Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Perioada de 40 de zile dintre solemnitatea Sfintelor Paşti şi cea a Inălţării Domnului e pe sfârşite. Salutul „Cristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!” care ne-a susţinut bucuria Învierii, va da locul celuilalt salut antrenant: „Cristos s-a înălţat!”, „Adevărat s-a înălţat!”.

Pentru ca înnoirea spirituală dobândită în timpul pascal să persiste în viaţa noastră creştină, liturghia acestei duminici, a şasea a Paştelui, ne propune spre meditare şi orientare efectivă, cele spuse de Isus ucenicilor săi, relatate de sfântul apostol  Ioan, în capitolul al 14-lea, versetele 23-29, din evanghelia scrisă de el.

Dumnezeiescul învăţător şi prieten al nostru, Isus, ne spune că dovada iubirii noastre faţă de el este aceea a ţinerii cuvântului său care este totodată cuvântul Tatălui, deoarece el şi cu Tatăl sunt una: „Dacă cineva mă miubeşte, va păzi cuvântul meu” (v.23a). Cuvântul lui Isus, identificat cu persoana sa, îl avem în propovăduirea cuprinsă în sfintele evanghelii, în sfintele scripturi, din care ascultăm la sfintele liturghii la care luăm parte. Cele spuse de Isus în „predica de pe munte”, relatate de sfântul apostol Matei în capitolele 5, 6 şi 7 ale evangheliei scrisă de el, şi mai cu seamă „cele opt fericiri”, sunt îndreptare luminoase pentru o viaţă creştină adevărată, trăită în smerenie şi blândeţe, în dreptate şi milostivire, în curăţie şi pace, precum şi în suportarea cu credinţă, speranţă şi iubire a încercărilor, chiar şi a celor mai mari.

Însuşirea acestor îndrumări este binecuvântată din plin: „Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el” (v.23b). Astfel, vom putea cânta din toată inima: „ Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi; căci cu noi este Dumnezeu!”,

Pentru a-i linişti şi încuraja pe discipolii întristaţi la auzul cuvinteleor lui Isus cu privire la plecarea sa la Tatăl, le spune: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (v.26/. Această asigurare dată de Isus se adevereşte de-a lungul celor două milenii creştine cât şi în cel de-al treilea început deja de 16 ani. La sfântul nostru botez, la sfântul mir, precum şi în multe alte împrejurări, l-am primit, şi îl primim mereu pe Duhul Sfânt cu darurile sale. Să-i preţuim cum se cuvine prezenţa!

Ţinând cuvântul său, ceea ce ne face iubiţi de Tatăl  şi de locuirea Sfintei Treimi în sufletele noastre, Isus ne mai face un dar neasemuit de mare, acela al păcii sale.pregustare a fericirii cereşti: „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau cum o dă lumea” (v.27a).

Înzestraţi cu o aşa bogăţie spirituală, putem duce lupta vieţii cu tot curajul şi voioşia, având drept comandant pe Cristos, adevărul, calea şi viaţa noastră, neuitând ceea ce ne-a spus înainte de înălţarea sa la cer: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii” (Mt.28,20b).

Acelaşi sfânt apostol şi evanghelist Ioan, ne relatează în cartea Apocalipsului, scrisă de dânsul, în lectura a doua a acestei duminici (21, 10-14.22-23), ceea ce i s-a dezvăluit cu privire la Ierusalimul ceresc, „cetatea care nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s-o lumineze, căci gloria lui Dumnezeu o luminează. Iar făclia ei este mielul” (v.23).

Vom avea şi noi parte de a locui în veci în această minunată cetate, ascultându-l şi urmându-l pe Isus, cuvântul său, vestit de trimişii lui, în „una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică”.

Apelăm cu inimă smerită şi sinceră la Milostivirea divină, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, Regina lunii mai în care intrăm cu această sfântă duminică, şi a sfântului Iosif Muncitorul, a cărui comemorare se face în diecare an în zioua de întâi mai.

Marie, Mama milostivirii divine, roagă-te pentru noi!

Sfinte Iosife, protectorul Bisericii lui Isus, roagă-te pentru noi!.

