Oricare ar fi naţionalitatea şi culoarea pielii, orice om trebuie să fie considerat înainte de toate şi mereu ca persoană, imagine a lui Dumnezeu. De acea Dumnezeu cere folosirea oricărui efort pentru ca cei care trăiesc într-o ţară străină să aibă garantate toate drepturile şi posibilităţile de a depăşi  nenumăratele probleme pe care trebuie să le înfrunte. Comunităţile creştine şi organismele care se implică în slujirea minorităţilor de emigranţi şi refugiaţi sunt încurajate ca în orice confruntări să fie atente la sensibilitatea educativă şi culturală a lor, conform unui autentic spirit evanghelic.

                Ne mai amintim că de mâine începe Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. În fiecare an, ea se constituie, pentru cei care cred în Cristos, ca o perioadă prielnică pentru a învigora spiritul ecumenic, pentru a se întâlni, pentru a se cunoaşte, pentru a se ruga şi pentru a reflecta împreună. Tema biblică, preluată din Prima scrisoare a sfântului Petru, ne aminteşte că toţi suntem chemaţi să vestim faptele minunate ale Domnului (cf. 1Ptr 2,9). Într-adevăr, dacă, împreună vom vesti faptele lui Dumnezeu, nu numai că vom fi mai credibili ci şi amploarea vestiri va căpăta altă eficacitate iar convingerile noastre vor deveni mai puternice pentru că alături de harul absolut necesar, mărturiile celorlalţi ne sunt necesare pentru a trăi cu Dumnezeu. Să ne bucurăm că este un singur Dumnezeu pentru toţi, să ne încurajăm reciproc să ştim şi să facem ce ne învaţă şi mai ales face el. Ecumenismul este înţeles foarte greşit dacă este utilizat pentru a susţine indiferenţa religioasă şi compromisurile; dimpotrivă rolul lui este promovarea unei cunoaşteri mai bună a lui Dumnezeu şi a trăi cu el. Să încredinţăm aceste intenţii – grija faţă de emigranţi şi unitatea creştinilor – mijlocirii Sfintei Maria, Mama lui Cristos şi Mama Bisericii.        Pr. dr. Alois Hîrja

 Prima etapă a anului liturgic, bisericesc, aceea a Crăciunului, se încheie cu duminica de după solemnitatea Epifaniei, duminică în care se celebrează Botezul Domnului, şi care deschide printr-un şir de săptămâni, prima parte a Timpului de peste An.

După cei treizeci de ani de viaţă retrasă la Nazaret, împreună cu Prea Sfânta sa Mamă, Maria, şi, ceva timp cu Sfântul Iosif, tatăl său purtător de grijă, Isus pleacă din Galileea „la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el” (Mt.3, 13).

Sfântul Luca, în versetele 21 şi 22 din capitoul al treilea al evangheliei scrisă de el, text cuprins în liturghia cuvântului din această duminică, relatează, scurt şi cuprinzător, faptul botezului lui Isus: „În timp ce tot poporul (care venise la Ioan) era botezat, a fost botezat şi Isus, şi, pe când se ruga, cerul s-a deschis şi Duhul Sfânt a coborât asupra lui, sub chip trupesc, ca un porumbel, şi o voce a fost din cer: ̒Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuria”.

Reţinem cuvintele: „pe când (Isus) se ruga”, ceea ce înseamnă că Isus este în comuniune cu Tatăl care l-a trimis în lume pentru a săvârşi opera de răscumpărare a neamului omenesc, Ascultător exemplar în toate, „până la moartea pe cruce”, Isus este recunoscut de Tatăl ca Fiul său cel iubit. O, rugăciune dumnezeiască a lui Isus, care ne dai această minunată dezvăluire!

Îl vedem în această dezvăluire pe „servitorul credincios al lui Yahwe”, „păstorul cel bun”, prevestit de profetul Isaia, cum citim în prima lectură a duminicii acesteia, „în care se va descoperi gloria Domnului, şi toate făpturile o vor vedea împreună”(4o,1-5.9-11).

Mărturisirea pe care o face sfântul apostol Paul în scrisoarea către Tit (3,4-7), din care se citeşte în lectura a doua a sfintei liturghii, merită să fie reţinută cu toată atenţia: „Când s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după milostivire, el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt, pe care l-a revărsat din belşug asupra noastră prin Isus Cristos, mărturisitorul nostru, pentru ca, justificaţi prin harul lui, să devenim în speranţă moştenitori ai vieţii veşnice”.

