DUMINICA a 29-a C.2016

09 Octombrie 2016

Ritualul  botezului, în modul cum se administra înainte de Conciliul Vatican II, începea cu un mic dialog între slujitorul Bisericii şi naşii care prezentau copilul (a) care urma să fie botezat (ă):

Preotul: Ce cereţi de la Biserica lui Dumnezeu ?

Naşii: Credinţa!

Preotul: Credinţa ce vă dă ?

Naşii:  Viaţa veşnică!

Preotul: Dacă vreţi să dobândiţi viaţa veşnică, împliniţi poruncile: Să iubiţi pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul, şi pe aproapele ca pe voi înşivă (etc).

Creştinul conştient de demnitatea sa este un mărturisitor sincer şi trăitor râvnic al credinţei primite la botez care îl îndreaptă neîncetat spre Dumezeu, Cel Sfânt, şi care ne spune tuturora, creaţi după chipul şi asemănarea sa, să fim sfinţi. Aceasta se poate realiza ţinând cât mai strânsă legătura cu El prin ceea ce numim rugăciune.

Rugăciunea este o continuă comuniune cu Dumnezeu pe care nu-l vedem, aşa cum este, cu ochii trupului, dar ştim că ne-a vorbit şi ne vorbeşte în diferite feluri.

Următorul exemplu ne poate spune ceva. La periferia unui oraş din Franţa, în casa unei familii se produce un incendiu. Focul se înteţeşte. Pompierii îtârzie să vină. Membrii familiei ies în grabă din casa cuprinsă de flăcări. Deodată, din fereastra de la etaj se aude un strigăt disperat de ajutor. Era copilul cel mai mic, de şase ani, care rămăsese în odăiţa lui, fără ca părinţii şi ceilalţi copii să-şi dea seama. Tatăl îl îndeamnă pe micuţ să sară. Acesta răspunde că nu vede din cauza fumului, Tatăl îl asigură că dânsul îl vede. Copilul sare, iar tatăl îl prinde în braţele sale.

Liturghia cuvântului din această duminică ne vorbeşte despre rugăciune şi mai cu seamă despre perseverenţa în rugăciune.

Sfântul evanghelist Luca, în capitolul al 18-lea, versetele 1-8, ne relatează parabola despre văduva care apelează în repetate rânduri la un judecător ca să-i facă dreptate în procesul intentat de un potrivnic. Judecătorul, care „de Dumnezeu nu se temea, iar de oameni nu se ruşina”, o nesocotea. Dar, în cele din urmă, ca să nu-l tot bată la cap, i-a făcut dreptate.

Prima lectură, din cartea Exodului (17,8-13), ne vorbeşte şi ea despre statornicia în rugăciune, în episodul privitor la luptele pe care evreii, conduşi de Moise, le-au avut cu popoarele păgâne care  îi împiedicau să intre în Ţara Făgăduită a Canaanului. Evreii învingeau numai când Moise se ruga având mâinele ridicate spre cer. Când, obosit, nu le mai putea ţine ridicate, aveau succes vrăjmaşii (amaleciţii). Cei din jurul lui s-au încumetat să-i ţină încontinuu mâinile  ridicate, astfel că până la apusul soarelui, rugăciunea lui Moise a asigurat victoria deplină a israeliţilor.

În lectura a doua citim din scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către ucenicul său, Timotei (3,14-4,2), prin care îl îndeamnă stăruitor să fie la înălţimea misiunii sale de păstor de suflete, pe care să le îndrume cu înţelepciune pentru a trăi viaţa creştină în sfinţenie.

După ce ne mărtirisim credinţa, cerem cu toată smerenia ca bunul Dumnezeu să ne susţină cu harurile sale pentru a deveni adevăraţi oameni ai rugăciunii:

„Dumnezeule, tu eşti Tatăl nostru. Revarsă în noi un spirit de fii care simt bucuria de a vorbi cu tine şi a-ţi cere cu încredere ceea ce au nevoie. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin”.

                                                                                   P.A.Despinescu   

 

 

Citit 1414 ori

Calendar

« August 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
X

Right Click

No right click