Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 Astăzi auzim unul dintre cuvintele cele mai înduioşătoare din Sfânta Scriptură: prin Isaia, care voia să mângâie Ierusalimul lovit de dezastru, Spiritul Sfânt ne-a scris: Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita. (Is 49,15). Această invitaţie la încredere în iubirea fără lipsuri a lui Dumnezeu este pusă împreună cu pagina, la fel de sugestivă, în care Isus îi îndeamnă pe discipolii săi să se încreadă în providenţa Tatălui ceresc, care hrăneşte păsările cerului şi îmbracă foarte frumos crinii câmpului, şi cunoaşte orice necesitatea de-a noastră (cfr 6,24-34). Maestrul se exprimă în acest mod: „Nu vă îngrijoraţi spunând: Ce vom mânca? Ce vom bea? sau, Cu ce ne vom îmbrăca? Căci pe toate acestea le caută neamurile păgâne; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea”.

În situaţia în care atâtea persoane trăiesc în mizerie, acest discurs al lui Isus ar putea să apară puţin realist, dacă nu evaziv. În realitate, Domnul vrea să ne facă să înţelegem cu claritate că nu se poate servi la doi stăpâni: Dumnezeu şi bogăţia. Cine crede în Dumnezeu, Tatăl plin de iubire pentru fiii săi, va pune pe primul loc căutarea Împărăţiei sale, a voinţei sale. Este exact contrarul fatalismului sau al unui irenism ingenuu. Credinţa în Providenţă, de fapt, nu dispensează de lupta obositoare pentru o viaţă demnă, dar eliberează de neliniştea pentru lucruri şi de frica pentru ziua de mâine. Este clar că această învăţătură a lui Isus, rămânând mereu adevărată şi validă pentru toţi, va fi practicată în moduri diferite conform diferitor vocaţii: un frate franciscan va putea să-l urmeze într-o manieră mai radicală, în timp ce un tată de familie va trebui să ţină cont de propriile datorii faţă de soţie şi fii. În orice caz, creştinul se distinge prin încrederea absolută în Tatăl ceresc, aşa cum a avut-o şi Isus. Relaţia cu Dumnezeu Tatăl a dat sens întregii vieţi a lui Cristos, cuvintelor sale, gesturilor sale de mântuire, până la pătimire, moarte şi înviere. Isus ne-a demonstrat ce înseamnă a trăi cu picioarele bine fixate pe pământ, atenţi la situaţiile concrete ale aproapelui, şi în acelaşi timp, a ţinut mereu inima în Cer, cufundat în milostivirea lui Dumnezeu.

În acest mod, Isus ne invită să facem o alegere. El a făcut-o adesea cu o vigoare extremă. Noi am înţeles bine că Împărăţia lui Dumnezeu este incompatibilă cu Împărăţia banilor. În Împărăţia divină nu se vinde nimic: viaţa este gratuită, ca şi aerul, ca şi apa (Is 55,1; Ap 21,6), dar mai ales apa fără de care nu există viaţă. Cel care a primit în mod gratuit, trebuie să dea gratuit (Mt 10,8).

În schimb, în împărăţia banului, toate se plătesc.  Ea recomandă să fim prevăzători şi rapaci căci viitorul este mereu nesigur. Da, viitorul fuge, scapă. Adesea, cu pretenţia de a ne pregăti viitorul, de fapt noi nu mai trăim. Atât viaţa cât şi viitorul aparţin lui Dumnezeu. A alege Împărăţia lui Dumnezeu, a alege să-i slujeşti lui, excluzând orice alt patron, înseamnă a ne încredinţa lui cât priveşte viitorul: a avea credinţă în Dumnezeu, înseamnă a nu te preocupa de viitor. Aceasta-i bogăţia şi comoara noastră (Mt 13,44). Viitorul celor pământeşti este de scurtă durată: viitorul cu Dumnezeu este mare ca eternitatea. Dumnezeu însuşi se preocupă pentru noi. Isus s-a angajat să ne pregătească un loc (In 14,2); cu el, viitorul nostru este pe mâini bune. Este sigur: Isus este un maestru, nu al indiferenţei şi al dezinteresului, dar al unei seninătăţi pacifice.     

Să o invocăm pe Fecioara Maria cu titlul de Mamă a divinei Providenţe. Ei să-i încredinţăm viaţa noastră, calea Bisericii, evenimentele istoriei. În particular, să invocăm mijlocirea ei pentru ca toţi să învăţăm să trăim conform unui stil mai simplu şi sobru, într-o zilnică activitate şi cu respect faţă de creaţia, pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o grijii noastre .                                                                  Pr. dr. Alois Hîrja

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O duminică de mulţi, poate prea mulţi, neînţeleasă şi inadmisibilă. Şi totuşi…

De ce inadmisibilă? Pentru că Isus, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, spune: „Iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă prigonesc”!?

