Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

      Statornici în bine.

Un proverb latin spune: „Quidquid agis, prudenter agas, respice finem!” (Tot ce faci, să faci cu înţelepciune, având în vedere mereu scopul, sfârşitul ).

Ne aflăm în penultima duminică din anul bisericesc, liturgic 2016, declarat de către autoritatea supremă, prin vocea papei Francisc, drept anul jubiliar al iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Orice sfârşit cronologic ne invită la reflecţie.

Duminica aceasta ne propune să medităm fragmentul din evanghelia scrisă de sfântul Luca ( 21,5-19 ) în care Isus Cristos prevesteşte distrugerea templului din Ierusalim, înzestrat cu podoabe care de care mai de preţ, punctul de atracţie maximă pentru orice evreu. Văzând uimirea exagerată a unora faţă de acest templu. Isus le spune: „Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeţi, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată” (v.6). Cuvinte „bombă”care stârnesc foarte tare curiozitatea şi îngrijorarea ascultătorilor care vor precizări: „Învăţătorule, când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele au să se întâmple?” (v.7).

Pedagogul dumnezeiesc, Cristos, în răspunsul său dă o lecţie excelentă contemporanilor săi şi tuturor, asemenea lor, de-a lungul timpului, inclusiv celor din zilele noastre: „Vedeţi să nu fiţi înşelaţi, căci vor veni mulţi în numele meu, spunând: ̒Eu sunt̒, şi ̒”Timpul este aproape̒. Nu mergeţi după ei! Când veţi auzi despre războaie şi revolte, nu vă temeţi, căci trebuie să se întâmple  acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârşitul”(v.8). Aceste semne le prevestea Isus cu privire la templu.

Dumnezeiescul Învăţător adaugă on şir de alte semne, în stil profetic, referitoare la sfârşitul lumii: ridicarea unui neam împotriva altuia, o împărăţie împotriva alteia, cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer; prigoane împotriva celor care îl mărturisesc pe Cristos; duşmănii între membrii aceleiaşi familii (.10-18). Isus îi asigură pe toţi cei statornici în mărturisiurea numelui său, de ocrorire specială:  „Nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde” (v.18).

În concluzia prezicerii acestor semne ale sfârşitului, Isus insistă asupra unei atitudini personale, privind credinţa şi facerea constantă a binelui, valabilă oricând şi oriunde: Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele.

În textul primei lecturi, profetul Malahia (3,19-20a) indică decizia judecăţii finale: Toţi cei mândri şi toţi cei care săvârşeac nelegiure, vor fi mistuiţi ca pleava, iar pentru cei care se tem de numele Domnului va răsări soarele dreptăţii.

Psalmul responsorial 97 confirmă adevărul privind judecata finală: „Domnul va veni să judece popoarele cu dreptate”.

În lectura a doua (2Tes.3,7-12), sfântul apostol Paul accentuează necesitatea de a-şi procura hrana ( şi implicit toate cele necesare traiului) prin muncă cinstită, permanentă, aşa cum apostolul o face el însuşi: „Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!” (v.10b).

„Rugăciunea credincioşilor”indicată în mod deosebit pentru această duminică, ne sugerează următoarele: „Domnul Isus a intrat în istoria noastră şi ne învaţă să folosim bine timpul. Să-i cerem în rugăciunea noastră să facem întotdeauna binele pentru a ne umple viaţa cu tot  ceea ce este bun. Călăuzeşte-ne, Doamne, pe drumul către tine!”.

                                                                        P.A.Despinescu

 

 

 

  

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Luca 20,27-38

 

În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat: 28"Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său!» 29 Erau deci şapte fraţi. Primul, luându-şi soţie, a murit fără copii. 30 Cel de-al doilea 31 şi cel de-al treilea au luat-o de soţie. Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat copii. 32 În cele din urmă, a murit şi femeia. 33 Aşadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia? Pentru că toţi şapte au avut-o de soţie". 34 Isus le-a răspuns: "Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el".