Recunoaştem în aceste cuvinte ale „apostolului neamurilor”milostivirea sacramentală  a botezului nostru, „baia renaşterii şi a reînnoirii Duhului Sfânt”. De aceea, celebrarea  liturgică a Botezului Domnului ne dă prilejul de a preţui cum se cuvine iubirea nemărginită a lui Dumnezeu care prin botez ne scoate din robia păcatului, făcându-ne copii adoptivi ai săi şi mostenitori ai adevăratei şi veşnicei fericiri. Totodată, se cuvine, aşa cum facem la sfânta liturghia din noaptea sfântă, să reînnoim făgăduinţele de la botezul nostru, de lepădare de tot răul, şi ataşare de Cristos, învăţătorul, mîntuitorul şi călăuza noastră, în Duhul Sfânt, spre patria cerească. Să spunem cu credinţă, speranţă şi iubire: Reînnoieşte-ne, Doamne, prin puterea Duhului tău!

Ne însuşim rugăciunea acestei duminici:

„Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care, la botezul său în Iordan, l-ai proclamat pe Cristos drept Fiul tău preaiubit, în timp ce Duhul Sfânt cobora asupra lui, dăruieşte-le fiilor tăi adoptivi, renăscuţi din apă şi din  Duh Sfânt, harul, să rămână mereu în iubirea ta. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

De asemenea, ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre:

„Dumnezeule atotputernic şi veşnic, Cristos, prin botezul în Iordan, a luat asupra sa păcatele noastre. Dă-ne harul să trăim în prietenia ta, angajaţi în căutarea solidară a ceea ce este bine. Prin Cristos Domnul nostru. Amin”.

                                                                                P.A.Despinescu

Venirea Mântuitorului în lume este marcată de manifestări de bucurie: Ioan tresaltă de bucurie în sânul Elisabetei, Maria exultă de bucurie, îngerii vestesc „o mare bucurie”. Crăciunul este astfel sărbătoarea bucuriei vieţii, în toate manifestările sale, chiar dacă limitele nu lipsesc niciodată. De fapt, încă din primele momente ale vieţii pământeşti Cristos a experimentat tensiunea dintre dorinţe şi limite. Maria şi Iosif ar fi dorit ca fiul lor să se nască acasă, dar au trebuit să se găsească în călătorie; ar fi dorit să îi găsească o casă primitoare, dar a trebuit să se mulţumească cu un grajd; ar fi dorit un loc călduţ, dar au trebuit să accepte suflarea animalelor. Evanghelistul Ioan sintetizează foarte bine această situaţie: „a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit”.

De multe ori avem o percepţie eronată a vieţii spirituale potrivit căreia credinţa creştină este plină de restricţii apăsătoare şi, deci, nu poate fi o religie a bucuriei. Nu uităm că limitele întâlnite de Isus la naştere (călătoria, grajdul, frigul, lipsa de ospitalitate, etc.) nu l-au împiedicat să realizeze misiunea cu care a venit pe pământ. Încercăm, de aceea, să oferim răspunsuri la următoarele întrebări: De ce trăirea credinţei presupune şi restricţii care ne-ar limita libertatea? Putem spune că religia creştină este o religie a bucuriei?

Omul nu poate să crească pe deplin dacă nu învaţă să se confrunte cu limitele şi să îşi impună anumite norme. Mentalitatea potrivit căreia „totul trebuie să fie permis” este un imens izvor de frustrare ce poate duce la falimentul definitiv al persoanei. Nu putem să fim totul, nu putem face totul şi nu putem avea totul! Confruntarea dintre dorinţă şi limită caracterizează întreaga viaţă. Dacă dorinţa nu este canalizată cu ajutorul unor norme de viaţă, aceasta îşi va arătă repede umbrele. Pe de altă parte, dacă legile sunt interpretate ca o încătuşare atunci viaţa nu se poate manifesta în plinătatea ei. În modul acesta putem spune că necesitate unei asceze pentru a ajunge la împlinirea proprie, aşa cum doreşte Dumnezeu, nu răpeşte credinţei un mare dar, care este bucuria. Papa Paul al VI-lea spunea: „Biserica nu este un cimitir, nu este un muzeu; este o grădină unde orice plantă găseşte o nouă primăvară… Creştinismul este bucurie, harul este bucurie, credinţa este bucurie, Cristos este bucurie: este bucuria lumii!” Sfinţii au înţeles bine acest lucru. „Bucuria este cea mai frumoasă creatură ieșită din mâinile lui Dumnezeu, după iubire” spunea Sf. Ioan Bosco. Sf. Augustin afirma: „Pentru un creştin bucuria este o datorie.” Maica Tereza de Calcuta specifica: „Bucuria noastră este modul cel mai bun pentru a predica creştinismul.”

Vă doresc să trăiţi Crăciunul cu o adevărată bucurie, iar apoi să simţiţi că aveţi forţa de a transforma viaţa într-o existenţă autentică, după dorinţa lui Dumnezeu.