Încerc să mă gândesc, şi mulţi ar putea-o face la fel: Ce s-ar fi ales de neamul omenesc dacă ura, invidia, gelozia, meschinăriile de tot felul, ar fi fost declarate oficial suverane? Fără îndoială, dispariţia ar fi fost inevitabilă.

Biblia ne relatează că unul din primii doi copii ai lui Adam şi Eva, Cain, din invidie l-a ucis pe fratele său Abel. De atunci şi până astăzi, câte miliarde de crime! Dar neamul omenesc continuă să existe pentru că Acela care l-a creat pe om a intervenit în diferite feluri ca să-l salveze. De pildă, i- a zis lui Moise: „Spune întregii adunări a fiilor lui Israel: ̒Fiţi sfinţi, căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru! Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta […]  Să nu te răzbuni şi să nu ţii ură pe fiii poporului tău! Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Lev.19,2.17-18). Aşa citim în prima lectură a acestei duminici.

Fiul  Dumnezeu, din Sfânta Treime, ia trup omenesc, vine şi stă între oameni pentru a-i lumina, a le arăta rostul lor şi a însănătoşi natura umană bolnavă.

La începutul activităţii evanghelizatoare, Isus proclamă o serie de îndrumări, pe care sfântul apostol şi evanghelist Matei le- adunat în aşa numita predică de pe munte, în cele trei capitole: 5,6 şi şapte. Ca text evanghelic pentru duminica a 7-a C sunt ultimele 11 versete ale capitolului al 5-lea: 38-48. Acestea se referă la chemarea propriu zisă a omului care este iubirea integrală, care întruchipează „toată legea şi profeţii” : „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” ( Dt.6,5; Lc.10,27 ). Şi, nota bene!, aproapele, sau semenul este orice om, inclusiv duşmanul. Practic vorbind, la modul general, se spune şi aşa: „Ce ţie nu-ţi place, ( să fii duşmănit ), altuia nu face ( să duşmăneşti ). Şi: Ce vrei să-ţi facă altul ( să te iubească, chiar dacă nu meriţi ), să-i faci şi tu, cu orice preţ!”. Oare nu ar arăta altfel lumea, pe care atâta o condamnăm, dacă am conştientiza constant că Dumnezeu Iubirea, ne-a creat să fim şi să trăim ca fii ai iubirii totale?!

Sfântul apostol Paul ( 1Cor.3,16-23 ), lectura a doua a duminicii, subliniază adevărul creării omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, considerând că orice fiinţă umană are menirea de a fi un templu al lui Dumnezeu: „Fraţilor, nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi, este sfânt” (v.16-17).

Doamne, fă-ne să avem respectul luminos şi afabil faţă de noi înşine şi faţă de toţi semenii noştri!

De fapt, iubirea frăţească şi iubirea faţă de duşmani caracterizează pe oricine vrea să fie cu adevărat ucenic al lui Isus care s-a jertfit din iubire faţă de toţi oamenii.

„Doamne, Dumnezeule Atotputernic, de la tine provine tot binele. Revarsă în inima fiecăruia dintre noi harul tău, ca să iubim cu o inimă deschisă şi generoasă. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

                                                                                         P.A.Despinescu  

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 „Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege, până ce nu se vor împlini toate.”

 Legea Vechiului Testament arăta direcţia în care trebuia să meargă omul respectând anumite precepte. În schimb, Cristos doreşte să dea sens deplin legii, astfel încât aceasta să îl ajute pe om să câștige viaţa veşnică. De aceea Cristos adăugă „eu însă vă spun”. Cuvintele vieţii veşnice sunt la El.

Prin aspectele care completează legea Cristos explică cum să facă omul să fie mereu de partea vieţii şi nu doar a celei trecătoare.

Nu este suficient să nu suprimi viaţa biologică a cuiva, ci nu trebuie să răpeşti bucuria de a trăi a aproapelui nici prin mânia necontrolată, agresivă, care poate deveni ură.

Se poate ucide şi cu limba: insinuări, bârfe, calomnii etc. Legea veche nu le denunţa, însă Cristos spune că aproapele poate fi ucis şi în felul acesta. Orice disensiune cu aproapele trebuie rezolvată înaintea întâlnirii cu Dumnezeu.

Isus insistă asupra inimii curate. O inimă curată dăruiește viaţă, o inimă necurată răpește frumuseţea vieții. Cu atât mai mult afectează bucuria vieţii un divorţ!