 Această primă duminică din luna noiembrie este apropiată de ziua în care se am pomenit toţi credincioşii răposaţi. Fiecare creştin se roagă pentru persoanele dragi care au trecut înainte pe drumul vieţii iar acum sunt în veşnicie. Credinţa în înviere şi în comuniunea sfinţilor dă posibilitate credincioşilor din Biserica încă peregrină pe pământ să se roage pentru sufletele credincioşilor care mai au nevoie de purificare. Însă, evanghelia de azi ne ajută pe fiecare în parte să întărim credinţa noastră în înviere.

  „Nu moartea vine să mă caute, ci bunul Dumnezeu.”

  Astfel spunea Sf. Tereza a Pruncului Isus exprimând marea transformare a morţii pe care numai credinţa o poate oferi. Este adevărat că toţi ne temem de moarte oricât de mult am încerca să ascundem acest lucru. Deşi credem într-un paradis veşnic ne temem de faptul că am putea să nu ajungem acolo. Tocmai de aceea trebuie să fim conştienţi pe parcursul întregii vieţii că orice gând, cuvânt şi acţiune sunt seminţe pentru veşnicie. În sensul acesta putem spune că împotriva morţii veşnice există un singur remediu: a trăi în fiecare clipă o viaţă nemuritoare!

  „Cristos a transformat toate apusurile noastre în răsărituri.”

 Sunt cuvintele Sf. Clement de Alexandria, ce ne oferă multă mângâiere.daca Cristos a învins moartea şi păcatul, poate să învingă şi răul din viaţa noastră. De multe ori suntem atât de copleşiţi de dificultăţile vieţii încât „murim” zilnic şi, poate de mai multe ori pe zi. A privi la Cristos care este Principele Vieţii ne ajută să ne bucurăm de viaţă, ca fiind darul lui Dumnezeu, încercând să fim cât mai vii în trăirile noastre. Ştim ce răpeşte viaţa din noi: păcatul. Evitându-l viaţa noastră se poate transforma într-un răsărit plin de lumină.

  „Moartea este o cădere, pe care credinţa o interpretează ca fiind o cădere în braţele Dumnezeului cel viu care se numeşte Tată.”

 Aceste cuvinte ale marelui teolog Karl Rahner scot în evidenţă adevărata realitate a morţii. Pentru cel care se pregăteşte toată viaţa pentru a muri bine, acest moment nu poate să fie decât încununarea drumului pământesc. Creştinul trebuie să iubească viaţa deoarece aceasta îi dă posibilitatea să îl caute pe Dumnezeu. Trebuie să iubească şi moartea deoarece aceasta îi dă posibilitatea să îl găsească pe Dumnezeu. Iar dacă viaţa pământească îi va permite să se bucure de acest dar atunci se poate spune că moartea a fost destinată să moară.

Pr. Felix Roca

 

 

 

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

     „Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” ( 1Tim,2,4 ).

Isus Cristos, învăţându-ne să ne rugăm. ne-a spus să ne adresăm lui Dumnezeu cu minunatele cuvinte Tatăl nostru. Asta vrea să spună că noi, toţi oamenii suntem copiii săi. Ca atare, Dumnezeu, Tatăl nostru, vrea binele tuturor oamenilor. De aceea, „Fiul s-a întrupat pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.

La începutul activităţii sale evanghelizatoare, Isus declară: „S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” ( Mc.1,15 ).

În prima lectură a acestei duminici, din Cartea Înţelepciunii (11,22-12,2) citim: „Tu (Doamne) te înduri de toate, pentru că toate le poţi, tu treci cu vederea peste păcatele oamenilor, spre convertire” (v.23).

