DUMINICA a 25-a C-2016

19 Septembrie 2016

De la 8 decembrie 2015, când ni s-a deschis Poarta Sfântă a Anului Milostivirii Divine, am avut posibilitatea să medităm profund şi să trăim zi de zi, cu seosebită bucurie şi recunoştinţă, nemărginita iubire milostivă a lui Dumnezeu. Totodată, am avut nenumărate ocazii de a săvârşi noi înşine, după exemplul şi din porunca Tatălui ceresc, fapte de milostenie atât trupească precum şi sufletească.

Dumnezeu, sfinţenia însăşi, vrea ca şi noi, toţi oamenii, să fim sfinţi, asemenea lui. De aceea ne-dat porunca atoatecuprinzătoare: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele ca pe tine însuţi” (Lc.10,27). Cu alte cuvinte, a urma consecvent busola care ne indică iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Sfânta şi dumnezeiasca liturghie a duminicii a 25-a de peste An C, ne ajută să urmăm cu atenţie acul busolei care, aşa cum citim în textul evanghelic (Lc.16,10-13): „Niici un servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei”(v.13). Avertizarea este clară; Dumnezeu, creatorul, părintele milolstivirii divine are tot dreptul de a fi recunoscut, adorat şi ascultat ca stăpân absolut a tot ce a creat. Noi, toţi oamenii, suntem creaturile sale favorite. Celelalte creaturi, toate sunt date omului spre folosire: „I-ai dat în stăpânire toate lucrările mânilor tale; toate le-ai pus la picioarele lui: oile şi boii laolaltă, precum şi fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate căile apelor. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul!” ( Ps.8,7-10).

Aşadar, toate bunurile create sunt date omului spre administrare, folosire, dar nicidecum pentru idolatrizare, cum s-a văzut şi se vede încă În cartea Deuteronomului, versetele 15-16, stă scris: „ Să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui!”. Prin ,”chip cioplit” se înţelege orice creatură. De asemenea, scris este:”Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji” ( Mt.4,10 ).

 În repetate rânduri, dumnezeiescul învăţător, Isus, ne atrage atenţia asupra chemării noastre de a preţui cum se cuvine valorile spirituale dar şi pe cele materiale pe care să le administrăm cu înţelepciune, să căutăm mai întâi împărăţia cerului, respectând pe văduvă şi pe orfan, venindu-le în ajutor, lor, şi tuturor celor în dificultate, gândindu-ne la el, Isus, prezent în fiecare din semenii noştri care sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Acumularea de bunuri materiale cu lăcomie, cu egoism, de multe ori prin înşelătorie, este taxată de Isus ca nebunie şi nedreptate faţă de ceilalţi care se zbat în mizerie. Judecarea lor va fi pe măsură.

De ce tâta învrăjbire, suferinţă, războaie, în decursul istoriei omenirii, chiar şi în zilele noastre? Fără îndoială, din cuza distribuirii incorecte a bunurilor date de atotputernicul Dumnezeu lumii, precum şi din cauza abuzurilor uriaşe  săvârşite de unii.

Apostolul neamurilor, sfântul Paul, în prima scrisoare către ucenicul său, Timotei (2,1-8), lectura a doua a acestei duminici, face un apel valabil pentru toţi, din toate timpurile şi locurile:”Îndemn înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni , mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru regi şi pentru toţi cei ce se sunt la conducere, ca să ducem o viaţă paşnică ţi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea. Acest lucru este bun şi plăcut înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască  şi să ajungă la cunoaşterea adevărului”(v.1-4).

Ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre de pretutindeni:

„Părinte sfânt, tu ne-ai creat pentru tine. Fă-ne să alegem corect între realităţile pur materiale şi valorile spiritului; atunci, realităţile pământului nu vor msi fi pentru noi motive de luptă, ci ocazie de a trăi în solidaritate şi prietenie cu ceilalţi. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

 

                                                                                    P.A.Despinescu

Citit 1605 ori

Calendar

« August 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
X

Right Click

No right click