Căutând speranțe prin noroi

17 Septembrie 2013

Echipa de intervenție a Centrului Diecezan Caritas Iași, ca de fiecare dată, nu a lăsat oamenii la nevoie și a intervenit în localitățile inundate din județul Galați. Ne-am pus pe noi scuturile pentru suflet și am plecat sâmbătă, 14 septembrie 2013, în zona afectată, încărcați cu apă, produse de curățenie dar și cu o tolba mare de « praf de ascultat » pentru oamenii care au fost loviți de furia naturii dezlănțuite.

Ajunși în zona calamitată, urmele lăsate de ape erau parcă un tablou oglindit al sufletelor oamenilor din acele zone, lumi răvășite, încă în stare de șoc, oameni care nu mai au nimic decat cerul și poate speranța că cineva îi va ajuta. Mai mult decat miile de pachete care au fost direcționate către aceste zone acești oameni au acum nevoie de alinare, de cineva care să îi asculte, să îi înțeleagă, au nevoie să-și povestească drama, să plângă, să sufere.

Începând să distribuim pachetele în Măcișeni, părea că răsfoiam paginile ude ale unor povești pe care oamenii abia asteptau parcă să ni le spună. Am apărut în calea lor nu numai ca niște persoane care sa îi ajute material mai ales ca niște oameni care au datoria morală de a asculta dramele a sute de persoane rămase acum cu viețile goale, cărora șuvoaiele de apă le-a smuls viața tihnită pe care o duceau în liniște.

Am gasit acolo tablouri pictate parcă de un pictor care nu a avut nimic la îndemână decat culoare gri, oameni plini de noroi, cu haine ude și picioarele dezgolite și îmbrăcate parcă în malul ce i-a invadat. Lipsiți de orice putere oamenii așeaptă pe cineva, pe oricine să îi ajute. Fiecare poveste merită ascultată, fiecare om suferă.

Ulițele fiecărui satuc arată ca după război, nimeni nu mai găsește nimic. "Nimic din ce am în curte nu este al meu ! Vedeți, masa asta din copac este a vecinilor !" Astfel de afirmații se repetă la fiecare casă. Torul e acoperit de mâl, de diferite obiecte aduse de ape și lăsate în locuri nebănuite, copii lipsiti de licărirea din priviri, batrani neajutorați și case pustiite.

Nu vom uita niciodata tacerea ce inconjura fiecare dintre cei pe care i-am întâlnit în Cuca, Măcișeni, Pechea, Costache Negri sau Cudalbi. Peste tot aceeași tăcere care spunea atât de multe, o tăcere care parcă striga mereu ajutor.

Ne gândim la acești oameni acum mai mult ca niciodată, însă ne dorim să ne gândim la ei și să acționăm și atunci când peste câteva luni acest val de solidaritate se va opri și alte subiecte palpitante vor umple primele pagini are ziarelor. În suflete cred că fiecare din cei care au făcut parte din această caravană de căutatori de speranțe în noroi și-a făcut promisiunea că va reveni mai ales atunci când unii vor fi de mult plecati.

Apele au sters multe însă nu au avut forța de a șterge și sufletele și demnitatea oamenilor ! Trebuie cu toții să ne gândim că acolo sunt oameni care au nevoie de noi, iar de acum toate forțele noastre vor fi direcționate spre a-i sprijini, spre a construi din nou ceea ce s-a dărâmat.

Suntem mulțumiți că am ajuns acolo și că poate am avut de invățat de la cei din zonele calamitate mai mult decât te poate învăța orice experiență, sutem alaturi de ei și încercăm sa gasim prin acțiunile viitoare speranțele pierdute prin noroi și să le redăm oamenilor.

     

Mihaela Condac
Mihaela Hurduc

 

Citit 697 ori Ultima modificare Luni, 03 Noiembrie 2014 22:39

Calendar

« Noiembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30