Un discipol al lui Cristos nu ar trebui nici să jure deoarece coerenţa vieţii sale ar trebui să fie evidentă.

 Tot ceea ce spune Cristos în evanghelia din această duminică nu este pentru a supravieţui în drumul de credinţă de pe acest pământ, ci vizează viaţa veşnică. Încercarea de a trăi pe pământ în modul indicat de Cristos este deja o bună „investiţie” pentru viaţa veşnică!

 Pr. Felix Roca

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Voi sunteţi sarea pământului” […]. „Voi sunteţi lumina lumii” […].

Duminica trecută ( a 4-a, A-2017 ), liturghia cuvântului oferea creştinilor ca text evanghelic, primele 12 versete din „predica de pe munte”, care constituie, s-ar putea spune, programul dumnezeiesc „al fericilor”(Mt.5,1-12). Isus asigură adevărata fericire: 1) celor care îşi recunosc totala dependenţă de Dumnezeu, /”săraci în duh”/. 2) celor care se căiesc în mod sincer de păcate. 3) celor blânzi. 4) celor înfometaţi şi însetaţi de dreptate. 5) celor milostivi. 6) celor curaţi cu inima. 7) făcătorilor de pace. 8) celor prigoniţi pentru ataşamentul lor faţă de Cristos.

Duminica aceasta continuă textul precedent cu numai patru versete (13-16), definitorii pentru adevăraţii ucenici ai lui Isus Cristos.

Aşa cum proceda mereu când se adresa mulţimilor, folosea tot felul de asemănări (parabole), şi de data aceasta, Învăţătorul dumnezeiesc vorbind ucenicilor, face apel la metafora sării şi a luminii.

„Voi sunteţi sarea pământului”(v13). După cum sarea este frecvent folosită pentru a da gust bucatelor şi echilibru în alimentaţia organismului uman, tot aşa ucenicul, prin aprofundarea şi trăirea cuvântului lui Cristos care este „duh şi viaţă”, va fi în activitatea evanghelizatoare şi sfinţitoare, condiment spiritual plăcut, celor cărora li se adresează, primit cu folos pentru propăşirea mult râvnită. În caz contrar, intervine falimentul, cum se arată în a doua parte a versetului deja amintit.

„Voi sunteţi lumina lumii”. Aceste cuvinte spuse de Isus ucenicilor săi sunt pe deplin justificate, pentru că, înainte de toate şi de toţi, el, cuvântul veşnic, întrupat, este atestat de sfintele scripturi ca: „lumină spre luminarea neamurilor” (Is.49,6; Lc.2,32); „în el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor [… El, (Cuvântul) era lumina cea adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om” (In.1,4.9). „Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme?” (Ps.26,1). Isus însuşi s-a recomandat astfel: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In.8,12). Formaţi  de şi în această lumină, asistaţi de Duhul Sfânt ale cărui îndemnuri le urmează cu credinţă, atât ucenicii rânduiţi în lujirea cuvântului şi ai sfintelor taine, cât şi cei din viaţa de familie ori în  altfel de situaţii,  devin „sare plăcută” şi „lumină vie” pentru semenii lor.

Profetul Isaia ( prima lectură a duminicii (58,7-10), consideră ca luminat şi binecuvântat în toate de Dumnezeu, pe acela care împlineşte opere de caritate şi de dreptate: „împarte pâinea cu cel flămând, aduce în casa lui pe săracii fără adăpost şi îi îmbacă pe cei goi”.

Psalmistul îl numeşte fericit pe acela care trăieşte în prezenţa lui Dumnezeu, /”se teme de Domnul”/, „el răsare ca o lumină în întuneric” (Ps.111,4).

Sfântul apostol Paul, lectura a doua a duminicii (1Cor.2,1-5), cucerit total de Cristos, nu vrea să ştie şi să propovăduiască altceva decât pe Cristos, şi pe acesta răstignit, în adeverirea Duhului, aşa încât viaţa de credinţă a creştinilor să fie întemeiată pe puterea lui Dumnezeu.

Însuşindu-ne cu dragă inimă cele oferite de această sfântă duminică, ne îndreptăm gândul şi inima spre Dumnezeu, în rugăciune plină de încredere: „Dăruieşte-ne, Părinte ceresc, puterea iubirii tale, ca să fim în mijlocul semenilor noştri, după exemplul Fiului tău Isus, sare care să dea gust vieţii şi lumină care orientează spre adevăr şi bine. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

                                                                            P.A.Despinescu  

Calendar

« Noiembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30