Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sărbătoarea Sfintei Treimi ne spune că Dumnezeu este relaţie, este iubire care se împărtăşeşte, şi tocmai de aceea noi suntem la fel. Ceea ce îl face pe Dumnezeu să fie Dumnezeu sunt relaţiile profunde dintre persoane şi de aceea noi nu putem să fim şi să trăim altfel. Dumnezeu este dragoste ce se dăruieşte, iar noi dacă vrem să fim ca Dumnezeu, trebuie să trăim în iubire, trebuie să dăm iubire ca Tatăl, să primim iubire ca Fiul, să fim iubire ca Duhul Sfânt.

 Fiecare strădanie a sufletelor noastre de a fi în unire cu alte suflete, fiecare căutare a unei prietenii, fiecare nevoie pentru o îmbrăţişare, fiecare act de iubire - toate acestea dau mărturie despre Sfânta Treime. Misterul Sfintei Treimi ne spune că Dumnezeu este comuniune, şi aceasta căutăm şi noi. Misterul Sfintei Treimi ne spune că Dumnezeu înseamnă relaţii, iar sufletul nostru suspină după relaţii. Cât de adevărată este afirmaţia sfântului Augustin: "Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până nu se va odihni în tine". Sfânta Treime ne spune că Dumnezeu este iubire, şi prin urmare noi iubim. Nu putem face altfel. Suntem creaţi după chipul şi asemănarea acestei Sfinte Treimi, pe aceasta am primit-o la botez, după Sfânta Treime suntem însetaţi. De la Sfânta Treime venim şi spre Sfânta Treime ne întoarcem. Suntem ceea ce suntem, adică oameni legaţi unul de altul, pentru că Dumnezeu este ceea ce este: Sfântă Treime, dragoste împărtăşită între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

 Suntem purtători ai Sfintei Treimi în noi pentru că suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu care este Treime, şi mai ales pentru că am fost botezaţi şi pentru că primim sfânta Împărtăşanie. Într-adevăr, Sfânta Treime este un mister, cel mai mare mister al credinţei, cum spuneam la început, dar este un mister care ne priveşte şi pe noi, este un mister despre iubire şi despre setea noastră de iubire, este misterul Preasfintei Treimi pe care o vom recunoaşte şi de care ne vom bucura în cer.

 Pr. Felix Roca

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Aleluia! Vino, Duhule Sfânt, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul iubirii tale!” (aclamaţie la evanghelie).

E ziua solemnă a Cincizecimii, a Rusaliilor. Au trecut cele 5o de zile de la Solemnitatea Sfintelor Paşti, oprindu-ne, cu zece zile în urmă, şi la Solemnitatea Înălţării la Cer a lui Isus Cristos.

Încă înainte de pătimirea şi moartea sa, Învătorul dumnezeiesc, Isus, i-a prevenit pe ucenicii săi cu privirea la trimiterea Duhului Sfânt, spunând:

„Nu vă voi lăsa orfani. [,,,] Îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, […] Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” ( In.14,16.16.18a şi 26 ). „Când va veni Mângâietorul, pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine” ( In.15,26 ). „Când va veni el, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile viitoare. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele, de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti” (In.16,13-15).

Îndată după învierea sa, arătându-se discipolilor, după ce îi salută cu salutul său specific „Pace vouă!”şi suflă asupra lor, Isus le spune: „Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In.20,22b-23).

Evenimentul epocal al Coborârii Duhului Sfânt este descris de sfântul evenghelist Luca în Cartea Faptelor Apostolilor (2,1-11), lectura întâi din liturghia cuvântului acestei solemnităţi.

„Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-odată s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-a̒u apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evalvioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Erau uimiţi şi se minunau spunând: ̒Iată, oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cyrene, romani în trecere, atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind ân limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu̒. Căci toţi erau nedumeriţi şi nu ştiau ce să creadă. Spuneau unii către alţii: ̒Ce poate să însemne aceasta?̒ Dar alţii, bătându-şi joc, ziceau: ̒Sunt plini de must̒”.

În continuarea capitolului, în cele 35 de versete, sfântul apostol Petru  explică mulţimii fenomenul providenţial, scoţând în evidenţă misiunea lui Isus din Nazaret, neacceptat de iudeii care i-au cerut cu îndârjire moartea, dar care prin puterea dumnezeiască a înviat, s-a urcat la cer de unde  venise în lume pentru a o salva de robia păcatului, şi de unde acum îl trimite pe Duhul Sfânt care va continua opera de sfinţire a oamenilor.

Pe bună dreptate, evenimentul Coborârii Duhului Sfânt este considerat ca şi act de naştere a Bisericii creştine.

Lectura a doua din liturghia solemnităţii (Rom, 8,8-17), sfântul apostol Paul îi felicită şi îi încurajează pe toţi care au primit mesajul vestei celei bune aduse de Isus şi Duhul înfierii, prin care strigăm „Abba, Tată”. În felul acesta, „ însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii,  „suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el  să fim şi glorificaţi” (v.16-17).

