SPRIJINIM ȘI OFERIM BUCURIE Implicarea beneficiarelor Centrului de Plasament „Sfântul Iosif”

08 Aprilie 2021

 

 Familiile cu mai mulți copii sunt printre cele mai dezavantajate categorii ale populației, pe fondul profunzimii lipsurilor. În general, afectați de lipsuri financiare sunt, mai cu seamă, copiii din mediul rural. Riscul pentru copiii de la sate să fie lipsiți de cele necesare traiului zilnic este mai mare în raport cu cei de la orașe. 

 În sprijinul a 5 copii dintr-o familie din mediul rural, din comuna Stolniceni-Prăjescu din Municipiul Pașcani, a venit Asociația Centrului Diecezan Caritas Iași. Astfel, la inițiativa părintelui director Iosif Iacob și cu implicarea fetelor care beneficiază de sprijin în cadrul Centrului de Plasament „Sf. Iosif”, s-a format o tradiție în vederea sprijinirii persoanelor vulnerabile în preajma marilor sărbători și un numai.

 Astfel, în decursul zilei de 7 aprilie 2021, s-a realizat o mobilizare frumoasă de exprimare a solidarității față de cei aflați în nevoie. Mai exact părintele director, împreună cu fetele, s-au deplasat pe teren și au dus alimente, articole vestimentare și încălțăminte, pentru a completa nevoile pe care le are această familie marcată de lipsuri materiale.

 După cum ne mărturisește directorul general al asociației noastre, părintele Iosif Iacob: „Alimentele, îmbrăcămintea, încălțămintea, sunt nevoi primare, care au ajuns pentru această familie să fie singura preocupare a zilei de azi și de mâine”.

 

Asistent social coordonator,

Centrul de Plasament „Sf. Iosif”

 

Loredana Florentina BOZARIU

 



 

Citit 371 ori Ultima modificare Joi, 08 Aprilie 2021 14:22

Calendar

« Octombrie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31