Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

   „Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima”(Mt.11,29b).

 

O duminică, pe care o putem numi: duminică a smereniei.

Cele şase versete, 25-30, ultimele din capitolul al 11-lea al evangheliei scrise de sfântul apostol şi evanghelist Matei, versete care alcătuiesc textul evanghelic al duminicii a 14-a de peste an, seria A, ni-l arată pe Isus în activitatea evanghelizatoare prin cetăţile din Galileea, predicând „ca nimeni altul” şi însoţind cele spuse cu multele semne minunate.

Ne putem imagina că majoritatea celor care îl ascultau pe Isus nu erau îmbâcsiţi cu filosofisme eleniste ori cu mulţimea prescrierilor stabilite de către farisei şi cărturari, ci erau oameni simpli, cu bun simţ, receptivi la ceea ce spunea în mod convingător „marele Rabbi,”despre „împărăţia lui Dumnezeu [care] este aproape”şi în care se poate intra prin convertire şi acceptare a „vestei celei bune” care li se oferea (Mc.1,15).

În rugăciunea de preamărire a Tatălui, „Domn al cerului şi al pământului”, Isus evidenţiază faptul, recunoscut foarte bine de către sfântul apostol Paul, că „înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1Cor.3,19), că înţelepţii şi învăţaţii lumeşti, plini de ei înşişi, nu sunt dispuşi să primească descoperirea umnezeiască, şi de aceea „ei vor pieri în şiretenia lor”. Cei mici, cei sărmani care cunosc şi duc povara zilei, împlinitori cu voioşie ai voinţei Tatălui ceresc, sunt ucenici conştiincioşi ai Fiului, Învăţătorul dumnezeiesc al adevărului şi al harului, cărora Dumnezeu li se descoperă cu bogăţia şi rodnicia vieţii sale.

Cât de încurajantă este chemarea lui Isus faţă de toţi ce care se ostenesc zi de zi pe calea binelui, cu preţul oricărei jertfe: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împpăvăraţi şi eu vă voi da odihnă!” ( Mt.11,28). Ce rezonanţă consolatoare poate avea în în sufletele muncitorilor creştini, mai cu seamă în perioada de vară a concediilor, această invitaţie a lui Isus!.

Pentru reuşita cât mai deplină în serviciul Maestrului dumnezeiesc, ni se cere să frecventăm cu sârguinţă şcoala sa de blândeţe şi umilinţă: „Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este uşoară” (Mt.11,29-30).

Taina iertării neascultării sugerate primului  cuplu uman, Adam şi Eva, de către satana, tatăl minciunii şi al mândriei, este ascultarea Fiului, trimis de Tatăl, ca prin întrupare şi jertfa crucii „să-i răscumpere pe oameni şi în veci să-i mântuiască”. „Pentru aceasta, Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (Fil.2,9-11). Ferice de tot pământeanul care îşi pleacă smerit genunchiul la auzul numelui lui Isus, alegându-l şi urmându-l cu statornicie pe calea blândeţii şi a smereniei!.

Smerenia lui Isus, Mesia, este prevestită de profetul Zaharia, în prima lectură a liturghiei cuvântului ( 9,9-10) din această duminică: „Veseleşte-te mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, regele tău vine la tine: el este drept şi umil, călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgăriţe”, cuvinte citate de către sfântul evanghelist Matei (21,5) cu ocazia intrării lui Isus în Ierusalim, înainte de pătimirea şi moartea sa răscumpărătoare.

În lectura a doua a duminicii, sfântul apostol Paul, scriind creştinilor din Roma (8,9.11-13), le atrage atenţia că, primindu-l pe Spiritul Sfânt, ei devin fiinţe spirituale, străduindu-se să evite orice faptă trupească, dezordonată, pentru că numai aşa, Duhul Sfânt poate locui în ei.

Ca o concluzie la reflecţia celor oferite de această duminică, reţinem:

„Domnul, blând şi smerit cu inima, ne ascultă. Să-i cerem în rugăciunea noastră ca să ne facă blânzi faţă de semenii noştri, plini de bunătate şi de iubire faţă de toţi”.

                                                                              P.A.Despinescu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

     „Nu vă temeţi!”. „Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri” (Mt.10,31a.32).

De trei duminici ne aflăm în a doua parte a nului liturgic. În prima parte a anului bisericesc am retrăit taina iubirii milostive a lui Dumnezeu manifestată în Întruparea Fiului, în suferinţa, răstignirea, moartea şi Învierea lui Isus, Înălţarea sa la Cer şi Coborârea Duhului Sfânt.

Cu această împrospătare spirituală, conştienţi de vocaţia creştină implantată în fiinţa noastră la sfântul botez, mergem cu tot curajul în pelerinajul spre patria comună şi stabilă a copiilor lui Dumnezeu.

