DUMINICA a 22-a. A-2017

29 August 2017

„Ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul?” (Mt.16,26).

Oricine îşi poate da seama  cât de scurtă şi nesigură este viaţa omului pe pământ. Oricât de chibzuit ar folosi cineva bunurile care îi sunt la dispoziţie, oricât s-ar îngriji de sănătate. „obştescul sfârşit” este partea fiecăruia: comoara dăinuirii, sufletul, părăseşte elementul material al fiinţei umane. Înzestrat cu darul nemuririi, e de la sine înţeles că sufletul are prioritate în compozitul uman. Pentru conştientizarea acestei realităţi, Dumnezeu, prin întruparea Fiului, se adresează omului, capodoperă a creaţiei”, în multe şi diferite feluri.

Sfânta liturghie a cuvântului din această duminică ne oferă spre meditare şi însuşire texte sacre ale înţelepciunii divine.

Sfântul apostol şi evanghelist Matei ne relatează (16,21-27) cele spuse de Isus cu privire la răscumpărarea omenirii din robia păcatului, prin suferinţa şi moartea sa pe cruce; cuvinte grele pentru Petru, omul, care nu-şi poate imagina ca acela pe care, cu inspiraţie de sus, tocmai îl recunoscuse drept „Fiul Dumnezeului celui viu”, să aibă o soartă atât de tragică. Pentru a-i descchide  „ochii spiritului”, Isus îi adresează cuvinte „dure”: „ Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”(v.23). Cu această lecţie dată lui Petru, de fapt, Isus deschide orizontul pentrtu toţi cei care vor binevoi să meargă pe urma lui, acceptând „să renunţe la sine, (la ataşarea de păcat) , să-şi ia crucea şi să mă urmeze!”(v.24b). Pentru fericirea supremă, se merită!

În scrisoarea sa către romani, (12,1-2), sfântul apostol Paul, pentru îndrumarea fiilor săi sufleteşti în adevărata viaţă spirituală, creştină, le cere o luminoasă, dârză şi statornică stpânire de sine: „Vă îndemn, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi bine care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!”.

„Dumnezeule al puterilor, de la care vine tot darul desăvârşit, sădeşte în inimile noastre iubirea faţă de numele tău; uneşte-ne tot mai strâns cu tine spre a hrăni în noi ceea ce este bun, şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

                                                                        P.A.Despinescu          

 

           

Citit 81 ori

Calendar

« Noiembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30