Articole filtrate după dată: Joi, 10 Iunie 2021
11 Iunie 2021 In Don Bosco

În ajunul zilei copilului, pe data de 31 mai 2021, fetele care fac parte din cadrul Centrului de Plasament „Sf. Iosif”, au organizat o expoziție de pictură, obiecte de quilling, precum și obiecte care fac parte din tehnica goblenului. Expoziția a fost dedicată zilei de 1 iunie, iar lucrările au simbolizat tranziția dintre anotimpuri, marcând frumusețea naturii, puritatea, gingășia, precum și trecerea de la copilărie la adolescență, prin ochii beneficiarelor centrului.

11.06.2021

Conferința de lansare a proiectului

„SIS-HUŞI – SERVICII INTEGRATE SOCIO-MEDICALE PENTRU HUŞI COMUNITATE INCLUZIVĂ”

Joi, 10 iunie 2021, la Centrul Comunitar Integrat din municipiul Huși, județul Vaslui a avut loc conferința de lansare a proiectului „SIS-HUŞI – SERVICII INTEGRATE SOCIO-MEDICALE PENTRU HUŞI COMUNITATE INCLUZIVĂ”.

În deschiderea conferinței, moderatorul evenimentului, doamna Maftei Păvălucă Anca Diana, director Domeniu Vârstnici și Persoane cu Dizabilități, ne-a introdus într-o atmosferă de familie, în zi de sărbătoare. A relatat câteva aspecte despre proiectele implementate de asociația noastră ce fac parte din strategia de dezvoltare a municipiului Huși, prezentându-ne toți actorii implicați.  

Domnul Primar Ioan Ciupilan ne-a prezentat câteva aspecte despre municipiul Huși, subliniind că va fi în permanență alături de cei care vor să facă bine celor aflați în nevoie. ,,Nu este o bucurie mai mare pentru oamenii aflați în suferință, ca aceea că cineva le trece pragul, pentru a-i ajuta sau chiar pentru o vorbă bună.

Părintele Iosif Iacob, Directorul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași ne-a vorbit despre misiunea, valorile, serviciile și activitățile din cadrul asociației, exprimându-și bucuria pentru realizarea acestui proiect în vederea continuării oferirii serviciilor sociale și medicale în municipiul Huși. ,,Ne aflăm din nou la Huși să punem bazele unui nou proiect; este o bucurie, dar și o onoare că diferite entități se unesc să realizeze acțiuni de binefacere. În cele din urmă nu este vorba doar de a atinge obiectivele unui proiect, ci de a aduce un plus de valoare celor pe care îi slujim. În general, oamenii trebuie să-și aducă aportul pentru ca o societate să crească și să rodească binele, iar cei implicați în acest frumos proiect vor depune efort, muncă și răbdare în vederea înfăptuirii acestui lucru. Sfântul Părinte Papa Francisc spunea că a face caritate este o modalitate prin care un om ajunge la desăvârșire.

În continuarea evenimentului, Doamna Oprișanu Elena, Manager GAL Huși a prezentat rolul GAL în monitorizarea implementării proiectului și strategia prin care Grupul de Acțiune Locală alături de partenerii de nădejde, încearcă să rezolve problemele comunității, iar domnul Mălăescu Marian președinte al Asociației pentru dezvoltare comunitară „Econova” a prezentat misiunea asociației și activitățile derulate în cadrul acesteia.

 

Prezentarea detaliată a proiectului a fost făcută de către doamna Antonina Dogariu, managerul proiectului care a oferit participanților informații legate de obiective, activitățile derulate și rezultatele așteptate în urma implementării. ,,Mulțumim partenerilor pentru tot sprijitul acordat în realizarea acestui proiect. Împreună am format un nucleu care duce mai departe speranța pentru beneficiari și fiecare membru are un rol deosebit de important”.

 

Obiectivul general al proiectului este creşterea calităţii vieţii pentru un număr de 305 persoane, din comunitatea marginalizată prin oferirea de servicii socio-medicale, sociale şi medicale pe o perioadă de 30 de luni.

 

Grupul țintă al proiectului va cuprinde 305 persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, care au domiciliul în zona marginalizată: ZUM 1 Stadionului – Corni, ZUM 3 Răieşti-Dric-Recea-Grădinari (inclusiv  zonele cu caracter distinct Dric 2,3 și fosta bază de agrement Recea), ZUM 4 Schit – Plopeni, din mun. Huși.

Pe parcursul derulării proiectului 100 de adulţi şi copii vor beneficia de servicii medicale în cadrul Centrului de Recuperare Medicală – CCI, 155 de persoane vârstnice şi persoane cu dizabiltăţi vor beneficia de servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu, 50 de persoane vulnerabile din ZUM vor beneficia de servicii socio-medicale, oferite în cadrul Centrului Social de Urgență.

Proiectul SIS-HUŞI – SERVICII INTEGRATE SOCIO-MEDICALE PENTRU HUŞI COMUNITATE INCLUZIVĂ”, cod SMIS: 139988 se va implementa în perioada 16 aprilie 2021-15 octombrie 2023 și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Apel: POCU/717/5/1/Reducerea numărului de comunități marginalizate (romă și non-romă). Valoarea totală a proiectului este: 2,928,870.21 lei.

Mulțumim tuturor celor care au participat la conferința de lansare a proiectului SIS HUȘI, tuturor partenerilor care ne vor fi alături în implementarea acestuia, colegilor care se vor dedica misiunii nobile dedicate aproapelui și celor de la Bună Ziua Vaslui; lucrurile mărețe nu le facem singuri, ci alături de parteneri și oameni de suflet.

 

 

Calendar

« Iunie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30