Ne jucăm ca să-nvățăm!

01 Decembrie 2014

     Odată cu Ziua Națională a României, Centrul de Resurse pentru Familii a decis ca luni, 1 decembrie 2014, să sărbătorească nu doar Unirea Principatelor Române, ci și unirea simbolică dintre părinte și copil în cadrul familiei ce se dorește a fi rampa de propulsare a celui mic spre culmi necunoscute, aducătoare de fericire și împliniri pe plan personal și, de ce nu, profesional. Scopul activității l-a reprezentat întărirea interacțiunii părinte - copil, pentru ca fiecare dintre așa-numiții piloni ai familiei să realizeze importanța prezenței lui, în momentele în care fiecare are nevoie să se simtă valorizat și sprijinit.

Beneficiarii au răspuns prompt și cu entuziasm invitației noastre de a lua parte la activitate, motiv pentru care am încercat împreună cu voluntarii Centrului să diversificăm tematica  întâlnirii, implicând persoanele prezente nu doar în procesul de întărire a relațiilor inter-familiale, ci și în procesul de realizare a diferitelor obiecte care, ulterior, vor fi folosite în campania noastră de Crăciun aflată la prima ediție, campanie numită sugestiv „Un Crăciun de vis! Împlinește dorințe!”. 

            Am numit activitatea „Ne jucăm ca să-nvățăm” lansând astfel o invitație spre părinți în a se implica în procesul de creștere și educare a celui mic prin intermediul jocului atât de preferat de către copii. În stadiul lui de bază, jocul reprezintă garantarea succesului dacă vorbim de apropierea dintre părinte și copil, reprezintă punctul de plecare a relației dintre cei doi, dar și varianta de relaxare a părintelui pentru a uita de grijile și problemele zilnice.

            Entuziasmul celor mici nu s-a lăsat așteptat, așadar i-a acaparat pe toți cei prezenți, părinții conlucrând împreună cu aceștia la realizarea felicitărilor de Crăciun. Așa cum era de așteptat, din mâinile lor au ieșit adevărate obiecte demne de laudă, cu toții înțelegând importanța implicării în procesul de îmbunătățire a situației socio-educaționale și financiare a propriei familii.

            Dorim să credem că această activitate a fost învăluită în magie și simboluri: Magia Crăciunului a fost prezentă nu doar în sufletele noastre ci și în obiectele realizate, alegând ca de această dată să îmbodobim bradul cu globuri pline de zâmbete, speranță dar și clopoței cu al lor sunet auzit doar de cei ce CRED cu adevărat în propria persoană, în familie, în Dumnezeu, în mai bine, în schimbare și în murmurul sufletului. Fiecare persoană prezentă a adus propriul aport emoțional pentru a ajuta bradul să rămână veșnic verde.

 

            Dorim pe această cale să mulțumim în primul rând familiilor cu care am intrat în contact până în prezent și pe care încercăm să le sprijinim pe cât posibil, voluntarilor pentru implicarea lor și pentru devotamentul de care au dat dovadă și nu în ultimul rând oamenilor cu suflet mare care ni l-au trimis pe Moș Nicolae prin intermediul caravanei "Kinder Helfen Kindern" care  a  împărțit la fiecare cadouri, asigurându-se astfel că vor aduce fericire pe chipul celor mici.

Echipa Centrului de Resurse pentru Familii

 

 

Citit 898 ori Ultima modificare Marți, 23 Decembrie 2014 10:11

Calendar

« Noiembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30