În rânduiala liturgică, această duminică, la mijlocul Postului Mare, are o denumire încurajatoare: laetare! (letare!, cuvânt latin care înseamnă bucură-te! ). Acest îndemn la bucurie este în strânsă legătură cu modul în care creştinul acceptă să postească: „Când postiţi nu fiţi trişti ca ipocriţii […]. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa!” (Mt.6,16-17). Asta înseamnă a posti cu dragă inimă, în spirit de credinţă şi de convertire.

Mai presus de toate, motivaţia adevăratei bucurii oferite creştinului care posteşte, este nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, care vrea cu tot dinadinsul să redea oamenilor viaţa spirituală pierdută prin păcat. În acest scop, lecturile propuse de Sfânta Biserică în liturghia cuvântului, ascultate cu atenţia cuvenită şi însuşite de participanţi, sunt tot atâtea îndreptare în opera de purificare sufletească şi pregătire pentru statornica bucurie a slăvitei Învieri a Domnului nostru, Isus Cristos.

Sfântul evanghelist Luca se dovedeşte un adevărat maestru, carismatic, în relatarea parabolei „tatălui milostiv”, (15,1-3.11-32), spusă de către dumnezeiescul Învăţător „fariseilor şi cărturarilor care murmurau împotriva lui, zicând:̒acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei̒” (v.2).

Ştim că misiunea lui Isus în milocul oamenilor a fost şi este de a-i reconcilia pe aceştia cu Dumnezeu. A spus-o încă de la începutul activităţii sale evanghelizatoare: „Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi̒”(Mc.2,17b),

Parabola descrie situaţia unui tată a doi fii, solicitat de cel mai mic (devenit major, probabil), să-i dea partea de avere ce i se cuvine, hotărât să plece din casa părintească. Tatăl nu are încotro, şi îi împlineşte cererea, chiar dacă îşi dădea seama de nesăbuinţa fiului care pleca într-o doară, neştiind încotro, de ce, şi la ce  ?. Avea băiatul, cu siguranţă, bani frumoşi, dar nu i-a investit în niscaiva afacere profitabilă, ci s-a dedat distracţiilor costisitoare, care l-au dus la faliment. Ca să mai poată trăi se angajează să pască porcii unui gospodar ( ce înjosire! El, fiu de bogătaş, să pască porci!). Dar nici aşa nu-i surâdea nicidecum soarta. Cu o ultimă licărire de speranţă, se decide să se întoarcă la tatăl său, fără a pretinde să fie primit cu braţele deschise, cu „drepturi legale” pe care le primise la plecare şi pe care le făcuse praf! Nădăjduia, totuşi, să-i dea ceva de lucru ca oricărui servitor. Îşi pregăteşte cuvintele pe care să i le spună: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!” (v.18b-19).

Dacă tatăl acestui fiu păcătos, „risipitor” ar fi fost un fariseu, ori cărturar „legişti”, cu siguranţă i-ar fi spus nefericitului: pleacă, nemernicule, du-te unde ştii, nu vreau să te mai văd!

Nu a fost aşa. Parabola deschide un nou fel de a vedea lucrurile, de a simţi şi a se comporta. Evanghelistul ne face cunoscută cheiţa de aur a parabolei: „ Pe când fiul era încă departe, tatăl ( care în tot timpul absenţei fiului, s-a tot gândit la el, plângând şi nutrind speranţa întoarcerii ), l-a  văzut, I S-A FĂCUT MILĂ şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat” (v.20). Ce scenă înduioşătoare! Nici o vorbă de reproş, nici un fel de ţinere la distanţă, ci doar lacrimi de căinţă din partea fiului; „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău”, şi de mare, mare bucurie din partea tatălui! Şi nu numai sentimental ci, mai ales faptic, prin ceea ce porunceşte servitorilor săi: „Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul îngrăşat şi tăiaţi-l; să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!” (v.22-24). Concluzia acestei prime şi cea mai importante părţi a parabolei este, cum era şi normal, veselia: „ Şi au început să se veselească”.

Partea a doua pare să stopeze această veselie prin atitudinea invidioasă, de revoltă a fratelui mai mare. Tatăl milostiv are argumente suficiente ca să-l potolească, asigurându-l că moştenirea lui nu este deloc ştirbită, ba  mai mult, e binecuvântată prin convertirea fratelui mai mic, „mort  şi revenit la viaţă, pierdut şi regăsit” (v.32).

Sublimitatea parabolei constă în realismul ei, scoţând în evidenţă risipa tuturor oamenilor, nu numai a creştinilor, cât priveşte multitudinea de haruri date de atotputernicul şi milostivul Dumnezeu, şi folosite rău; totodată nemărginita răbdare şi milostivire cu care El ne urmăreşte clipă de clipă, pentru a reveni la „casa părintească pentru a nu pieri de lipsă şi de foame”, până la intrarea fericită în Ierusalimul ceresc.

Nota de bucurie o avem şi în prima lectură, din cartea lui Iosue (5,9a.10-12), bucurie pe care o trăieşte poporul evreu, eliberat din robia egipteană, ajuns în ţara Canaanului, unde pot sărbători Paştele, mâncând din roadele plăcute ale acestei ţări.

Psalmul 33 din care se recită după prima lectură, ne este un îndemn stăruitor de a fi cât mai ataşaţi de Dumnezeu, izvorul nesecat al bucuriei:

 „Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnuul, ferice de omul care se încrede în El!” (v.9).

