In 8,1-11

În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, fiind aşezat, îi învăţa. 3 Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, 4 i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. 5 Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?”6 Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. 7 Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” 8 Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. 9Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. 10 Isus s-a ridicat şi i-a spus: "Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?" 11 Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”

 Acest fragment din Evanghelie arată modul în care Cristos manifestă milostivirea fără limite a Tatălui. El trece dincolo de prescripţiile legii religioase tocmai pentru a arată că milostivirea lui Dumnezeu nu are nicio limită. El priveşte la inima omului şi pe acesta doreşte să îl elibereze de stăpânirea Celui Rău. Această eliberare nu se poate realiza decât prin iertarea care reînnoieşte viaţa omului.

Şi acum ca şi atunci în faţa unei astfel de atitudini omul tinde să insiste mai mult asupra aspectului dreptăţii decât asupra vindecării oferite de iertare. Papa Francisc scrie în Misericordiae vultus: „Dacă Dumnezeu s-ar opri la dreptate, ar înceta să fie Dumnezeu, ar fi ca toți oamenii care invocă respectarea legii. Dreptatea singură nu e suficientă și experiența învață că a face apel numai la ea riscă să o distrugă. Pentru aceasta Dumnezeu merge dincolo de dreptate cu milostivirea și iertarea. Asta nu înseamnă a devaloriza dreptatea sau a o face superfluă, dimpotrivă. Cel care greșește va trebui să ispășească pedeapsa. Doar că aceasta nu este scopul, ci doar începutul convertirii, pentru că se experimentează duioșia iertării. Dumnezeu nu refuză dreptatea. El o înglobează și o depășește într-un eveniment superior unde se experimentează iubirea care este la baza unei adevărate dreptăți.”

Tocmai pentru că niciunul dintre noi nu poate să afirme că este fără de păcat avem datoria de a ierta pe cei care ne greşesc. Sfântul Augustin spunea: „Suferi de pe urma nedreptăţii unui om rău? Iartă-l, ca să nu fiţi astfel doi oameni răi!”. Iar Mahatma Gandhi: „Cei slabi nu pot niciodată să ierte. Iertarea este atributul celor puternici.”

Iertarea ofenselor devine exprimarea cea mai evidentă a iubirii milostive și pentru noi, creștinii, este un imperativ de care nu putem face abstracție. Cât de dificil pare de atâtea ori să iertăm! Și totuși, iertarea este instrumentul pus în mâinile noastre fragile pentru a ajunge la seninătatea inimii. A lăsa să cadă supărarea, mânia, violența și răzbunarea sunt condiții necesare pentru a trăi fericiți.

 

Pr. Felix Roca

               

Cu ocazia zilei de 8 martie, Centrul Diecezan Caritas Iaşi, prin programul Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineri „Don Bosco” a derulat  în maternitățile „Elena Doamna” şi „Cuza Vodă” din Iaşi, acţiunea „O floare pentru o viaţă”. În fiecare locaţie, un grup de 15 copii, însoţiţi de adulţi, „înarmaţi” cu  flori și mărțișoare , au oferit gânduri frumoase gravidelor și proaspetelor mămici făcându-le astfel o surpriză plăcută.

Marti , 08 martie 2016

SPITALUL CLINIC OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE "ELENA DOAMNA" – ora 13.00,

SPITALUL CLINIC OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE "CUZA VODĂ" - ora 13.00.

Cu ocazia zilei de 8 martie, Centrul Diecezan Caritas Iaşi, prin programul Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineri „Don Bosco” derulează în maternitățile Elena Doamna şi „Cuza Vodă” din Iaşi, acţiunea „O floare pentru o viaţă”. În fiecare locaţie, un grup de 15 copii, însoţiţi de adulţi, „înarmaţi” cu  flori si mărțișoare , vor oferi gânduri frumoase gravidelor și proaspetelor mămici făcându-le astfel o surpriză plăcută.