Foarte încurajator este episodul evanghelic al duminicii, (Lc.19.1-10) care ne descrie convertirea lui Zacheu, şef de vameşi în Ierihon, mic de statură dar mare în dorinţa lui de a-l vedea pe Acela care este izvorul bucuriei şi al păcii adevărate. Se urcă pe un sicomor de unde îl poate vedea pe Învăţătorul, şi unde poate fi văzut de acesta. A reuşit pe deplin. Isus îl vede şi îi spune: „Zacheu, coboară repede, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta” (v.5b). Ce autoinvitaţie din partea dumnezeiescului învăţător! Ce onoare şi bucurie pentru primitor! Imediat coboară şi îl însoţeşte pe Isus în casa lui deloc modestă, că doar era vameş! Evanghelistul Luca relatează uimirea cu iz de scandal din partea celor din jur, fie oameni simpli, dar mai cu seamă „oameni ai legii”care îi socoteau pe vameşi ca pe nişte păcătoşi pentru că erau în slujba stăpânirii romane, dar şi pentru faptul că mai „ciupeau”ceva  pentru ei înşişi. Cu siguranţă, Zacheu aude murmurele celor din jur. Are curajul să declare în faţa distinsului oaspete, şi a celorlalţi, disponibilitatea de „a da săracilor jumătate din averea sa”, şi, dacă a nedreptăţit pe cineva, să dea înapoi împătrit (v.8). Isus nu rămâne dator în faţa acestei mărinimii a lui Zacheu, şi spune, spre cinstea acestuia şi spre liniştirea şi învăţătura bănuitorilor care  erau de faţă, ba chiar a tuturor celor asemenea lor, de-a lungul vremurilor: „Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case, întrucât şi el este  fiul lui Abraham. Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”(v.9-10).

Parcă auzim glasul bunului Mântuitor, Isus, ca un ecou, mereu actual: „Aveţi încredere, voi toţi, „fiii lui Abraham în credinţă”, convertiţi-vă, daţi-vă silinţa să mă vedeţi, oricât de mici aţi fi, urcându-vă în sicomorii Bisericii pe care am întemeiat-o pentru voi, ca să vă bucuraţi de mântuirea pe care  o ofer mereu tuturor”.

Îi mulţumim şi noi sfântului apostol Paul pentru rugăciunea pe care o face, cuprinsă în scrisoarea a doua către tesaloniceni, lectura a doua a duminicii acesteia (1,11-22): „ Ne rugăm neîncetat pentru voi ca Dumnezeul nostru că vă facă vrednici de chemarea lui şi să împlinească cu putere orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare a credinţei, aşa încât să fie preamărit în voi numele Domnului nostru Isus, şi voi în el, după harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Cristos”(v.11).  

                                                                                     P.A.Despinescu  

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

       Fiecare dintre noi, alături de rugăciunile făcute în camera proprie, vine să se roage şi în casa Domnului, adică în biserica ce a preluat şi rolul vechiului templu. Aici şi noi uneori suntem ispitiţi, ca fariseul prezentat de sfântul Luca (cf 18,9-14); îi amintim lui Dumnezeu meritele noastre, implicând poate şi pretenţiile noastre. Dar, pentru a se urca la cer, rugăciunea trebuie să pornească dintr-o inimă umilă şi sărmană. Se cuvine să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru realizări, dar să nu ne fălim cu meritele noastre, ci să apreciem darurile pe care el ni le-a făcut. Să fim sinceri cu noi, să ne recunoaştem mici, căci avem nevoie de mântuire şi de milostivire; să recunoaştem că  totul vine de la el şi că numai prin harul său se va realiza ceea ce Duhul Sfânt ne-a spus. Numai aşa ne întoarcem acasă cu adevărat îmbogăţiţi, mai drepţi şi mai capabili de a merge pe căile Domnului.