Crăciun fericit!

La Mulţi Ani!

 

Pr. Felix Roca

 

Crăciunul bate la uşă. Canalele de televiziune şi mai cu seamă super-marketele se întrec în a-şi atrage clienţii. Iluminatul stradal, îndeosebi în oraşele mari, deja din primele zile ale lunii decembrie, îi îmbie pe trecători să intre şi să se simtă în atmosfera „sărbătorilor de iarnă”.

Colindătorii, cu glasurile lor argintii, profitând de vacanţa şcolară, pe la ferestrele creştinilor ori în mijloacele de transport în comun, îşi arată măiestria în colindele de Crăciun.

Mai presus de toate, serviciile religioase la care creştinii iau parte în număr din ce în ce mai mare, dezvăluie, prin textele sfinte, taina cea mare a Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

În duminicile din advent, anul C, prima, a doua şi a treia, s-au citit ca primă lectură din cele scrise de profeţii Ieremia, Baruh şi Sofonia; ca lectură a doua, din scrisorile sfântului Paul către tesaloniceni şi filipeni, iar ca text evanghelic este preferat autorul sinoptic, sfântul Luca.

În duminica a patra, atenţia ni se îndreaptă spre Maria, fecioara umilă din sătucul Nazaret, la care, Preamilostivul Dumnezeu tocmai trimise pe arhanghelul Gabriel să-i ducă Vestea uimitoare pentru cer şi pământ, aceea, că a fost aleasa ca mamă a Cuvântului Întrupat.

Copleşită de această minune, Maria „s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta”, verişoara ei care era însărcinată în mod extraordinar, iar acum, se afla deja în luna a şasea. Această vizită a devenit un prototip al carităţii, ca ajutorare reciprocă feminină în marele dar al maternităţii. De-a lungul celor două milenii creştine, ea este amintită în preajma Crăciunului, dar şi într-o zi anumită, în calendarul romano- catolic, în ziua de 31 mai

Scena întâlnirii Mariei cu Elisabeta, aşa cum o descrie „evanghelistul marian” Luca, ( 1,39-45 ), merită să fie reţinută, meditată cu multă atenţie şi pusă în practică, pentru că ne prezintă două persoane binecuvântate, exempale de smerenie, de credinţă, de recunoştinţă faţă de atotputernicul şi milostivul Dumnezeu, „al cărui nume este sfânt”, de stimă şi de iubire faţă de aproapele.

Cuvintele Elisabetei „umplută de Duhul Sfânt”, adresate Mariei: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului  (trupului) tău” au fost introduse, după cele ale arhanghelului Gabriel: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”, în rugăciunea elementară, minunată, „Ave Maria!”, rostită încontinuu de Sfânta Biserică.

De asemenea, felicitarea făcută Mariei, în acelaşi context: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”, se pot adresa oricui care trăieşte cu multă râvnă credinţa, împlinind tot ceea ce Dumnezeu, Adevărul cel veşnic, a binevoit să ne descopere, îndeosebi în Cristos Isus, „pentru noi oamenii şi a noastră mântuire”.

Prima lectură a acestei duminici, din cartea profetului Miheia ( 5,1-4a), scoate în evidenţă aceeaşi realitate de simplitate, aleasă de Dumnezeu spre învăţătura oamenilor afectaţi din naştere de virusul mândriei: „Tu, Betleem Efrata, eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşi, pentru mine, (spune Domnul), cel care va fi stăpânitor în Israel: originile lui sunt de demult, din zilele veşniciei” (v.1).

Autorul Scrisorii către evrei ( 10,5-10 9, accentuează faptul faptul întrupării lui Cristos ca împlinire a voinţei lui Duzmnezeu de desfiinţare a jertfelor din Legeea veche, iudaică, şi sfinţire a lunii întregi, „prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna” (v.10).

Rugăciunea acestei duminici este rostită zilnic, de mai multe ori, în finalul rugăciunii foarte bine cunoscute şi practicate, „Îngerul Domnului”:

„Te rugăm, Doamne, să reverşi harul tău asupra sufletelor noastre, pentru ca noi, care am cunoscut, prin vestirea îngerului, întruparea lui Cristos, Fiul tău, să fim duşi, prin patima şi crucea lui, la slava învierii. Prin Cristos Domnul nostru”.

O! Milostire fără margini a Dumnezeului nostru! Împreună cu psalmistul să spunem şi noi:

„Îndurările Domnului în veci le voi cânta, cu gura mea voi proclama din generaţie în generaţie adevărul tău” ( Ps.88,2 ).

                                                                                    P.A.Despinescu

 

 

Calendar

« Septembrie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
X

Right Click

No right click