                                                                                   P.A.Despinescu

 

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 În fiecare an, când se apropie Solemnitatea Sfintelor Paşti, care mai de care dintre creştini se gândeşte la mielul tradiţional care se cuvine să fie pe masă. Este un simbol strâns legat de adevărul creştin al jertfei răscumpărătoare, oferite dreptăţii divine, de către Fiul din Treimea cea de o Fiinţă şi nedespărţită, Isus Cristos care ia trup omenesc „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.

În contextul prezenţei la râul Iordan, pentru a fi botezat de către sfântul Ioan Botezătorul, acesta spune despre Isus: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” ( In.1,29 ).  A doua zi după această întâlnire şi mărturie, „Ioan stătea din nou cu doi dintre discipolii săi. Şi privindu-l pe Isus care trecea, a zis: ̒Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” (In.1,36).

Este bine cunoscută metafora mesianică a Srvitorului lui Yahwe descrisă de profetul Isaia: ”Ca un miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, aşa nu şi-a deschis gura” ( 53,7 ).

Miel, oaie, turmă, păstor, sunt cuvinte des întâlnite în literatura biblică, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, folosite în sens metaforic.

Isus însuşi spune despre sine: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. […] Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine […] iar eu însumi îmi pun viaţa pentru oi” ( In.10,11.14 ).

În textul evanghelic al acestei duminici sunt cuprinse cuvinte  de-ale lui Isus, din acelaşi context: „Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. Eu şi Tatăl una suntem” ( In.10,27-30 ). Ce intimitate fericită vrea Isus, Păstorul cel Bun, să aibă cu oile, mieii, turma sa,  cu toţi cei care îi primesc mesajul şi i se conformează cu dragă inimă, cu statornicie!

Sfântul papă Grigore cel Mare, explicând ascultătorilor săi cuvintele lui Isus, le spune: „Oile sale vor găsi păşuni, pentru că oricine îl urmează cu inimă simplă este hrănit cu un aliment veşnic proaspăt. Care sunt păşunile acestor oi, dacă nu bucuriile intime ale paradisului, care sunt primăvară veşnică? Într-adevăr, păşunea celor aleşi este prezenţa chipului lui Dumnezeu, şi în timp ce este contemplat fără teama de a-l pierde, sufletul se satură fără de sfârşit cu hrana vieţii.

Aşadar, fraţilor preaiubiţi, să căutăm aceste păşuni în care putem să ne bucurăm în compania atâtor concetăţeni. Însăşi bucuria celor care sunt fericiţi să ne atragă. Să reanimăm spiritul nostru. Să se încurajeze credinţa în ceea ce a crezut. Dorinţele noastre să se înflăcăreze pentru bunurile cereşti. În felul acesta a iubi va fi deja un a merge”.

Sugestive şi încurajatoare sunt cele scrise de sfântul apostol şi evanghelist Ioan în cartea Apocalipsului, arătate lui în sfântă viziune despre „mulţimea cea mare, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile, pe care nimeni nu putea să le numere, care stăteau în picioare în faţa tronului şi a Mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini” (Ap.7,9). Despre aceştia, unul dintre  bătrânii  care stau în faţa tronului lui Dumnezeu, îi spune lui Ioan: „Aceştia sunt cei care vin din strâmptorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului (martirii). […] Mielul din mijlocul tronului îi va păstori şi-i va conduce la izvoarele apelor vieţii, iar Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Ap.7,14b.17).

În prima lectură a duminicii, din cartea Faptele Apostolilor (13,14.43-52), sfântul evanghelist Luca descrie activitatea de vestire a evangheliei, întreprinsă de sfântul apostol Paul şi ucenicul său, Barnaba, „plini de bucurie şi de Duhul Sfânt”,  printre păgânii din Asia Mică. Mulţi dintre aceştia, primesc mesajul creştin şi sunt botezaţi.

Porunca dată de Isus, Păstorul cel Bun, discipolilor săi, de a merge în lumea întreagă şi de a face ucenici, prinde viaţă din ce în ce mai mult, în pofida obstacolelor, de-a lungul mileniilor. Magisterul Bisericii lui Cristos s-au conformat şi se conformează mereu. Se insistă în recrutarea permanentă de noi şi noi lucrători în imensul ogor al Domnului.