Strategul Dumnezeu, Isus, ne mobilizează şi ne susţine în lupta vieţii, spunându-ne: „Nu vă temeţi!”. Ştiţi câte împotriviri, calomnii, suferinţe, am avut de îndurat de la naşterea mea la Betleem până la răstignirea pe lemnul aspru al Crucii, pe muntele Căpăţânii.

Ucenicii lui Isus care îi cunosc misiunea răscumpărătoare anunţată la începutul activităţii sale publice: „Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!”(Mc.1,15b), sunt asociaţi să-i continue opera între oameni, mulţi dintre aceştia nereceptivi din cauza tiraniei păcatelor care îi stăpânesc, ba chiar prigonitori înverşunaţi, sunt îndemnaţi de Învăţătorul dumnezeiesc: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul!” (Mt.10,28a), pentru că sufletul este viaţa adevărată, veşnic fericită.

Firmamentul Bisericii creştine este împodobit de „ceata strălucită a martirilor” care îl laudă neîncetat pe Dumnezeu care i-a luminat şi întărit în mărturisirea curajoasă a adevărului şi a harului. La această mărturie este chemat fiecare creştin, prin cuvânt şi exemplu, în orice condiţie de viaţă s-ar afla.

Psalmistul ne conştientizează de susţinerea divină, prin cuvintele: „Domnul este tăria poporului său, cetate de scăpare pentru unsul său, Mântuieşte, Doamne, poporul tău, binecuvântează moştenirea ta, fii păstorul lui în veci!” (27,8-9).

Ştiind că fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic vrednic de viaţa veşnică, cerem cu încredere Tatălui nostru ceresc:

R. „Dă-ne, Doamne, curaj în credinţă!

 Pentru ca Biserica să fie credincioasă lui Cristos Domnul şi coerentă evangheliei sale chiar şi în dificultăţile istoriei.R.

Pentru ca Biserica lui Dumnezeu să-şi păstreze, chiar şi în necazuri, încrederea în Cristos şi să nu se lase înfrântă de persecuţii sau compromisuri. R.

Pentru ca papa şi episcopii noştri, sub călăuzirea Duhului Sfânt, să lumineze minţile credincioşilor şi să întărească voinţa lor în urmarea binelui şi în angajarea iubirii.R.

Pentru ca tinerii angajaţi în viaţa Bisericii să nu se ruşineze de evanghe- lie, ci să declare cu sinceritate credinţa lor şi să o trăiască în realitatea zilnică.R.

Pentru ca toţi creştinii să aibă curajul de a dezaproba şi de a nu respecta niciodată legile umane contrare principiilor evangheliei în ceea ce priveşte respectarea vieţii şi a valorii familiei.R.

Pentru ca suferinţele creştinilor persecutaţi pentru credinţă să fie ca o adevărată sămânţă din care să se nască o lume mai umană şi mai dreaptă.R.

Pentru ca în alegerile zilnice comunitatea noastră să se orienteze după  valorile creştine.R.

Dumnezeule, Tatăl nostru, prin iubirea ta am primit darul Fiului tău, Isus, care a devenit fratele nostru. Fă-ne vestitori curajoşi ai cuvântului său şi martori ai împărăţiei sale. E, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin”.

                                                                                    P.A Despinesc

 

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, Isus Cristos” ( In.17,3 ).

La 40 de zile după Solemnitatea Învierii Domnului, sărbătorim Înălţarea la Cer a Mântuitorului iar după 10 zile, Solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt ( Rusaliile ) care încheie Timpul Pascal.

În această duminică ne este propusă spre meditare o parte din minunata „rugăciune a lui Isus” ( In.17,1-11a ), adresată Tatălui înainte de pătimirea şi moartea sa. Această rugăciune este un rezumat al misiunii Fiului în lume: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui! (v.1b-2). Ca Dumnezeu adevărat, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în Treimea cea de o Fiinţă şi nedespărţită, Isus este glorificat din veşnicie. Prin Întrupare, Fiul se smereşte, devenind întru totul la fel ca oamenii, afară de păcat, ascultând exemplar de Tatăl în toate, până la moartea pe cruce pentru reabilitarea neamului omenesc. În felul acesta, Fiul întrupat, îl glorifică pe Tatăl. Se cuvenea ca, împlinind această misiune, Fiul Omului  „să fie înălţat, cum scrie sfântul Paul, şi să i se dăruiască numele, care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” ( Fil.2,9-11 ).

Cât priveşte „viaţa veşnică”, Isus o defineşte astfel: „aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos” (v.3). Această viaţă este dată de către Tatăl acelora care ascultă de cuvântul încredinţat Fiului de către Tatăl. Isus se roagă pentru aceştia pentru că sunt ai Tatălui şi în acelaşi timp ai săi, căci „toate ale mele sunt ale tale şi ale tale sunt ale mele şi sunt glorificat în ei”(v.10). Şi pentru că aceştia sunt în lume, iar Isus se întoarce în gloria Tatălui, se roagă pentru ei, ca să fie păstraţi în adevăr, de către Duhul adevărului, Mângâietorul, pe care îl va trimite de la Tatăl, peste câteva zile.

