Articole filtrate după dată: Martie 2020

 

Vineri, 27 martie 2020, Centrul de Resurse pentru Familii, program al Domeniului Copii, Tineri, Familii din cadrul Asociației Centrului Diecezan Caritas Iași a continuat inițiativa „Solidari cu cei aflați în nevoie!”

Omenirea traversează o perioadă de criză profundă din cauza pandemiei ce capătă pe zi ce trece tot mai mult teritoriu. Activitățile de zi cu zi, firești în societate, sunt limitate sau chiar suspendate.

În aceste vremuri de încercare, principiul după care trebuie să ne ghidăm este solidaritatea alături de credință și iubire împărtășită cu ceilalți. Trebuie să avem grijă de noi, să respectăm măsurile de autoprotecție, dar să nu uităm de cei aflați în nevoie. Nici în aceste vremuri nu ne-am uitat misiunea, aceea de a ajuta, a promova caritatea și să fim alături în permanență de cei marginalizați social, singuri sau bolnavi.

Am pornit astfel pe ulițele comunelor din jurul Iașului ajungând atât în sate îndepărtate precum, Ciocârlești, Cârlig, Popricani, Golăiești, Dancu, cât și pe străzile orașului Iași. Am întâlnit nu doar copii mai mici și mai mari ci și părinți, bunici preocupați și îngândurați din cauza pandemiei dar și a lipsurilor materiale.

Pentru ca beneficiarii Centrului de Resurse pentru Familii să rămână sănătoși în case, ne-am adaptat programul de intervenție. Cu ajutorul sponsorilor, donatorilor, voluntarilor am reușit să identificăm nevoile urgente ale beneficiarilor noștri. O parte din aceștia au beneficiat vineri de pachete cu alimente, produse de îngrijire și pampers pentru cei mici.

De asemenea, fiecare doamnă a primit și o geantă cu produse de îngrijire personală, genți oferite din cadrul campaniei ,,Femei pentru Femei”. Cum reușim să avem întâlnire cu fiecare doamnă vom direcționa și celelalte genți.  

Din solidaritate pentru comunitate, vă invităm să fiți în continuare purtători de valori umane și creștine și să fiți alături de cei aflați în nevoie. Păstrăm permanent contactul telefonic cu beneficiarii pentru orice au nevoie în acestă perioadă.

Numai împreună, cu responsabilitate și solidaritate, putem depăși aceste vremuri anevoioase!

Coordonator/Asistent Social–Program Centrul de Resurse pentru Familii – Claudia Ciocan

 


 

Persoanele vârstnice reprezintă segmentul de populație cel mai vulnerabil în contextul pandemiei COVID-19.

Programul „Servicii de Îngrijire la Domiciliu” din cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași continuă activitățile de îngrijire la domiciliu pentru vârstnicii din localitățile:

 

Bucuria este raza de soare din viața fiecărui om indiferent de situația în care se găsește. La început de Martie echipa Centrului de Îngrijire la Domiciliu Iugani a încercat să aducă o rază de bucurie în casele și sufletele beneficiarilor vârstnici. Împreună cu beneficiarii am putut experimenta și noi bucuria vieții, fiind acei mici vestitori ai primăverii ducând un mic semn de prețuire și respect. Recunoștința noastră este față de bunul Dumnezeu că ne-a dat harul de a putea să le ducem cu o floare și pe El în viața și casele celor care au mai multă nevoie .

                Ziua femeii este o ocazie bună, în fiecare an, de a aduce o bucurie pe chipurile beneficiarelor Centrului de Îngrijire la domiciliu din Pârgărești.

                Pentru ca sărbătoarea să fie deplină, ne-am organizat din timp. Astfel, în perioada 1-8 martie 2020, împreună cu voluntarii CID Pârgărești, am pregătit felicitări și mărțișoare artizanale pentru a le împărți beneficiarelor noastre.

Calendar

« Martie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          
X

Right Click

No right click