Duminica a II-a a Paştelui  A crede în Divina milostivire

       Această duminică conclude Octava Paştelui, fiind bogată în conţinuturi de la care a primit titluri pline de semnificaţie. Ea este numită Duminica Tomei întrucât Evanghelia îl prezintă pe Isus care ajută credinţa lui Toma să devină mai vie. Este numită Duminica albă deoarece în antichitate cei botezaţi în ziua Paştelui acum depuneau hainele albe. Şi, tot mai des, este numită Duminica Divinei îndurări, pentru că milostivirea lui Dumnezeu are multe expresii, dar cea mai puternică este dovedită prin dăruirea iertării, a păcii şi a Duhului Sfânt.

                Aceste „daruri divine” sunt oferite pentru familia lui Dumnezeu, pentru că noi, catolicii, formăm şi ar trebui să ne simţim ca o singură familie, însufleţită de aceleaşi sentimente şi atitudini ca ale primei comunităţi creştine, despre care textul din Faptele apostolilor afirmă: mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet (Fap 4,32).

                Comuniunea primilor creştini avea ca fundament şi centru pe Isus Cristos înviat. De fapt, tot Evanghelia spune că, în momentul pătimirii, când Maestrul a fost arestat şi condamnat la moarte, discipolii s-au împrăştiat. Înviat, Isus dăruieşte celor credincioşi o nouă unitate, una mai puternică decât prima, invincibilă, pentru că nu se fundamentează pe resurse omeneşti, dar pe divina îndurare, care-i face pe toţi să se simtă iubiţi şi iertaţi de el. Aceeaşi iubire milostivă a lui Dumnezeu este capabilă să unească şi să sudeze Biserica, astăzi ca şi ieri, şi să facă din omenire o singură familie. Însufleţit de o astfel de convingere, Sfântul papă Ioan Paul al doilea, a numit această duminică Duminica Milostivirii Divine, şi pentru toţi arată cu degetul către Cristos cel înviat ca izvor de încredere şi speranţă, iar mesajul transmis de Domnul surorii Faustina Kowalska poate fi sintetizat în invocaţia: „Isuse, mă încredinţez ţie

                A ne încredinţa lui este un act de credinţă. Noi credem pentru că Dumnezeu s-a revelat şi această revelaţie este confirmată de mărturia celor care ar sunt aleşi de Cristos şi inspiraţi de Duhul Sfânt; să nu uităm că cei mai mulţi au susţinut mărturia lor chiar cu preţul suferinţei, al sângelui şi al morţii, căci ei au rămas într-un raport invizibil dar autentic cu Mântuitorul. De aici, reiese că o atitudine de credinţă este meritorie şi, prin urmare, binecuvântată. De fapt, a accepta un adevăr ştiinţific sigur nu constituie un merit, în timp ce a crede ceva care depăşeşte lumea materială cere un sacrificiu şi, de aceea, este un merit.

                Binecuvântarea credinţei consistă în faptul că ea ne uneşte cu Dumnezeu, ne indică adevărata cale a mântuirii şi ne eliberează de neliniştea dubiilor. Credinţa face tare speranţa, şi, datorită ei, suntem protejaţi de neîncredere, de tristeţe, de rătăcire. Credinţa ne apropie de supranatural şi ne asigură astfel ajutorul divin în momentele mai dificile. Credinţa ne înalţă din viaţa materială a existenţei spirituale şi ne umple astfel de o bucurie cerească. Pe pământ, omul este neliniştit de dubii, de nesiguranţe, de disperare. Dar credinţa îl eliberează de toate acestea. Credinţa îl face pe om mai pacific şi fericit. De ce-am putea să ne temem dacă Dumnezeu este cu noi? Credinţa ne uneşte cu Dumnezeu şi stabileşte o strânsă legătură cu el. Armonia cu Dumnezeu se revarsă, la rândul său, într-un acord cu propriul eu, acord care asigură o adevărată şi proprie pace interioară. Pentru a ajunge la ea avem nevoie, alături de credinţă, de penitenţa care ne eliberează de păcate răscumpărându-ne. Pentru că vina, sensul de vină trezeşte în noi neliniştea, provoacă chinuri spirituale, şi ne procură remuşcări: toate acestea se datorează unei conştiinţe apăsată de păcate. Vina nu ne lasă în pace. Bine scrie profetul: Nu există pace pentru cei răi (Is 48,22). În schimb, psalmistul inspirat ne asigură: Mare este pacea pentru cine iubeşte legea ta (Ps 119,165).

                Aşa cum Maria a însoţit prima comunitate, ne acompaniază şi pe noi în viaţa de fiecare zi. O invocăm ca Regină a Cerului, ştiind că regalitatea sa este ca şi aceea a Fiului său: în întregime iubire şi iubire îndurătoare. Să-i încredinţăm ei slujirea noastră din Biserică, în timp ce cu încredere o rugăm: Mama îndurării, roagă-te pentru noi!

Pr. dr. Alois Hîrja

„Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând,

  Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Timp de 4o de zile, de la Paşti până la Înălţare, expresiile obişnuite de salut : „bună dimineaţa, bună ziua, bună seara” şi altele asemănătoare, sunt înlocuite, la creştini, cu propoziţia simplă, afirmativă, şi foarte cuprinzătoare: Cristos a înviat!, şi cea de răspuns: Adevărat a înviat!.

De două milenii, creştinii şi-au însuşit acest salut ca o mărturisire a credinţei lor în adevărul fundamental al vieţii creştine, evidenţiat cu toată claritatea în paginile Sfintelor Scripturi, îndeosebi în Noul Testament prin mărturiile celor care l-au cunoscut pe Isus îndeaproape, fiindu-i discipoli trei ani. Apariţiile lui Cristos de după înviere, Mariei Magdalena, altor femei şi ucenicilor, fără Toma, şi mai apoi şi acestuia, ucenicilor în drumul spre Emaus, şi multor altora, au îndepărtat îndoielile şi şovăielile multora dintre ei, cu privire la Isus.

