Situații de urgență 2012

02 Septembrie 2012

În anul 2012 proiectul de intervenții în situații de urgență și calamități naturale a avut o activitate nemaiîntâlnită pâna în acest an: ajutorarea persoanelor și familiilor care au fost sinistrate datorită ninsorilor abundente.

 În urma căderilor masive de zăpadă din luna februarie, mai multe sate din Nord-Estul  României au fost afectate, caile de acces au fost blocate și oamenii au rămas fără provizii. Zăpada viscolită a acoperit multe sate, pentru unii oameni fiind imposibil pentru o perioadă de timp sa ajungă chiar la magaziile proprii cu lemne sau alte provizii pregătite din timpul verii.

Echipa de intervenții a Centrului Caritas Iași s-a deplasat în satele afectate din județele Iași, Bacău, Neamț și Vrancea. În urma evaluarilor, am constatat că oamenii afectați au nevoie în special de lemne, deoarece spre sfârșitul iernii stocurile erau epuizate și oamenii nu mai aveau cu ce să se încălzească. Pentru Caritas, sunt importante siguranța oamenilor, alimentația adecvată, condițiile decente de trai precum și igiena.

 Astfel, am stabilit implementarea unui program de donații de lemne și produse de igienă personală și produse de curățenie familiilor afectate

 Centrul Diecezan Caritas Iasi a distribuit la 250 de familii lemne de foc si pachete cu produse de igiena personala.

 De lemne de foc au beneficiat:

 -       20 de familii din Săveni, jud. Iași

 -       20 de familii din Damienești

 -       Centrul social din Buruienești.

 Pachetele cu produse de igiena personala au fost distribuite in 10 localitati prin centrele sociale Caritas: Iași, Săveni, Iugani, Hălăucești, Răchiteni, Oțeleni, Dămienești, Bacău, Pîrgărești și  Siret.

 Tot din cauza căderilor masive de zăpadă au avut de suferit mai multe școli din mediul rural. Un exemplu este școala din Liteni, care ne-a solicitat ajutorul după ce acoperișul școlii primare s-a prabușit sub greutatea celor 2 metri de zăpadă. Caritas Iași a donat suma necesară pentru a cumpăra tabla astfel, copiii au putut să-și continue cursurile la școală.

 De-a lungul anului 2012 Caritas Iași a reparat o casa și a construit alte două.

 O familie cu 5 copii din Vladiceni, căreia i-a ars casa în vară, se bucură acum de căldură și condiții decente de trai într-o casă nouă construită de Caritas. Cei cinci copii ai familiei învață foarte bine, iar părinții sunt muncitori și recunoscători lui Dumnezeu pentru ajutorul primit. La fel și o familie tânără din Cârlig care a muncit foarte mult pentru a avea o casă.

 Cei 10 copii ai unei familii din Vișani, care locuia în condiții inimaginabile, sunt acum feriți de frigul iernii și se bucură de condiții decente de locuit. Casa în care locuiau nu avea nici geamuri iar vantul și zăpada sufla din toate părțile, copiii îndurând frigul iernii. Caritas a reparat casa și a utilat-o astfel familia de 12 persoane are acum o casă sigură.

 Mulțumim tuturor colaboratorilor care au făcut posibile aceste mici proiecte dar care pentru cei care au beneficiat de ele înseamnă totul!

  

 Mihaela Condac

coordonator program

Citit 740 ori Ultima modificare Luni, 03 Noiembrie 2014 22:22
Mai multe din această categorie:

Calendar

« Noiembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30