Duminica a IV-a Advent – Iosif, un model potrivit

14 Decembrie 2016

                Sfântul Matei subliniază că istoria lui Dumnezeu şi-a atins unul din obiectivele sale importante prin Isus Cristos. Dumnezeu nu vrea sfârşitul istoriei, ea continuă, dar într-un mod nou. Istoria devine nouă prin naşterea lui Isus Cristos. Această expresie înseamnă mult: geneză, origine, izvor, existenţă, devenire. Reînnoirea completă este pregătită prin expresia: Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus. Este clar că sfântul Matei declară în mod limpede că Iosif nu era decât tatăl purtător de grijă al lui Isus. Dar cine este tatăl adevărat al lui Isus? Este întrebarea pe care şi-o pune şi Iosif. Iar răspunsul este foarte precis: Maria aşteaptă un copil de la Duhul Sfânt. Dar miracolul  şi fundamentul noii comuniuni nu este acesta: mai curând este necesar de a înţelege că în Isus, Dumnezeu s-a unit cu oamenii, ca remediu extrem şi pentru totdeauna. Toate acestea se împlinesc pentru a ne elibera de fatalitatea vinovăţiei păcatului. Iată de ce fiul Mariei va purta numele de Isus, adică: Dumnezeu mântuieşte, şi, iată de ce, putem să-l numim pe Isus, Emanuel, care se traduce Dumnezeu cu noi. Toate acestea sunt un mister, căci depăşesc modul nostru de a gândi, dar un mister care manifestă, iubirea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, care vine în favoarea omenirii rănită de păcat.

Astfel, Iosif este prezentat ca bărbatul drept (Mt 1,19), fidel legii lui Dumnezeu, dispus să împlinească voinţa lui. Aşa, el intră în misterul Întrupării, după ce un înger al Domnului, care-i apare în somn, îi spune: Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale (Mt 1,20-21). Iosif a ascultat, a abandonat gândul său de a o lăsa în ascuns pe Maria, a luat-o la sine, pentru că ochii săi au văzut în ea lucrarea lui Dumnezeu.

Sfântul Amborziu a comentat că în Iosif pot fi remarcate amabilitatea şi imaginea celui drept, care fac mult mai demnă calitatea sa de martor. El, continuă Ambroziu, risca să contamineze templul Duhului Sfânt, pe Mama Domnului, sânul fecund al misterului. Deşi a experimentat o nelinişte violentă, Iosif a acţionat cum i-a poruncit îngerul Domnului, convins că împlineşte ceea ce este drept. Punându-i numele de Isus, copilului care susţine tot universul, el se plasează în grupul slujitorilor umili şi fideli, asemnea îngerilor şi profeţilor, asemenea martirilor şi apostolilor – cum îl descriu unele imnuri vechi. Sfântul Iosif vesteşte minunile Domnului, mărturisind fecioria Mariei, acţiunea gratuită a lui Dumnezeu, şi păstrând viaţa pământească al lui Mesia. Să-l venerăm, aşadar, pe tatăl legal al lui Isus, pentru că în el se trasează omul nou, care priveşte cu încredere şi curaj la viitor, nu se încăpăţânează în planurile sale, dar se încredinţează în mod total infinitei milostiviri a Celui care a făcut profeţiile şi deschide timpul mântuirii. Da, Iosif, este un bărbat puternic, curajos, muncitor, dar din sufletul său iese deasupra, un suflet puternic şi capabil de atenţie, de compasiune, de o adevărată deschidere faţă de altul, capacitatea de iubire. Nu trebuie să ne fie frică de bunătate, de tandreţe.

Scumpi prieteni, să-i încredinţăm lui Iosif, patron al Bisericii universale, pe toţi păstorii, îndemnându-i stăruitor să ofere credincioşilor creştini şi omenirii întregi propunerea umilă şi zilnică a cuvintelor şi gesturilor lui Cristos (Pp. Benedict).  Aşa viaţa noastră va adera mereu mai mult la Persoana lui Isus, tocmai pentru că Cel care este Cuvântul veşnic primeşte el însuşi un trup, vine de la Dumnezeu ca om şi va atrage la sine întreaga existenţă umană, ca la o poartă în interiorul cuvântului lui Dumnezeu (Pp. Benedict, Gesu di Nazaret, Milano 2007, 383).

O invocăm cu încredere pe Sfânta Maria, cea plină de har, împodobită de Dumnezeu, pentru ca, la acest Crăciun, ochii noştrii să se deschidă mai mult şi să-l vadă pe Isus, şi inima să se bucure de această admirabilă întâlnirea de iubire.                                                                        Pr. dr. Alois Hîrja

Citit 1424 ori

Calendar

« August 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
X

Right Click

No right click