Rugăciunea credincioşilor stabilită pentru această solemnitate deosebită, după ce ne avizează că „Duhul Sfânt ne dăruieşte o inimă nouă şi face din noi toţi un singur trup în Isus Cristos, ne îndeamnă „să cerem cu credinţă Tatălui, harul de a reînnoi Biserica şi lumea, spunând: „Reînnoieşte-ne, Părinte, prin Duhul tău Sfânt!”.

În final, mai spunem: „Părinte Sfânt, primeşte rugăciunile pe care ţi le adresăm. Prin lumina Duhului tău, toţi oamenii să-l recunoască pe Creatorul lor şi să umble neîncetat pe calea ce duce la mântuire, Prin Cristos Domnul nostru. Amin”.

                                                                               P.A.Despinescu

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Relatarea despre Rusalii din cartea Faptele Apostolilor, prezintă noul curs al operei lui Dumnezeu provocat de învierea lui Cristos; atât lucrarea cât şi noutatea ei îi implică pe oameni, istoria şi cosmosul. Fiul lui Dumnezeu mort şi înviat, întors la Tatăl suflă asupra omenirii, cu o energie inedită, suflul divin, Spiritul Sfânt.

Ce produce această nouă şi puternică intervenţie a lui Dumnezeu? Datorită lui Isus, Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, creează înţelegere şi unitate acolo unde sunt răni şi înstrăinare; familia divizată şi împrăştiată poate primi un proces de reunificare; persoanele, pe care societatea le reduce nivelul unor indivizi ce sunt în competiţie sau în conflict între ei, sunt înnobilate şi devin capabile de a sluji. Oricine, dacă prin credinţă se deschide ca să trăiască experienţele de comuniune, dacă se lasă implicat, este integrat într-un nou organism, un nou subiect: Biserica. Acesta este efectul operei lui Dumnezeu: unitatea. Unitatea, de aceea, este semnul recunoaşterii, cartea de vizită a Bisericii în cursul istoriei universale. Chiar de la început, din ziua de Rusalii, Biserica vorbeşte în toate limbile. Biserica adevărată nu rămâne niciodată prizoniera conflictelor politice, rasiale şi culturale; nu poate să se confunde cu statele şi nici cu federaţiile de state, pentru că unitatea sa este de alt fel şi aspiră să depăşească toate frontierele umane. Ea îi respectă pe toţi când le propune adevărul, îi primeşte pe toţi cu tradiţiile şi cultura lor pe care le sfinţeşte şi le orientează spre comuniune prin iubire. Biserica universală precede Bisericile particulare, trăieşte prin ele şi le uneşte când se conformează adevărului.

De aici, iubiţi fraţi, derivă un criteriu practic care ajută să verificăm în mod corect viaţa creştină; când o persoană sau o comunitate se închide în propriul mod de a gândi şi de acţiona, este semnul că s-a îndepărtat de Spiritul Sfânt. Unitatea creată de Spiritul Sfânt nu este rodul înregimentării sau al unei terori făcută de majoritate. Acesta era mai degrabă modelul turnului Babel; acolo s-a impus o cultură a unităţii care în mod tehnic voia să atingă cerul. Biblia, de fapt, zice că la Babel toţi vorbeau o singură limbă. La Rusalii, dimpotrivă, oamenii vorbesc diferite limbi dar fiecare înţelege mesajul apostolilor în propria lui limbă prin intervenţia Duhului iubirii. Unitatea Spiritului se manifestă în pluralitatea înţelegerii. Biserica este prin natura sa una şi multiplă, destinată să trăiescă între toate naţiunile, toate popoarele, şi în cele mai diferite contexte sociale. Ea răspunde vocaţieie sale, de a fi semn şi instrument al unităţii întregului neam uman, numai dacă rămâne autonomă faţă de orice stat şi de orice cultură particulară. Mereu şi în orice loc, Biserica trebuie să fie cu adevărat, catolică, adică, universală, casa tuturor în care fiecare se poate regăsi.

