Gânduri pentru Duminica a 15-a de peste An. B.

 

Cu aproape două mii de ani în urmă, tânărul Isus din Nazaret, în vârstă de 30 de ani, străbătea Galileea, pentru a ajunge la râul Iordan ca să primească botezul apei prin mâinile lui Ioan. „Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise şi pe Duhul, ca un porumbel, coborând asupra lui. Şi din cer s-a auzit un glas: ̒Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit bucuria̒” (Mc.1,10-11). A urmat postul de 4o de zile şi ispitirea lui de către diavol, descrise cu de-amănuntul de evanghelistul Matei (4,1-11). După acestea, Isus îşi începe activitatea publică, spunând: „S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc.1,15). Şi-a ales doisprezece ucenici, oameni simpli, care au fost martorii constanţi ai învăţăturii şi faptelor sale, iar apoi au devenit apostoli, trimişi de Isus cu diferite slujiri, ca în final,  după desăvârşirea operei de mântuire, prin răstignire, moarte şi înviere, înainte de înălţarea la cer, să le încredinţeze această operă, spunându-le: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt.28,18-20).

Textul evanghelic al duminicii a 15-a de peste An, (Mc.5,7-13), indică modul de comportare al trimişilor lui Isus, evidenţiat într-o libertate, detaşare, care diferă total de „eticheta” obişnuită a oamenilor, copleşiţi de bagaje şi griji, în deplasările lor: „să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag; nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, dar încălţaţi cu sandale şi având o singură tunică” (v.8-9). Le spune cum să procedeze în misiunea lor evanghelizatoare: „Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo, până când veţi pleca ( durata împlinirii misiunii ). Dacă nu veţi fi primiţi în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor” (v.10-11). Evanghelistul conclude relatarea trimiterii şi împlinirea mandatului, prin cuvintele:”Ei au ieşit  şi au predicat ca oamenii să se convertească. Şi scoteau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau” (v.12-13).

Şi în Vechiul Testament, avem mărturii despre faptul că Dumnezeu se folosea de anumiţi oameni (profeţi), pentru a le încredinţa mesaje ce aveau să le transmită semenilor lor.

Prima lectură a duminicii ne oferă o astfel de împuternicire pe care Dumnezeu o dă profetului Amos: „Domnul m-a luat din urma turmei şi mi-a zis:̒ Mergi şi profeţeşte poporului meu, Israel̒” (7,15). Desigur, e vorba de mesaje cu caracter religios, privind respectarea legământului sfânt dintre Dumnezeu şi poporul ales.

Textul lecturii a doua a duminicii, din scrisoarea sfântului apostol Paul către efeseni (1,3-14 ), exprimă bucuria şi recunoştinţa autorului cu privire la primăvara vieţii creştinilor din Efes, binecuvântaţi de Dumnezeu cu bogăţia harului mântuirii în Cristos: „În el (în Cristos), şi voi, ascultând cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre în care aţi crezut, aţi fost însemnaţi cu sugiliul în Duhul Sfânt, cel promis. El este arvuna moştenirii noastre până la răscumpărarea celor pe care i-a dobândit spre lauda gloriei sale” (v.13-14).

Pe parcursul celor două milenii creştine, urmaşii apostolilor, episcopii şi colaboratorii lor, au anunţat oamenilor, de pe toate continentele, vestea cea bună a mântuirii. Miliarde de suflete, înzestrate cu darurile credinţei, speranţei şi iubirii de Dumnezeu şi de semeni, au devenit „cetăţeni ai împărăţiei lui Dumnezeu”. Şi astăzi, în lumea întreagă, Duhul Sfânt, trimis de Isus de la Tatăl, înrolează în această împărăţie pe toţi cei care îi primesc îndemnul, devenind, prin apostolatul trăirii şi al misionarismului, copii binecuvântaţi ai lui Dumnezeu.

Cu întreaga sfântă Biserică, ne rugăm:

„Părinte sfânt, tu ne-ai descoperit iubirea ta prin cuvântul şi exemplul lui Cristos, Fiul tău. Te rugăm, dispune inimile noastre spre generozitate, ca să mărturisim prezenţa ta în lume prin cuvântul şi iubirea noastră frăţească. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

 

                                                                              P.A.Despinescu

Tâmplarul care a schimbat lumea

Mc 6,1-6

 

Într-o zi Isus spunea că puţină credinţă, cât un grăunte de muştar, ar putea produce „efecte” extraordinare. Dacă fiecare om ar pune în practică măcar puţin din învăţăturile lui Cristos, ar avea loc adevărate miracole, lumea s-ar transforma în mod radical. Din păcate şi necredinţa produce efecte extraordinare, însă într-un mod negativ. În fragmentul evanghelic din această duminică sunt puse faţă în faţă roadele credinţei şi efectele necredinţei.

 

Cristos pleacă de la Cafarnaum pentru a merge la Nazaret! Era un drum lung şi periculos. Era nevoie de două zile pentru a-l parcurge. Merge împreună cu discipolii săi, deci nu era o vizită doar de curtoazie pentru a o întâlni pe mama sa şi rudele sale. Fără îndoială Isus merge la Nazaret cu noua sa familie, cu ucenicii, pentru a purta Vestea cea bună consătenilor săi. Într-un alt loc Evanghelia ne spune că rudele sale nu credeau în el, chiar considerau că şi-a ieşit din minţi. Era multă necredinţă acolo!

Isus învaţă în sinagogă! Nu ştim ce anume a spus, însă auditoriul a fost lovit de cuvintele sale. Era suficient să vorbească despre un Dumnezeu bun, milostiv, care primeşte pe oricine se întoarce la El, pentru ca imaginea unui astfel de Dumnezeu să fie inacceptabilă pentru cei care erau tributari unei mentalităţi rigide. Locuitorii din Nazaret îşi pun problema într-un mod greşit! În loc să se întrebe cine are dreptate, ei sau Cristos, evită să se lase pătrunşi de propunerea de viaţă nouă a lui Isus. De aceea se întreabă: „De unde îi vin toate acestea?”. La această întrebare aveau deja răspunsul, deoarece fariseii afirmaseră că minunile le face cu ajutorul lui Belzebub.

Întrebarea pe care trebuie să ne adresăm noi este: „Evanghelia aduce roade extraordinare în viaţa noastră sau nu?”

Cei din Nazaret se mai întreabă: „Ce este cu această înţelepciune a sa?” Dacă ar fi avut inima deschisă spre noutatea lucrării lui Dumnezeu ar fi trebuit să se întrebe: „Mesajul aceste este adevărat? Este pentru viaţa noastră?”

Întrebarea pe care trebuie să ne adresăm noi este: „Învăţătura lui Cristos modelează viaţa mea? O urmez cu adevărat?”

O altă întrebare: „Minunile care se fac prin mâinile lui de unde vin?” Este o întrebare atât de frumoasă pentru că este o invitaţie la a privi mâinile pline de bătături ale unui tâmplar. În ciuda faptului că recunosc minunile săvârşite aleg să nu se încreadă în Isus, pentru că este doar un tâmplar, să nu se desprindă de propriile convingeri. Însă, este vorba de un tâmplar care a schimbat lumea!

Întrebarea pe care trebuie să ne adresăm noi este: „ Caut scuze pentru a nu-mi trăi credinţa sau îl primesc pe Cristos în viaţa mea cu toată învăţătura sa?”

 

În fragmentul evanghelic din duminica trecută se arăta care erau roadele credinţei. Credinţa şefului sinagogii „produce” viaţă: fiicei sale îi este restituită viaţa. Ce „produce” necredinţa? Necredinţa este aceea care alimentează aşteptările noastre ca lumea să fie transformată de persoane cu caracteristici ieşite din comun, pline de mister, parcă venite de pe alte tărâmuri… Cum să crezi într-un Dumnezeu care îl trimite în lume pe fiul său, care la rândul lui se naşte într-o peşteră, devine tâmplar, se apropie de cei mai amărâţi? Dacă credinţa în Cristos face să înflorească minunile, necredinţa împiedică minunile să se manifeste!

 

Când este refuzat Cristos, este refuzată iubirea, bucuria, pacea, milostivirea, dăruirea, slujirea… Dacă aceste minuni se întâmplă mai puţin, acest lucru este din cauză că omul refuză să primească mesajul lui Cristos!

 

Pr. Felix Roca

ISUS, stăpânul vieţii

Meditaţie la duminica a 13-a de peste An.B

 „Eu sunt învierea şi viaţa” (In.11,25)

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In.14,6)

Luminaţi de cuvântul Domnului, creştinii mărturisesc credinţa în Isus, Fiul lui Dumnezeu în Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

Întrupat, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, Isus a stat între oameni timp de 33 de ani ( 30 în familia sfântă de la Nazaret, iar ultimii 3 propovăduind cu autoritate evanghelia împărăţiei cerurilor, confirmând-o cu faptele minunate pe care le-a săvârşit). Sfinţii evanghelişti, precum şi alţi autori sacri au scris toate acestea. La serviciile religioase, îndeosebi la sfânta şi dumnezeiasca liturghie, ele se citesc şi sunt explicate de către slujitorii Bisericii, pentru instruirea şi edificarea sufletească a ascultătorilor.

Pentru duminica a 13-a de peste An-B, în liturghia cuvântului se citeşte textul din evanghelia scrisă de sfântul Marcu (5,21-24.35b-43), care ne relatează  învierea fiicei unuia dintre conducătorii sinagogii, numit Iair. Pe lângă această înviere, sfintele evanghelii ne descriu încă două: pe aceea a fiului văduvei din Nain (Lc.7,11-17) şi a lui Lazăr (In.11, 1-44). Amănuntele cu care sunt descrise aceste fapte minunate dovedesc milostivirea şi puterea dumnezeiască a lui Isus.

Sfidând ironiile celor din anturajul lui Iair: „fiica ta a murit, de ce îl mai deranjezi pe învăţătorul?”, Isus îl încurajează pe Iair prin cele 5 cuvinte:” Nu te teme, crede numai!”. În spirit adevărat mesianic, care evită publicitatea, Isus ia, ca de obicei, pe cet trei dintre ucenicii săi: pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, şi se duc la casa lui Iair. Deranjat de bocetele disperate ale celor din casă, le porunceşte să iasă afară, spunându-le: „Copila n-a murit, ci doarme”. Din nou neîncredere din partea asistenţilor care îl iau în râs. Dar Isus, intrând în casă, de faţă fiind numai părinţii copilei şi ucenicii amintiţi, prinzând fetiţa de mână, îi spune, în limba celor din regiune: „Talitha, qum!”, ceea ce tradus înseamnă: „Fetiţă, îţi spun scoală-te!”. Cu adevărat, copila de doisprezece ani, se ridică îndată şi începe să umble, spre uimirea  tuturor. Isus se dovedeşte a fi, ca şi în celelalte cazuri, stăpân al vieţii. Aceste învieri, dar mai presus de toate propria sa înviere cea de a treia zi după moartea sa răscumpărătoare, ne întăresc credinţa în dumnezeirea lui Isus şi speranţa în învierea noastră proprie, aşa cum mărturisim în crez: „ Cred în învierea morţilor şi viaţa cea veşnică!”. Această credinţă se cuvine s-o trăim zi de zi, îndeosebi când suntem victime ale păcatului de moarte. În aceste situaţii, Isus ne spune : Creştinule, scoală-te! Învie la viaţa harului, la viaţa pentru care ai fost creat, de a fi copil bun, fericit al Tatălui tău ceresc! Trăind aşa, ajuns la capătul călătoriei tale pământeşti, cu mângâierea plină de speranţă că, la judecata finală, fiinţa ta întreagă, trup şi suflet, va intra în bucuria deplină, eternă a paradisului.

„Dumnezeule, tu ne-ai înfiat prin harul tău şi ne-ai făcut fii ai luminii: nu îngădui să fim învăluiţi de întunericul greşelii, ci, păstrează-ne pururi în strălucirea adevărului. Prin Cristos Domnul nostru. Amin”.

Pr Anton Despinescu

 

 Luând în considerare feed-backul primit cu privire la organizarea și desfășurarea de către Centrul Diecezan Caritas Iași a acțiunii ”Cros – Mișcarea înseamnă viață!″, în cadrul proiectului Act.IS – Acționăm pentru Incluziune Socială!, finanțat de Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, dorim să facem următoarele precizări în legătură cu acest eveniment:

Calendar

« Iunie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
X

Right Click

No right click