Duminica a 4-a a Sfintelor Paşti, a Bunului Păstor, se mai numeşte şi Duminica Vocaţiilor, adresându-se comunităţilor creştine catolice să ofere din mijlocul lor tineri şi tinere care să se consacre în slujirea Cuvântului dumnezeiesc, a sfintelor taine creştine şi a carităţii.

„Părinte milostiv, în Cristos, Fiul tău, ne-ai oferit modelul adevăratului păstor care îşi dă viaţa pentru turma sa. Fă-ne atenţi la glasul său şi totdeauna gata de a-l urma pe calea adevărului şi a iubirii. El care vieţuieşte şi domneşte în toţi vecii vecilor. Amin”.

                                                                                   P.A.Despinescu  

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 Deja din anul 2000, Anul Sfânt, jubiliar, la iniţiativa sfântului papă Ioan Paul al II-lea, duminica a doua a Paştelui, care până la acea dată purta numele de Duminica Albă sau Duminica Tomei, devine Duminica Divinei Milostiviri.

Papa amintit mai sus ajunsese în al 22-lea an de pontificat. Cunoştea foarte bine situaţia Bisericii romano-catolice şi chiar a lumii întregi post-moderne, şi, ca urmare a numeroaselor vizite pastorale, întreprinse pe toate continentele. Împlinea, la 18 mai, vârsta de 8o de ani.

Martor al multelor şi gravelor crize identitare de care sufereau, şi suferă în continuare foarte mulţi oameni, înţeleptul şi bunul papă, în calitate de păstor, învăţător şi medic spiritual, s-a străduit din răsputeri, ajutat de colaboratorii săi în slujire, ca toţi să-l cunoască şi să-l iubească pe adevăratul Dumnezeu, IUBIRE şi MILOSTIVIRE.

Încă din prin jumătate a secolului al XX-lea, Polonia catolică a cunoscut devoţiunea creştină a iubirii milostive a lui Dumnezeu, având ca promotoare o umilă călugăriţă, Faustina Kowalska, din Congregaţia Surorilor Fericitei Fecioare Maria a Milostivirii.

Preotul şi apoi episcopul Karol Wojtyla a cunoscut această devoţiune  pe care şi-o însuşeşte în viaţa sa spirituală. Ajuns în fruntea Bisericii Catolice, a recomandat-o tuturor cu multă râvnă, prin scrisoarea sa enciclică Dives in misericordia. Apreciindu-se rolul providenţial al călugăriţei Faustina, i s-a introdus procesul de canonizare, care a condus la proclamarea ei ca sfântă, în a doua duminică a Paştelor, în anul 2000. În această împrejurare, a fost stabilită şi Duminica Divinei Milostiviri.

Având în vedere că anul liturgic 2015/2016 a fost indicat ca an sfânt, jubiliar, al Divinei Milostiviri, duminica de astăzi are un ecou deosebit în viaţa Bisericii, pregătindu-se cu o novenă specială de rugăciuni în acest scop, novenă revelată şi cerută sfintei Faustina de către Isus însuşi: Doresc ca în timpul acestor nouă zile, să aduci sufletele la izvorul Milostivirii mele, pentru ca ele să ia putere şi prospeţime, precum şi toate harurile de care au nevoie în greutăţile vieţii şi mai ales în ceasul morţii. În fiecare zi vei aduce la inima mea un grup diferit de suflete şi le vei cufunda în oceanul Milostivirii Mele. Iar eu voi face să intre toate aceste suflete în locaşul Tatălui meu. Vei face acest lucru în viaţa aceasta şi în cealaltă. Nu voi refuza nimic sufletelor pe care le vei aduce la izvorul Milostivirii mele. Şi în fiecare zi, prin pătimirea mea dureroasă, vei cere de la Tatăl meu, haruri pentru aceste suflete.