Acţiunea a devenit o tradiţie pentru proiectul nostru, fiind al 14-lea an în care se desfăşoară şi are scopul de a sensibiliza copiii beneficiari ai proiectului şi mamele internate în maternitate în această perioadă, asupra importanţei actului de „a da viaţă”, dar şi de a preţui persoanele de o vârstă mai înaintată de lângă noi. De asemenea, copiii vor mulţumi cu această ocazie, femeilor din maternităţi, pentru că nu au optat pentru avort ci pentru a păstra copilul.

Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineri „Don Bosco” oferă o formă alternativă de educaţie, prin care copii din familii foarte sărace, care nu au acasă condiţiile necesare pentru a învăţa, sunt ajutaţi să ţină pasul cu şcoala şi să obţină rezultate mai bune; dobândesc o mai mare încredere în forţele proprii, în capacitatea lor de a învăţa şi să dobândească abilitatea de a comunica deschis, mai ales în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă. În plus prin ajutorul material pe care îl oferim, reuşim să facilităm accesul lor la educaţie.

Prin activităţile desfăşurate în cadrul centrului urmărim diminuarea numărul copiilor cu risc de abandon şcolar din grupul ţintă vizat, iar beneficiarii direcţi ai proiectului formează un grup de influenţă pozitivă asupra celorlalţi colegi de clasă sau din şcoală.

Vă invităm să susţineţi această acţiune şi eventual să repetaţi acelaşi gest şi dumneavoastră atât pentru tinerele mămici cât şi pentru pentru toate femeile pe care le cunoaşteţi. Veţi întări astfel mesajul transmis prin această campanie.

 

 

Persoană de contact:

Hurduc Mihaela , coordonator proiect,

Tel.: 0729550070

În rânduiala liturgică, această duminică, la mijlocul Postului Mare, are o denumire încurajatoare: laetare! (letare!, cuvânt latin care înseamnă bucură-te! ). Acest îndemn la bucurie este în strânsă legătură cu modul în care creştinul acceptă să postească: „Când postiţi nu fiţi trişti ca ipocriţii […]. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa!” (Mt.6,16-17). Asta înseamnă a posti cu dragă inimă, în spirit de credinţă şi de convertire.

Mai presus de toate, motivaţia adevăratei bucurii oferite creştinului care posteşte, este nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, care vrea cu tot dinadinsul să redea oamenilor viaţa spirituală pierdută prin păcat. În acest scop, lecturile propuse de Sfânta Biserică în liturghia cuvântului, ascultate cu atenţia cuvenită şi însuşite de participanţi, sunt tot atâtea îndreptare în opera de purificare sufletească şi pregătire pentru statornica bucurie a slăvitei Învieri a Domnului nostru, Isus Cristos.

Sfântul evanghelist Luca se dovedeşte un adevărat maestru, carismatic, în relatarea parabolei „tatălui milostiv”, (15,1-3.11-32), spusă de către dumnezeiescul Învăţător „fariseilor şi cărturarilor care murmurau împotriva lui, zicând:̒acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei̒” (v.2).

Ştim că misiunea lui Isus în milocul oamenilor a fost şi este de a-i reconcilia pe aceştia cu Dumnezeu. A spus-o încă de la începutul activităţii sale evanghelizatoare: „Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi̒”(Mc.2,17b),

Parabola descrie situaţia unui tată a doi fii, solicitat de cel mai mic (devenit major, probabil), să-i dea partea de avere ce i se cuvine, hotărât să plece din casa părintească. Tatăl nu are încotro, şi îi împlineşte cererea, chiar dacă îşi dădea seama de nesăbuinţa fiului care pleca într-o doară, neştiind încotro, de ce, şi la ce  ?. Avea băiatul, cu siguranţă, bani frumoşi, dar nu i-a investit în niscaiva afacere profitabilă, ci s-a dedat distracţiilor costisitoare, care l-au dus la faliment. Ca să mai poată trăi se angajează să pască porcii unui gospodar ( ce înjosire! El, fiu de bogătaş, să pască porci!). Dar nici aşa nu-i surâdea nicidecum soarta. Cu o ultimă licărire de speranţă, se decide să se întoarcă la tatăl său, fără a pretinde să fie primit cu braţele deschise, cu „drepturi legale” pe care le primise la plecare şi pe care le făcuse praf! Nădăjduia, totuşi, să-i dea ceva de lucru ca oricărui servitor. Îşi pregăteşte cuvintele pe care să i le spună: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!” (v.18b-19).

