Asociația Centrul Diecezan Caritas Iaşi, prin programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu Iași a organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice o acțiune care ne-a făcut să ne îndreptăm atenția și iubirea către beneficiarii programului: bunicii singuri, încercați de greutățile vieții.
Iubirea aproapelui, înrădăcinată în iubirea lui Dumnezeu, este înainte de toate o datorie pentru fiecare credincios, dar este și datorie pentru întreaga comunitate eclezială, și aceasta la toate nivelurile sale: de la comunitatea locală a Bisericii particulare până la Biserica Universală în ansamblul său....De-a lungul anilor, exercitarea carității s-a afirmat ca unul dintre domeniile sale esențiale, alături de administrarea sacramentelor și vestirea cuvântului. Practicarea iubirii față de văduve și orfani, față de prizonieri, bolnavi și față de toate persoanele care, în vreun fel, sunt în nevoi, țin de esența sa la fel ca și slujirea sacramentelor și vestirea Evangheliei. ( Deus caritas est, 20; 22).
Aniversarea a 30 de ani de la înființarea Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași a fost planificată pe 4 aprilie 2020 la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași și ulterior pe 10 octombrie la Sanctuarul Marian Cacica - Basilica Minor din Suceava. Lucrătorii Caritas, voluntarii, beneficiarii și colaboratorii organizației ar fi trebuit să participe la Sfânta Liturghie solemnă, moment de mulțumire lui Dumnezeu pentru ceea ce a realizat în 30 de ani de activitate în favoarea celor nevoiași, sub privirea și ocrotirea preasfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu.