Admin

Admin

Quis fringilla quis cursus urna sed sed velit nunc metus condimentum. Et pretium nec magna eros id commodo ligula Phasellus Curabitur wisi. Lacus elit lorem ridiculus vitae tempus eget nibh ut risus et.

„Cu ocazia celei de-a XXII-a Zile Mondiale a Bolnavului, care are ca temă anul acesta Credinţă şi caritate: “Şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1In 3,16), mă adresez în mod deosebit persoanelor bolnave şi tuturor celor care le acordă asistenţă şi îngrijire. Biserica recunoaşte în voi, dragi bolnavi, o prezenţă specială a lui Cristos suferind. Este aşa: alături, ba chiar înlăuntrul suferinţei noastre este cea a lui Isus, care poartă împreună cu noi povara ei şi îi revelează sensul. Când Fiul lui Dumnezeu s-a urcat pe cruce, a distrus singurătatea suferinţei şi i-a luminat întunericul. Suntem puşi în acest fel în faţa misterului iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, care revarsă în noi speranţă şi curaj: speranţă, pentru că în planul lui Dumnezeu chiar şi noaptea durerii se deschide la lumina pascală; şi curaj, pentru a înfrunta orice adversitate în compania lui, uniţi cu el…Încredinţez această a XXII-a Zi Mondială a Bolnavului mijlocirii Mariei, pentru ca să ajute persoanele bolnave să trăiască propria suferinţă în comuniune cu Isus Cristos şi să-i susţină pe cei care se îngrijesc de ele. Tuturor, bolnavi, lucrători sanitari şi voluntari, împart din inimă Binecuvântarea Apostolică.”

   Continuând tradiția, Centrul de Îngrijire la Domiciliu (CID) în colaborare cu Centrul de Plasament „Sf. Iosif” din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași, au desfășurat în perioada 5-11 martie 2014, activitatea „Solidaritatea înflorește în luna martie”. Aceasta a urmărit creșterea gradului de integrare și participare socială a persoanelor vârstnice cu grade diferite de dependență și a persoanelor cu dizabilități care provin din medii defavorizate de natură socio – economică. Proiectul a constat în vizitarea de către voluntari și membrii echipei CID a unui număr de 30 de beneficiari care sunt imobilizați la pat sau la domiciliu, ce prezintă un risc înalt de izolare socială și acordarea unor daruri simbolice realizate de către beneficiarele Centrului de Plasament.

Cu fiecare dar se naşte un zâmbet,

La fiecare gând bun se naşte o speranţă…

De Crăciun aminteşte-ţi de cei vârstnici,

Dăruieşte un zâmbet…din inimă!

 

Centrul de Îngrijire la Domiciliu (CID) din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iaşi a organizat şi derulat o acţiune de binefacere pentru persoanele de vârsta a III-a care se confruntă cu dificultăţi de natură financiară, materială şi socio-medicală. Evenimentul a fost realizat în perioada 19-21 decembrie 2013 şi a constat în vizitarea la domiciliu a celor nevoiaşi de către echipa şi voluntarii proiectului, cântarea de colinde, de urări pentru noul an şi acordarea de produse alimentare de bază şi specifice Sărbătorii Crăciunului.

Vârsta a treia reprezintă o cotitură deosebit de importantă care intervine, la un moment dat, în viaţa fiecărui adult, eveniment care este marcat de încetarea activităţii profesionale şi începerea unei noi etape – aceea de pensionar. Această perioadă este acompaniată de o serie de modificări biologice, psihologice şi sociale, în legătură cu schimbarea modului de viaţă, întreruperea bruscă a relaţiilor de muncă, modificarea rolului şi poziţiei persoanei în cadrul familiei, grupului social şi al societăţii. Rezolvarea acestui moment critic, adaptarea vârstnicului la noua etapă din ciclul vieţii sunt dependente atât de dezvoltarea psiho-somatică, cât şi de modul în care reacţionează grupul familial, profesional şi social al persoanei retrase din activitatea profesională, faţă de aceasta. Starea de sănătate din cursul perioadei pregătitoare retragerii din activitatea profesională reprezintă un element deosebit de important pentru modul în care se reflectă acest eveniment pe plan psihologic individual. Viitorii pensionari se găsesc în faţa unor modificări radicale ale statutului social şi al preocupărilor pe care unii îl aşteaptă, alţii nu. Trecerea de la o etapă la alta necesită un efort de adaptare.

Calendar

« Noiembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30