„Evaluarea rolului rețelelor sociale și de sprijin a migranților români din regiunea Lazio, Italia”, acesta este titlul tezei de doctorat pe care părintele Egidiu Condac a susținut-o public în ziua de 29 iunie 2018, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. 
În fața comisiei de evaluare doctorală și a unui auditoriu numeros din care au făcut parte și Preasfințitul Petru Gherghel, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică, pr. Dr. Ștefan Lupu, preoți, profesori, credincioși dar și mulți colegi din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași, părintele director al asociației diecezane Caritas și-a susținut argumentele cu privire la teza sa, prezentând rezultatele cercetării privitoare la migranții români din Italia, regiunea Lazio. Pornind de la scopul și motivațiile care l-au mobilizat în perioada de cercetare și de redactare a tezei, doctorandul a demonstrat cu argumente științifice modul în care rețelele de migrație au constituit un real sprijin pentru integrarea românilor în Italia, în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă sau a unei locuințe, facilitarea accesului la diferite servicii, precum și stabilirea unor relații necesare pentru noul trai în Italia a migranților români. 
A fost scos în evidență, pe parcursul expunerii sale, rolul major pe care îl joacă familia, rudele, prietenii, dar mai ales instituțiile bisericești catolice și ortodoxe, românești și italiene în drumul deseori anevoios de integrare a migranților români.

Având în vedere faptul că părintele Egidiu Condac a fost încurajat de către membrii comisiei să publice lucrarea, putând astfel să fie citită în întregime de către doritori, vom reda în continuare câteva aspecte din culisele celor aproape 5 ani de cercetare pe care le-am aflat direct de la autor:

„Interesul față de tematica migrației populației s-a conturat treptat de-a lungul anilor începând cu 1990 când mi-am început studiile la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, observând ca tânăr student cum tot mai multe personae, printre care și rude mai apropiate sau mai îndepărtate, căutau diferite soluții de muncă și de trai înafara granițelor României, oportunități care deveneau tot mai greu de găsit în propria țară.

Începându-mi activitatea încă din 2002 în asociația Centrul Diecezan Caritas Iași, în calitate de director general, misiune pe care o dețin și în prezent, am cunoscut multe inițiative destinate ajutorării migranților români din diferitele țări europene, colaborând în diferite proiecte sociale și de cercetare asupra populației implicate în procesul migrator. Între anii 2004-2007 a funcționat un program chiar în cadrul asociației diecezane Caritas Iași, denumit Porți de emigrare Caritas.

Un alt moment care mi-a dat ocazia să reîntâlnesc problematica migrației a fost în anul 2010, când a apărut în cadrul unui parteneriat între Caritas Italiana și Confederația Caritas România un volum bilingv intitulat Românii din Italia între respingere și acceptare. Cu acel prilej am participat în calitate de președinte al Confederației Caritas România la alcătuirea cuvântului introductiv al cărții și la prezentarea acesteia la Roma, București, Cluj și Iași.

În anul 2013 finalizam un master în asistență socială în cadrul Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, când doamna Prof. Univ. Dr. Doina Balahur mi-a propus să mă înscriu la doctorat cu o temă privind migrația românilor. Încurajat ulterior de episcopul Petru Gherghel, m-am angajat și la o astfel de cercetare doctorală care a început în octombrie 2013.

În tot acest timp am îmbinat activitatea de coordonare a Centrului Diecezan Caritas Iași cu cea de cercetare. La aceasta s-a adăugat începând cu anul 2016 și misiunea de președinte a Confederației Caritas România pentru un al 2-lea mandat. Pot spune că a fost cea mai încărcată perioadă din viața mea de până acum.

În cadrul cercetării doctorale am avut deplasări în Italia pentru a realiza interviurile cu persoanele emigrate și cu responsabilii de instituții și parohii catolice și ortodoxe care au în grijă păstorirea credincioșilor români.

Această activitate științifică, deși a fost destul de solicitantă, am încercat să o integrez în misiunea mea de preot, devenind tot mai conștient de faptul că și această cercetare cu privire la situația și la sprijinul migranților din comunitățile noastre românești poate fi privită și trăită ca o slujire. Privind acum în urmă din perspectivă umană și pastorală, pot afirma că cele mai consistente momente au fost discuțiile cu migranții, în cadrul cărora am aflat multe din bucuriile și necazurile lor. Deasemenea schimburile de opinii avute cu parohii catolici și ortodocși din Italia și cu alte personalități, dincolo de faptul că mi-au oferit elemente prețioase pentru cercetarea mea, m-au îmbogățit cu experiența și mărturia lor.”

Îl felicităm și noi, colegii de la Centrul Diecezan Caritas Iași, pe Pr. Dr. Egidiu Condac și îl încurajăm și susținem să ducă mai departe atât slujirea spirituală cât și pe cea socială!

 

 

 

 

Cu ocazia încheierii anului școlar, în perioada 15-17 iunie 2018, Centrul de Plasament „Sf. Iosif” a organizat pentru fetele care sunt incluse în programul Centrului, o excursie în Maramureș.