Această sfântă duminică, aşa cum am arătat că a fost stabilită, ne îndeamnă să mulţumim lui Dumnezeu pentru iubirea milostivă pe care ne-a dovedit-o în întruparea dumnezeiască şi naşterea binecuvântată a lui Isus la Betleem,  în pătimirea, răstignirea, moartea răscumpărătoare, precum şi în slăvita Înviere, pe care le-am meditat şi retrăit în cele patru luni de la începutul anului liturgic 2016.

Textele biblice din liturghia cuvântului din această duminică, reflectă aceeaşi iubire milostivă a lui Dumnezeu, vădită încontinuu în viaţa Bisericii:

1.Prima lectură, din Faptele Apostolilor (5,12-16) relatează creşterea din ce în ce mai mare a mulţimii care primea mesajul evanghelic predicat de apostoli, după Rusalii: Numărul celor care credeau se mărea din ce în ce mai mult (v.14).

2. Lectura a doua, din Cartea Apocalipsului scris de sfântul apostol şi evanghelist Ioan (1,9-11.12-13.17-19), ne redă  modul cum se recomandă Isus, care îi apare şi îi spune ce să scrie bisericilor: Nu te teme! Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă şi cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor. Aşadar, scrie cele pe care le-ai văzut, cele care sunt şi cele ce vor veni după acestea (v.17-19).

3. În textul evanghelic, scris de sfântul apostol Ioan, ne este relatată lecţia plină de iubire milostivă pe care Isus o dă lui Toma, cel necredincio, lecţie dată în perspectivă tuturor celor asemănători lui Toma, cu privire la Învierea Domnului. Mărturisirea lui Toma, se cuvine să-şi aibă ecoul în sufletele tuturor celor slabi în credinţă: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Milostivirea Divină cunoaşte două direcţii: prima, pe verticală, este din partea lui Dumnezeu către copiii săi, oamenii; a doua, pe orizontală, este cea pe care oamenii sunt chemaţi să şi-o acorde unii altora, după cum ne-a învăţat Isus, în predica sa de pe munte: Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milostivire (Mt.5,7).

Dumnezeule veşnic, a cărui Milostivire este de nepătruns şi nesecată comoară a Iubirii, priveşte cu bunăvoinţă la noi şi fă să trăim mereu însoţiţi de Milostivirea ta, pentru ca în momentele grele să nu pierdem curajul ci să ne supunem cu încredere sfintei tale voinţe care este însăşi  Iubirea Milostivă. Amin.

                                                                               P.A.Despinescu  

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Solemnitatea Sfintelor Paşti este din ce în ce mai aproape. Când auzim de Duminica Floriilor, ştim că mai este doar o săptămână din Postul mare, şi nu orice fel de săptămână, ci, SĂPTĂMÂNA MARE, numită aşa pentru că în zilele acestei săptămâni, mai cu seamă în ultimele trei, s-au scris cu litere de sânge, sângele cel mai preţios, al lui Isus Cristos, din istoria mântuirii, în paginile sfintelor evanghelii.

Antifona (micul text) de intrare la sfânta liturghie a acestei duminici, câteva versete din evanghelia scrisă de sfântul apostol Ioan  şi din psalmul 23, ne încurajează, prezentându-ne intrarea „triumfală a lui Isus în Ierusalim: „Cu şase zile înainte de marea sărbătoare a Pştelui, când Domnul a venit în cetatea Ierusalimului, copiii au ieşit în întâmpinare purtând în mâini ramuri de palmier şi strigând cu glas puternic̒Osana întru cei de sus! Binecuvântat fii tu, care ai venit la noi, în marea ta îmdurare”. (12,1.12-13). „Ridicaţi-vă, porţilor, pragurile voastrre de sus, deschideţi-vă, voi, porţi veşnice, ca să intre eregele măririi! Cine este acest rege al măririi? Domnul oştirilor: el este regele măririi. ̒Osana întru cei de sus! Binecuvântat fii tu, care ai venit la noi, în marea ta îndurare!” (Ps.23,9-10).

Într-adevăr, Dumnezeu, iubirea milostivă, a venit la noi în persoana Fiului care a fost auzit  şi văzut de oameni ca evanghelie, jertfă mîntuitoare şi înviere glorioasă, asigurându-ne că rămâne cu noi până la sfârşitul lumii (cf.Mt.28,20).