Dacă tatăl acestui fiu păcătos, „risipitor” ar fi fost un fariseu, ori cărturar „legişti”, cu siguranţă i-ar fi spus nefericitului: pleacă, nemernicule, du-te unde ştii, nu vreau să te mai văd!

Nu a fost aşa. Parabola deschide un nou fel de a vedea lucrurile, de a simţi şi a se comporta. Evanghelistul ne face cunoscută cheiţa de aur a parabolei: „ Pe când fiul era încă departe, tatăl ( care în tot timpul absenţei fiului, s-a tot gândit la el, plângând şi nutrind speranţa întoarcerii ), l-a  văzut, I S-A FĂCUT MILĂ şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat” (v.20). Ce scenă înduioşătoare! Nici o vorbă de reproş, nici un fel de ţinere la distanţă, ci doar lacrimi de căinţă din partea fiului; „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău”, şi de mare, mare bucurie din partea tatălui! Şi nu numai sentimental ci, mai ales faptic, prin ceea ce porunceşte servitorilor săi: „Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul îngrăşat şi tăiaţi-l; să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!” (v.22-24). Concluzia acestei prime şi cea mai importante părţi a parabolei este, cum era şi normal, veselia: „ Şi au început să se veselească”.

Partea a doua pare să stopeze această veselie prin atitudinea invidioasă, de revoltă a fratelui mai mare. Tatăl milostiv are argumente suficiente ca să-l potolească, asigurându-l că moştenirea lui nu este deloc ştirbită, ba  mai mult, e binecuvântată prin convertirea fratelui mai mic, „mort  şi revenit la viaţă, pierdut şi regăsit” (v.32).

Sublimitatea parabolei constă în realismul ei, scoţând în evidenţă risipa tuturor oamenilor, nu numai a creştinilor, cât priveşte multitudinea de haruri date de atotputernicul şi milostivul Dumnezeu, şi folosite rău; totodată nemărginita răbdare şi milostivire cu care El ne urmăreşte clipă de clipă, pentru a reveni la „casa părintească pentru a nu pieri de lipsă şi de foame”, până la intrarea fericită în Ierusalimul ceresc.

Nota de bucurie o avem şi în prima lectură, din cartea lui Iosue (5,9a.10-12), bucurie pe care o trăieşte poporul evreu, eliberat din robia egipteană, ajuns în ţara Canaanului, unde pot sărbători Paştele, mâncând din roadele plăcute ale acestei ţări.

Psalmul 33 din care se recită după prima lectură, ne este un îndemn stăruitor de a fi cât mai ataşaţi de Dumnezeu, izvorul nesecat al bucuriei:

 „Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnuul, ferice de omul care se încrede în El!” (v.9).

Sfântul apostol Paul, în fragmentul din scrisoarea a doua către corinteni (5,17-21), lectura a doua a duminicii, îi roagă pe fiii săi sufleteşti, pentru Cristos, să se împace cu Dumnezeu. Astfel pot deveni creaturi noi, copleşite de milostivirea dumnezeiască.

Ca beneficiari ai bucuriei convertirii, se cuvine, la rândul nostru, să fim şi noi apostoli ai împăcării cu Dumnezeu. De aceea, ne rugăm:

„Dumnezeule, Părintele nostru, tu îţi arăţi atotputernicia mai ales prin milostivire şi iertare. Primeşte rugăciunile noastre şi dă-ne harul de a fi în lume instrumentele împăcării frăţeşti. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

                                                                                            P.A.Despinescu  

 

 

Calendar

« Februarie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      
X

Right Click

No right click