Dragi fraţi şi surori, ca şi Simon Petru şi apostolii, să ne lăsăm atinşi de focul Spiritului Sfânt! Să recunoaştem că a pierde ceva, chiar pe noi înşine pentru a fi cu adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul iubirii şi al vieţii, este în realitate a câştiga, a se regăsi în mod deplin. Cine i se încredinţează lui Isus experimentează deja în această viaţă pacea şi bucuria inimii, pe care lumea nu le poate da, şi nici nu le poate smulge după ce Dumnezeu ni le-a dăruit! Durerea este necesară pentru transformarea noastră căci este realitatea crucii: tocmai de aceea în limbajul lui Isus focul este mai ales o reprezentare a misterului crucii, fără care nu există creştinism. De aceea, luminaţi şi întăriţi de aceste cuvinte ale vieţii, să înălţăm invocaţia noastră: Vino, Duhule Sfinte! Aprinde în noi focul iubirii tare!         Pr. dr. Alois Hîrja

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 Sărbătoarea Înălţării lui Isus la Cer, marchează momentul evenimentului istoric dar şi ne solicită să înţelegem lucrarea înălţării săvârşită de Isus şi oferită celor care cred. Evanghelia prezintă discursul lui Isus înainte de a se despărţi de ucenicii săi (cfr Lc 24,50-51; Fap 1,2.9) şi este în acelaşi timp o chemare adresată tuturor ca să înţeleagă şi să participe la misterul înălţării. Cristos nu-i abandonează nici pe ucenici, nici pe noi; el doar îşi schimbă modalităţile de a fi cu noi, pentru că el rămâne pentru totdeauna cu ucenicii şi cu noi, dar într-un mod nou. Vorbind despre acest mister al înălţării, Sfântul Bernard explica faptul că înălţarea la cer a lui Isus se împlineşte în trei etape: prima este gloria învierii căci prin cruce el a repurtat victorii împotriva păcatului şi a morţii, semnul victoriei este învierea sa pe care o oferă celor care cred; a doua este în momentul judecăţii întrucât cei care îl urmează pe Cristos datorită credinţei vor avea parte de neprihănirea Domnului şi judecata va deveni, datorită harului o etapă de înălţare a celor care au căutată în Domnul mântuirea şi, prin el vor fi înălţaţi şi ei; a treia este şederea la dreapta Tatălui, realizare a lui Cristos pentru el dar oferită şi celor care mereu şi-au căutat odihna în Dumnezeu. Tocmai de aceea evenimentul înălţării este precedat de actul binecuvântării ucenicilor, pe care-i pregăteşte să-l primească în dar pe Duhul Sfânt, pentru ca mântuirea să fie proclamată peste tot.

Isus însuşi le zice: voi veţi fi martorii acestor lucruri. Şi iată, eu îl trimit asupra voastră pe acelea pe care Tatăl l-a promis (cfr Lc 24,47-49).

Domnul orientează privirea apostolilor, dar şi pe a noastră, spre Cer ca să-i convingă pe toţi că adevărata cale a binelui se trăieşte pe pământ pentru a ajunge cu el în cer. De aceea, el rămâne în urzeala istoriei umane, este aproape de fiecare dintre noi şi călăuzeşte itinerarul nostru creştin: este tovarăşul celor persecutaţi din cauza credinţei, este în inima celor care sunt marginalizaţi, este prezent în cei cărora le este negat dreptul la viaţă. Putem să-l ascultă, să-l vedem şi să-l atingem pe Domnul Isus în Biserică, în mod special prin trăirea cuvântului şi participarea la sacramente. Dacă cei ce se pregătesc să primească Sfântul Mir sunt favorizaţi, toţi, oricare le-ar fi vârsta, ori de câte ori rămân fideli Cuvântului lui Dumnezeu, învăţăturii care o cuprinde, şi primesc cu bucurie şi sinceritate sacramentele Reconcilierii şi ale Euharistiei, ei pot fi părtaşi la lucrarea înălţării. Desigur, ei trebuie să fie conştienţi că au fost aleşi şi constituiţi pentru a da mărturie despre Adevărul divin. Fiecare, împreună cu ceilalţi fraţi şi în mod special cu preoţii, să caute să folosească toate momentele vieţii şi toate faptele pentru a dă o puternică mărturie despre cum se trăieşte Evanghelia. Sunt privilegiaţi şi mai responsabili cei care pot, au la îndemână şi ştiu să folosească mijloacele de comunicare, pentru că ei pot să facă cunoscută viaţa Bisericii şi să-i ajute pe oamenii din jur să descopere faţa lui Cristos.

Iubiţi fraţi şi surori, Domnul, deschizându-ne calea spre Cer, ne dă să gustăm de pe pământ din viaţa divină. Un autor rus din secolul nouăsprezece, în testamentul său spiritual, scria: Priviţi cât mai des stelele. Când aveţi o povară pe suflet, priviţi stelele sau albastrul cerului. Când vă simţiţi trişti, când alţii vă ofensează, ... întreţineţi-vă cu cerul. Aşa sufletul vostru va găsi linişte (Pavel A. Florenskij, Non dimenticatemi. Scrisori din gulag).

 

Cu multă încredere o cinstim pe Sfânta Maria, îi mulţumim pentru materna sa protecţie, îi cerem insistent să ne ajute să dăm mărturii despre Fiul său iubit şi despre bucuriile pe care ni le oferă zilnic.                           Pr. dr. Alois Hîrja

Calendar

« August 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
X

Right Click

No right click