Alături de Părintele Egidiu Condac, directorul general al Centrului Diecezan Caritas Iași, și de personalul Centrului de plasament, beneficiarele au călătorit pentru a vizita și a se familiariza cu obiectivele turistice din zona Maramureșului.

Scopul organizării excursiei a fost acela de a răspunde dorinței exprimate de beneficiare, de a călători și de a desfășura activități culturale și recreative. Excursia a fost un prilej de a le ajuta pe fete să descopere lucruri noi, să se cunoască mai bine între ele, să aibă grijă una de alta, astfel încât să-și dezvolte capacitățile culturale și altruiste.

Călătoria a pornit din Iași, primul popas fiind la Cacica. În jurul orei 18.00 s-a ajuns în Sighetu Marmației, fiind găzduiți la casa „Emanuel” a surorilor din congregaţia Maicii Domnului, filiala Sighet.

Ziua de sâmbătă, 16 iunie 2018, a început cu vizitarea obiectivului turistic, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, unde fetele au rămas impresionate de suferințele înaintașilor. A fost vizitat apoi Muzeul Satului Maramureșean, unde s-a făcut o plimbare în natură și s-a văzut o colecție de case specifice zonei Maramureșului. În continuare      s-a mers la Cimitirul Săracilor, unde a fost ținut un moment de reculegere în memoria celor adormiți. În aceeași zi, excursioniștii au avut ocazia de a vizita cunoscuta mănăstire ortodoxă Bârsana din județul Maramureș și biserica de lemn a mănăstirii Săpânța-Peri, care are o înălțime totală de 78 m. Se spune că este cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Tot în ziua de sâmbătă, s-a vizitat Cimitirul Vesel din Săpânţa - loc simbolic pentru această zonă. Ziua s-a încheiat cu activități recreative organizate într-un spațiu non-formal.

Ziua de duminică a început cu un moment solemn, beneficiarii participând la sfânta Liturghie și a continuat cu parcurgerea drumului înapoi spre Iași. Pe drumul de întoarcere s-a făcut un popas la Baia Mare pentru a vizita catedrala catolică din Baia, care datează de la începutul secolului al XV-lea și Muzeul de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, care prezintă aproape 400 de lucrări realizate exclusiv de artiști care au lucrat și creat începând cu anul 1896 în cadrul Școlii de pictură de la Baia Mare.

Obiectivele excursiei au fost: vizitarea unor obiective turistice cunoscute, mănăstiri, muzee, în vederea stimulării interesului pentru cunoaștere de locuri noi, în vederea dezvoltării coeziunii grupului, studiul naturii, consolidarea spiritului de echipă, a relațiilor de prietenie, stabilirea unui climat de încredere, favorabil comunicării, crearea unor reguli de comportament responsabil și împărțirea echitabilă a sarcinilor între membrii grupului și inițierea și desfășurarea de activități cu caracter cultural și recreativ. În urma acestei excursii a fost realizat un “Album al excursiei“ cu imagini care le-au impresionat pe fete.

Mulțumiri celor care au ales și binevoit să ne însoțească în această excursie deosebită! Mulțumim tuturor binefăcătorilor, fără de care nu ar fi fost posibilă excursia!

 

Asistent social,

Loredana CĂTĂRĂU

 

 CENTRUL DIECEZAN CARITAS IAŞI organizează în Iași cursuri de formare în următoarele calificări:

 

-       ÎNGRIJITOARE BĂTRÂNI LA DOMICILIU,  cod N.C. 5133.1.2 (nivel 1);

-       INFIRMIERĂ - cod N.C. 5132.2.1 (nivel 2).

 

La finalul acestora se obţin certificate de calificare recunoscute la nivel european.

 

 Durata cursurilor pentru: 

-       Îngrijitoare batrani la domiciliu este de 360 ore (aprox 3 luni), perioada de derulare: Septembrie 2018 -Noiembrie  2018

-        Infirmieră este de 720 ore (aprox. 6 luni),  perioada de derulare: Septembrie 2018   - Februarie 2019.

 

 Taxa de participare pentru:

- Ingrijitoare batrani la domiciliu 500 lei (se achita in doua rate).
- Cursul de Infirmieră 850 lei (se achită în două rate).

 

 Acte  necesare:

- copia actului de identitate,
- copia certificatului de naştere,
- copia certificatului de căsătorie/hotărâre de divorţ (dacă este cazul),
- copia actului de studii al ultimei şcoli absolvite (învăţământ minim obligatoriu la data absolvirii),
- adeverinţă de la medicul de familie - apt curs,
- prima rată pentru cursul de infirmiera  este de 450 lei, iar pentru cursul de  pentru ingrijitoare bătrani la domiciliu este de 300 lei.

 

 Înscrierile se fac astfel:

- pentru cursul de calificare Îngrijitoare bătrâni la domiciliu - până la data de 10 august 2018,
- pentru cursul de calificare Infirmiera - până la data de 10 august 2018

Înscrierile se fac zilnic ( de luni până vineri) între orele 9.00-16.00, la sediul Centrului Diecezan Caritas Iaşi, strada Sărărie, nr. 134.

 

Telefon: 0232/210085

 Persoana de contact: TEREZA  ANDRICI

 

Calendar

« Noiembrie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
X

Right Click

No right click