În prima lectură, luată din Faptele Apostolilor ( 1,12-14 ), citim că dupăm înălţarea la cer a lui Isus, „cei 11 apostoli, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus şi cu fraţii lui”(v.14).  Sugestive sunt aceste cuvinte care ne spun că darurile Duhului Sfânt: al înţelepciunii şi al înţelegerii, al sfatului şi al tăriei, al ştiinţei, al evlaviei şi al fricii de Dumnezeu nise dau dacă stăruim cu multă smerenie în rugăciune.

„Ascultă, Doamne, cu bunăvoinţă rugăciunile noastre. Noi credem că Mântuitorul neamului omenesc se află împreună cu tine în mărire; dă-ne harul să simţim că el rămâne cu noi pănă la sfârşitul veacurilor, după cum ne-a frăgăduit. Amin”.

P.A.Despinescu   

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 Orice despărţire de cineva respectabil şi drag este aducătoare de întristare. Aşa  fost cu pescarii din Galileea pe care Isus din Nazaret i-a chemat, la începutul activităţii sale evanghelizatoare, să fie mereu cu el şi să-i facă „pescari de oameni”. Aceştia, şi nu numai ei, îl admirau pe profetul de excepţie care vorbea ca nimeni altul, făcând bine tuturor pe   unde mergea.

De aceea, sărmanii ucenici, nu puteau înţelege şi nici admite, ca un asemenea învăţător şi prieten să fie prigonit şi condamnat la moarte tocmai de autorităţile religioase ale iudeilor.

Deşi Isus i-a avertizat cu privire la ceea ce va îndura el la Ierusalim, unde va fi răstignit, a adăugat că a treia zi după răstignire va învia. Cât şi cum au înţeles ei cele spuse de Învăţătorul, s-a văzut din felul cum s-au comportat în timpul pătimirii sale.

Duminica a 5-a a Sfintelor Paşti, seria A, având în vedere apropierea solemnităţii Înălţării Domnului, ne oferă în textul evanghelic, cuvintele lui Isus redate de ucenicul său iubit, Ioan (14,1-12), prin care îi încurajează temeinic pe ucenici: Să nu se tulbure inima voastră! (v.1a). Resemnarea lor este bazată pe credinţă: Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine! (v.1b). Şi pentru a-i asigura de grija pe care o are faţă de ei, îi transpune în perspectiva „casei Tatălui”: „În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus: ̒Mă duc să vă pregătesc un loc̒? Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu”(v.2-3). Pentru a fi mai clar în ceea ce le spunea, Isus apeleează la o aducere aminte din partea ucenicilor la ceea ce le-a mai spus, iar trei dintre ei: Petru, Icob şi Ioan, ceea ce au văzut în timpul „Schimbării la Faţă”.  Contând pe acestea, le-o spune direct: „Unde mă duc eu, voi ştiţi calea”(v.4). Dar Toma „necredinciosul”, probabil neaducându-şi aminte, spune, şi chiar în numele tuturor: „Doamne, nu ştim unde te duci. Cum am putea şti calea?”(v.5). Oricare învăţător ar fi oftat indignat faţă de o atare superficialtate. Însă Isus, nu i-o reproşează  lui Toma, cum  îi va reproşa după învierea lipsa de credinţă, ci declară pompt şi cu toată claritatea, conştient de identitatea sa: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”(v.(v,6-7).

 La auzul celor spuse de Isus cu autoritate, ucenicul Filip intervine cu îndrăzneală şi spontaneitate: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns!”(v.8). Ne-am putea imagina zâmbetul lui Isus cel „blând şi smerit cu inima”, cum îi reproşează ucenicului „ignoranţa”: „De atâta timp sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poţi spune: ̒Arată-ni-l pe Tatăl?̒. Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine face lucrările sale. Credeţi-mă! Eu sunt în Tatăl şi  Tatăl în mine. Dacă nu pentru altceva, credeţi pentru lucrările acestea! Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu, şi va face şi mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl”(v.9-13).

Vedem în toate acestea, o lecţie eminentă de doctrină creştină, dumnezeiască. Teologia creştină se bazează pe tot ceea ce Dumnezeu a binevoit să ne descopere.

Declaraţia lui Isus, deja menţionată mai sus: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa merită să fie acceptată de întreaga omenire răscumpărată de Fiul lui Dumnezeu, întrupat, jertfit şi înviat. Având această busolă divină, vom parcurge în lumină, cu tot succesul, parcursul pelerinajului pământesc spre adevărata patrie fericită a copiilor lui Dumnezeu.

                                                                                    P.A.Despinescu  

 

 

Calendar

« Noiembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30