Această sinceritate şi încredere în Dumnezeul apropiat, care îi eliberează pe prietenii săi, este mărturisită de apostolul Paul în lectura de astăzi, preluată din Scrisoarea a doua a lui Timotei. Fiind aproape de finele vieţii pământeşti, Paul face un bilanţ: Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa (2Tim 4,7). Pentru fiecare dintre noi, scumpi fraţi, acesta este un model de imitat: ce bine ar fi dacă, ajutaţi de Bunătatea divină, am putea şi noi să ajungem la această concluzie! Domnul mi-a fost alături şi m-a întărit, pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s-o audă toate popoarele. Şi am fost salvat din gura leului (2Tim 4,16-17). Aceste afirmaţii răsună cu o putere specială în această duminică în care celebrăm Ziua mondială a misiunilor! Cine este în comuniune cu Isus cel răstignit şi înviat, dacă este umil, dă mărturie despre iubirea sa. Experienţa apostolului ar trebui să fie un model de trăit pentru fiecare creştin.

Revin la cele spuse în Evanghelie (cfr Lc 18,9-14): avem nevoie de umilinţă, pentru a recunoaşte limitele noastre, erorile şi omisiunile noastre, pentru a putea cu adevărat să formăm o singură inimă şi un singur suflet. Unde lipsesc aceste atitudini, cum să lucreze Cuvântul lui Dumnezeu? Acesta este viu în purtătorii Evangheliei care vestesc iubirea lui Dumnezeu, trăiesc în iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, căci din iubire el s-a revelat prin persoana lui Isus Cristos. Cuvântul mântuirii, întărit prin harul sacramentelor, răsună cu o eficacitate deosebită în inimile care refuză răzbunarea, ura, violenţa, căci numai dintr-o inimă purificată, în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele, pot să se nască iniţiative de pace şi de misionarism.

Slujitorul lui Dumnezeu, Papa Paul al VI-lea, afirma: Biserica există pentru a evangheliza, asta înseamnă pentru a predica şi a învăţa, pentru a fi canal al dăruirii harului, pentru a-i reconcilia pe cei păcătoşi cu Dumnezeu, pentru a perpetua sacrificiul lui Cristos la Sfânta Liturghie care este memorialul morţii sale şi al glorioasei sale învieri (Evangelii nuntiandi). În orice timp şi în orice loc, Biserica este prezentă şi lucrează pentru a-l primi pe orice om ca să-i ofere în Cristos plinătatea vieţii. Asta a înţeles şi a scris teologul Romano Guardini: Realitatea Biserică aduce întreaga plinătate fiinţei creştinului care se dezvoltă în istorie, întrucât ea îl îmbracă pe om cu plinătatea umană datorită raportului ei cu Dumnezeu.

Mărturia lui Paul priveşte premiul final pe care Domnul îl va încredinţa tuturor celor care au aşteptat cu iubire manifestarea sa (2Tim 4,8). Nu-i vorba de o aşteptare leneşă sau solidară, dimpotrivă; apostolul a trăit în comuniune cu Cristos înviat pentru a duce la împlinire vestirea Evangheliei aşa că toate neamurile îl ascultă (2Tim 4,17). Scopul misionarului nu este de a revoluţiona lumea, ci de a o transfigura, primind puterea de la Isus Cristos care ne convoacă la masa Cuvântului şi a Euharistiei, pentru a gusta darul Prezenţei sale, formându-ne la şcoala sa şi pentru a trăi mereu mai convinşi uniţi cu el, Maestrul şi Domnul. Creştinii de astăzi – aşa cum este scris în Scrisoarea lui Diognet – arată cât de minunată şi [...] extraordinară este viaţa împreună. Îşi petrec existenţa pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului. Ascultă de legile stabilite, dar prin modul lor de a trăi depăşesc legile [...] Sunt condamnaţi la moarte, şi din ea scot viaţă. Deşi fac bine, sunt [...] persecutaţi şi devin mai numeroşi în fiecare zi.

Fecioara Maria, a primit de la Isus Răstignit misiunea de a fi Mama celor care vor să creadă în el şi să-l urmeze. Să ne încredinţăm ei ca să fim misionari unde suntem şi să-i încredinţăm tot ei pe toţi misionarii.                                                                            Pr. dr. Alois Hîrja

Calendar

« Noiembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30