Sfântul apostol Matei ţine să amintească în evanghelia scrisă de dânsul, unele fenomene care au avut loc după moartea lui Isus:”catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor morţi au înviat şi, ieşind din morminte, după învierea lui, au venit în cetatea sfântă şi s-au arătat multora”. Toate acestea i-au înspăimântat puternic pe centurionul  şi pe cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus, făcându-i să spună: „ Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mt.27,51-54). Iar după Coborârea Duhului Sfânt, curajul a înlăturat frica din sufletele discipolilor,aşa cum vedem şi în cuvântarea rostită de apostolul Petru în casa sutaşului Corneliu, din care se citeşte în prima lectură a acestei solemnităţi a Paştelui: „Noi suntem martori la tot ce a făcut Isus din Nazaret în ţinutul iudeilor şi în Ierusalim. Pe el l-au omorât atârnându-l pe lemn. Pentru aceasta Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi a îngăduit să se arate nouă, martorilor aleşi mai înainte de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu el după ce a înviat din morţi” (Fap.1o,39-41).

Sfinţii apostoli Petru şi Ioan, sesizaţi de Maria Magdalena care „în prima zi a săptămânii (a treia după răstignirea lui Isus), se duce la mormânt şi vede cum piatra fusese luată”, constată că într-adevăr mormântul era gol, fapt care dovedeşte învierea lui Isus. Penultimul capitol al evangheliei scrise de sfântul apostol Ioan, versetele 1-9, ne oferă amănunte în această privinţă. (Textul evanghelic al liturghiei).

De bună seamă, Învierea Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos este apogeul iniţiativelor pe care Tatăl Ceresc le-a avut faţă de oameni, pentru reabilitarea lor. Crezul pe care îl avem ca îndrumar în viaţa duhovnicească, menţionează cu privire la Fiul unic al Tatălui:”care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri”. Am putea spune tot aşa de bine: care pentru învierea noastră a înviat a treia zi.

 Sfântul apostol al neamurilor, Paul, eminentul convertit al lui Isus Cel Viu, şi-a fixat, aşa cum i-a spus acesta, ca obiectiv principal al activităţii sale evanghelizatoare, credinţa în înviere: a lui Cristos şi a acelora care ascultă de El, spunând: „Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră. […] Dar acum, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul (învierii) celor adormiţi. Căci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om vine şi învierea din morţi. Şi după cum toţi mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toţi vor fi readuşi la viaţă” (1Cor.15,14.20-22). Pentru ca această înviere cu Cristos să fie o realitate asigurată, apostolul scrie colosenilor: „Dacă aţi înviat cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu. Când se va arăta Cristos, care este viaţa voastră, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el în glorie”(Col.3, 1-4). (Lectura a 2-a a Duminicii Învierii).

Frumoasă şi convingătoare este mărturia Mariei Magdalena din  textul de după această lectură, text numit „secvenţă”:”Am văzut mormântul lui Cristos care trăieşte, am văzut mărirea celui înviat. I-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui, giulgiul şi veşmintele. Cristos, speranţa mea, a înviat!”.

Rugăciunea de la începutul liturghiei de Paşti rezumă marele dar al reînnoirii sufleteşti prin Sfânta Înviere:

„Dumnezeule, care prin biruinţa Fiului tău unul născut asupra morţii, ne-ai deschis  astăzi porţile vieţii veşnice, dă-ne, te rugăm, harul, ca. sărbătorind învierea Domnului, să înviem, prin înnoirea Duhului tău, în lumina vieţii. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.”.

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,

Să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.(Ps.117,24). 

P.A.Despinescu

 

„Nu vă temeți! Știu că-l căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici. A înviat după cum a zis. Veniți și vedeți locul unde a zăcut!” (Mt. 28, 5-6)


Aceasta este Vestea cea Bună: Isus, cel răstignit a înviat! Acest mare eveniment reprezintă fundamentul credinței și speranței noastre.


În contextul unei societăți care promovează tot mai mult realitatea nefericită a morții spirituale, a egoismului, a indiferenței și a urii, Isus dă mărturia supremă: El este viu!


Pentru noi Vestea Bună nu e doar o expresie ci este mai ales o mărturie. Înseamnă ca după ce am primit cu bucurie harul vieții divine, să ieșim din noi înșine pentru a merge în întâmpinarea celuilalt, să stăm aproape de cel rănit de viață, să împărțim cu cel căruia îi lipsește strictul necesar în viață, să rămânem alături de cel bolnav, bătrân, singur, exclus de ceilalți: Veniți și vedeți!
În spiritul acestei bucurii pascale, Centrul Diecezan Caritas Iași vă urează Paște binecuvântat! Harul lui Dumnezeu să vă ajute să puteți experimenta prezența vie a lui Isus Cristos, Învingătorul morții și al păcatului!

Director general,
Pr. Egidiu Condac

Sâmbătă, 28.03.2015, ora 18:00,  trupa de teatru a Centrului de Plasament "Sf. Iosif" din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași a  pus în scenă piesa intitulată „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel.
Spectacolul face parte din Proiectul de educație prin teatru „Dă mai departe!”, proiect  derulat în parteneriat cu Facultatea de Teatru și cu sprijin financiar  acordat de către Asociația Renovabis Germania.
Evenimentul a avut loc  în Sala „Studio” din cadrul Universității de Arte „George
Enescu” Iași - Facultatea de Teatru.

Calendar

« Februarie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28