DUMINICA 24-a. A-2017

17 Septembrie 2017

A ierta ( a scuza ) şi a mulţumi, două verbe care ar merita să fie înscrise cu litere de-o şchioapă pe prima pagină a oricărui dicţionar uman, şi, la drept vorbind, în sufletele tuturor oamenilor.

Ne putem imagina în ce lumină şi bucurie ar trăi oamenii iertători şi recunoscători!. Câte milioane de vieţi omeneşti ar fi cruţate şi câte distrugeri uriaşe ar fi evitate!

Este binecunoscută zicala: „A greşi este omenesc, a persevera  e diavolesc”. De aceea se impune binomul salvator: corijare şi iertare.

Liturghia cuvântului din această duminică, a 24-a A, vrea să readucă în atenţia tuturor stricta necesitate a iertării, reciprocitatea, binecuvântarea şi binefacerea ei.

Prima lectură este din cartea  învăţatului iudeu Ben Sirah (27,30-28,7): „Ranchiuna şi mânia sunt lucruri abominabile, iar omul păcătos este stăpânit de ele […] Iartă-i semenului tău nedreptatea, şi atunci când te vei ruga, păcatele îţi vor fi dezlegate” (v.30. 2).

Dar cine altul putea să dea o învăţătură mai completă despre trebuinţa, logica, întregimea şi permanenţa iertării?. Nimeni altul decât Fiul luiDumnezeu, „Mielul lui Dumnezeu care a luat asupra sa păcatele lumii”!

Sfântul apostol şi evanghelist Matei, în textul evanghelic al acestei duminici (18,21-35), ne relatează răspunsul desăvârşit pe care dumnezeiescul învăţător îl dă la întrebarea ucenicului său, Petru: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?”. Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şapte zeci ori şapte”(această cifră indicată de Isus este simbolică, însemnând totdeauna).

Aşa cum obişnuia, în activitatea sa evanghelizatoare, pentru a vorbi pe înţelesul tuturor, Isus se foloseşte şi de data aceasta de o parabolă, care, din punct de vedere al sistematizării textelor, are ca titlu parabola servitorului neândurător.

Este vorba de un rege care vrea să ştie cum stă cu bugetul: veniturile şi cheltuielile. I se raportează că un slujbaş al său îi datora o sumă foarte, foarte mare: zece mii de talanţi, echivalentul, la acea vreme, a 342 tone de aur. Regele îi cere să-i restituie suma, în caz contrar să fie vândut el cu întreaga sa familie şi toate bunurile pe care le avea. Neputând să restituie, slujbaşul imploră păsuire: „Stăpâne, ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui totul”! (v.26b). Extraordinar de milos, regele i-a iertat datoria. Urmează însă un contrast uluitor: nemernicul slujbaş iertat de rege, întâlneşte un slujbaş ca şi el, care îi datora o sumă modică, o sută de dinari (preţul a o sută zile de muncă). Se repede la el, îl strânge de gât ca să-i dea banii. Neavând momentan, cere şi el păsuire. I se refuză şi este aruncat în închisoare până la achitarea datoriei.

Aflând regele de gestul scandalos al servitorului neîndurător, îl cheamă şi îl ocărăşte cu toată severitatea: „Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?”(v.32b-34). Sentinţa regelui este necruţătoare: „Mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria”(v.34).

Concluzia parabolei merită să fie însuşită cu tot dinadinsul şi aprofundată: „Tot aşa vă vă va face şi Tatăl meu care este în ceruri, dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă” (v.35).

O! Doamne! De ce este aşa de greu foarte multor oameni să fie omenoşi? Oare nu greşeşte fiecare deseori şi în multe feluri? Şi, normal, dorim să fim iertaţi. Ce bine ar fi să  avem drept călăuză continuă regula de aur: „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face; şi, „binele  care vrei să ţi-l facă altul, fă-i-l şi tu lui!”.

Mulţi ne rugăm zilnic, chiar şi de mai multe ori pe zi, rugăciunea pe care ne-a învăţat-o însuşi Cristos Domnul: Tatăl nostru. Oare nu tresărim negativ când spunem: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”? (Mt.6,12). La finalul acestei rugăciun,  Isus adaugă: „Dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru ceresc vă va ierta, însă, dacă nu-i veţi ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre” ( v.14-15).

În lectura a doua a duminicii, citim din scrisoarea sfântului  apostol Paul către romani (14,7-9): „Fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem”.Aceasta vrea să spună ca în toate să împlinim voinţa sa de a-l iubi din toată inima, iar pe semenii noştri ca pe noi înşine, ceea ce include şi iertarea.

„Părinte sfânt, care îi ierţi pe cei care iartă, ajută-ne să ânţelegem exemplul Fiului tău, care, murind pe cruce, i-aiertat pe călăii săi, şi fă-ne plini de reconciliere şi de solidaritate cu toţi. Aşa te rugăm, prin Cristos , Domnul nostru. Amin”.

                                                                        P.A.Despinescu    

Citit 59 ori

Calendar

« Noiembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30