Pe aceeaşi cale pe care am intrat în timpul de pregătire pentru solemnitatea Sfintelor Paşti, cu îndemnul: „Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc.1,15), începem acum Săptămâna Mare, decişi a medita şi a trăi mai intens suferinţele şi  moartea lui Isus, îndurate pentru noi, având alături de noi fraţi şi surori în Sfânta Biserică, îndrumătoare fidelă pe calea mântuirii. Merită să sacrificăm din timpul nostru pentru ca primăvara înnoirii spirituale să devină realitate plină de bucurie în sufletele noastre.

Ascultând cu atenţie şi răbdare lectura pătimirilor Domnului nostru Isus Cristos, descrise de sfântul evanghelist Luca (22,14-23,56), vom putea repeta din când  în când, în taina sufletului nostru: „el a suferit toate acestea din dragoste pentru mine”, sau: „Doamne, Isuse Cristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, ai milă de mine păcătosul!”. În mod cert, comportamentul nostru meditativ, amabil, în ambientul familial, social, la locul de muncă şi oriunde ne-am afla, va fi un îndemn tăcut, fratern, pentru toţi de a trăi cu pietate acest timp sfânt.

Prima lectură, din cartea profetului Isaia, şi a doua, din scrisoarea sfântului apostol Paul către filipeni, se referă la aceleaşi suferinţe îndurate de Isus Cristos: „Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (Is.50,6b). „Cristos s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume”(Fil.2,8-9).

Ne însuşim cu dragă inimă rugăciunea credincioşilor din această duminuică:

„Pătimirea Domnului ne aminteşte că Dumnezeu ne iubeşte fără măsură. Cu această certitudine, să ne îndreptăm spre Tatăl ceresc care ni l-a dăruit pe Isus, siguri fiind că rugăciunea noastră va fi primită de el. Să ne rugăm şi să-i spunem: R.Pentru pătimirea Fiului tău, ascultă-ne, Părinte!

Pentru ca sfânta Biserică a lui Dumnezeu să se asocieze în credinţă la misterul morţii lui Cristos şi să culeagă din sfânta cruce rodul vieţii veşnice. R.

Pentru ca, într-adevăr. creştinii care suferă din cauza fidelităţii faţă de tine, uniţi în spiritul pătimirii lui Cristos, să nu caute răzbunarea, ci milostivirea şi tertarea. R.

Pentru ca tinerii să înţeleagă că numai în evanghelie şi în primirea cuvântului lui Dumnezeu vor găsi puterea de a-şi realiza planurile lor. R.

Pentru ca, privind la Cel Răstignit, cei bolnavi şi aproape de moarte să afle încredere deplină în Dumnezeu care iartă şi mântuieşte.R.

Pentru ca participarea la celebrările liturgice ale Săptămânii Mari să fie rodnică pentru toţi şi să-i apropie cât mai mult de semenii lor. R.

Pentru ca noi să descoperim în fraţii „pironiţi” de durere, de umilire şi de nedreptate, faţa lui Cristos cel suferind, devenind solidari cu ei în momentele dificile. R.

Pentru ca ramurile pe care le vom duce în casele noastre să ne amintească mereu că suntem chemaţi de Domnul să fim oameni ai păcii. R.

Părinte ceresc, tu asculţi strigătul omenirii încercate de durere. Noi te rugăm: Fă inima noastră să înţeleagă şi să trăiască suferinţele fraţilor noştri, în unire cu Cristos, Domnul nostru. Amin”.

De asemenea, şi rugăciunea sfintei liturghii a acestei duminici:

„Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilinţă în Mântuitorul nostru, care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce. Dă-ne harul să învăţăm a-l urma în răbdare, şi astfel, să ne învrednicim a fi părtaşi de învierea sa. El, care, fiind Dumnezeu, vieţuieşte şi domneşte împreună cu tine şi cu Duhul Sfânt, în toţi veciivecilor. Amin”.                                                  P.A. Despinescu