Sfântul apostol Paul, în fragmentul din scrisoarea a doua către corinteni (5,17-21), lectura a doua a duminicii, îi roagă pe fiii săi sufleteşti, pentru Cristos, să se împace cu Dumnezeu. Astfel pot deveni creaturi noi, copleşite de milostivirea dumnezeiască.

Ca beneficiari ai bucuriei convertirii, se cuvine, la rândul nostru, să fim şi noi apostoli ai împăcării cu Dumnezeu. De aceea, ne rugăm:

„Dumnezeule, Părintele nostru, tu îţi arăţi atotputernicia mai ales prin milostivire şi iertare. Primeşte rugăciunile noastre şi dă-ne harul de a fi în lume instrumentele împăcării frăţeşti. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

                                                                                            P.A.Despinescu  

 

 

                               Domeniul Copii, Tineri, Familii din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași a sărbătorit ultima zi de iarnă și prima zi de primăvară printr-o activitate inovativă și interactivă totodată, activitate care a adunat într-un singur loc idei și creații colorate ale celor trei centre active și anume: Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco”, Centrul de Resurse pentru Familii și Centrul de Plasament „Sfântul Iosif”.

Luca 13,1-9

În acel timp, au venit la Isus unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. 2 El, răspunzând, le-a zis: „Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? 3 Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. 4 Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloe şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? 5 Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. 6 Apoi le-a spus această parabolă: „Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit 7 şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?» 8 Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi la rădăcină! 9 Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»”.

În faţa relelor care se manifestă în lume şi în propria viaţă omul este atât de obişnuit să dea vina pe altcineva şi, de multe ori, pe Altcineva, pe Dumnezeu. Este o „boală” de care omul s-a lăsat stăpânit încă de la început. Când Adam a încălcat porunca primită şi Dumnezeu l-a întrebat: „Unde eşti?”, Adam ce a răspuns? „M-am ascuns pentru că mi s-a făcut frică…!” Apoi Dumnezeu îl întreabă dacă a mâncat din pomul oprit. Iar Adam nu ezită să dea vina pe Dumnezeu şi pe femeie. Astfel, mereu răul este din vina altora şi chiar din vina lui Dumnezeu! De câte ori nu auzim întrebările: „Dacă Dumnezeu există de ce se întâmplă răul? Dacă este bun de ce lasă să se întâmple atâtea lucruri oribile? De ce este indiferent? Oare există cu adevărat?”

            E bine să schimbăm modul nostru de a reacţiona în faţa răului. Răul de care auzim, răul care ne afectează, răul pe care îl experimentăm trebuie să fie ocazie pentru a transforma viaţa noastră, pentru a deveni mai buni. A da vina încontinuu pe alţii sau pe Dumnezeu nu schimbă nimic! Rămânem cu inima noastră împietrită care caută vinovaţi în altă parte fără a recunoaşte partea noastră de vină sau fără a ne întreba ce putem schimba în viaţa noastră tocmai pentru ca răul să nu se repete! Isus a învins răul prin jertfa sa pe cruce, fără să acuze, fără să caute vinovaţi!

            Dacă nu schimbăm modul nostru de a reacţiona în faţa răului şi nu încercăm să aducem roade de fapte bune suntem ca un copac care s-a uscat şi nu mai aduce niciun fel de rod. Domnul are multă răbdare ci noi, dar nu putem să rămânem sterili la infinit!

Pr. Felix Roca

Colecta din a doua duminică a Postului Mare a fost destinată Programului „Servicii de Îngrijiri la Domiciliu" din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iaşi şi a reprezentat participarea credincioşilor pentru susţinerea activităţii celor opt Centre zonale de Îngrijiri la Domiciliu, care își desfășoară activitatea în Dieceza de Iaşi.

Programul de îngrijiri la domiciliu se adresează persoanelor vârstnice, cu venituri mici şi care nu beneficiază de sprijinul familiei, persoanelor bolnave care la externarea din spital necesită continuarea tratamentului la domiciliu, bolnavilor cronici şi persoanelor cu handicap neuropsihomotor. Acest program sprijină atât persoana în suferinţă, cât şi familia acesteia, urmărindu-se menţinerea autonomiei persoanei asistate pe o perioadă cât mai lungă şi prevenirea agravării situaţiei de dependenţă a persoanei vârstnice precum şi scăderea gradului de solicitare pentru familiile ce îngrijesc persoanele imobilizate la pat sau la domiciliu.

Cu ajutorul dumneavoastră şi profesionalismul personalului Caritas persoanele vârstnice beneficiază de servicii de îngrijire, medicale și sociale necesare pentru a alina suferința şi singurătatea vârstnicilor noștri.

Mulţumim preoţilor și tuturor credincioșilor care au răspuns cu generozitate invitației Centrului Diecezan Caritas Iași, fiind alături de persoanele vârstnice. În numele beneficiarilor vă mulţumim pentru tot sprijinul oferit. Timpul Postului Mare este prilej de a fi în slujba celor care se află în suferință și singurătate, vă dorim să trăiți și să practicați bucuria milostivirii Tatălui!

Adriana Ianuș
coordonator executiv Programul „Servicii de Îngrijiri la Domiciliu"
Centrul Diecezan Caritas Iaşi

 

 

Calendar

« Ianuarie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
X

Right Click

No right click