Gala Voluntarilor Caritas

13 Decembrie 2013

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntariatului, Centrul Diecezan Caritas Iaşi, a sărbătorit în ziua de 5 decembrie 2013, a unsprezecea ediţie a Galei Voluntarilor. Motto-ul nostru de anul acesta a fost următorul: Voluntariatul este cea mai frumoasă formă de ajutorare a oamenilor necăjiţi nu doar în zilele de sărbătoare, ci în fiecare zi.

Evenimentul a început cu un cuvânt de mulţumire pentru toţi voluntarii care s-au implicat în acţiunile de binefacere care au avut ca scop ajutorarea semenilor. A urmat premierea voluntarilor care au activat în programele Caritas Iasi: Centrul pentru copii şi tineret „Don Bosco”, Centrul de Resurse pentru Familii, Biroul de prevenire, consiliere şi evaluare Antidrog, Centrul de Plasament „Sf. Iosif”, Programul Servicii de Ingrijire la Domiciliu, Centrul de Resurse pentru Persoane cu Dizabilităţi, Programul de intervenţii în situaţii de urgenţă şi calamităţi naturale şi Departamentul de Voluntariat şi Atragere de Fonduri.

In cadrul evenimentului am organizat în colaborare cu voluntarii Caritas şi beneficiarii Centrului de Resurse pentru Persoane cu Dizabilităţi o licitaţie caritabilă . Cu banii strânşi vom sprijini o familie defavorizată în preajma sărbătorii de Crăciun.

În acest an, împreună cu voluntarii am reuşit, nu numai să aducem un zâmbet pe chipul beneficiarilor noştri, ci chiar să facem o schimbare în viaţa lor arătându-le că nouă, ne pasă.

Suntem constienţi de faptul că această sărbătoare nu e suficientă pentru a mulţumi pentru tot efortul depus şi poate nu exprimă îndeajuns recunoştinţa noastră dar cu siguranţă eforturile voluntarilor vor avea ecouri în sufletele şi rugăciunile tuturor membrilor Centrului Diecezan Caritas şi ale beneficiarilor nostri.

Mulţumim tuturor voluntarilor şi îi apreciem pentru faptele de solidaritate pe care le-au facut, îndemnându-i să fie şi pe mai departe alături de cei care au nevoie de sprijin.

Antonina Dogariu

Coordonator Departamentul de Voluntariat şi Atragere de Fonduri

     

Centrul Diecezan Caritas Iaşi

 

Citit 1126 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Octombrie 2014 11:34